Smart Communities 2023 a atras comune, orașe, regiuni și furnizori de tehnologie care vor schimbare în mai bine

Peste 200 de participanți, reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, precum și furnizori privați de soluții dedicate dezvoltării orașelor au fost prezenți la Smart Communities – Summit & Expo 2023, care s-a desfășurat timp de două zile, săptămâna trecută, la București.
În prima zi, pe 16 martie, Prim-ministrul României Nicolae Ciucă a transmis un mesaj video, în deschiderea Summitului și a felicitat „municipiul Cluj pentru abordarea strategică, cooperarea cu mediul universitar și tehnologic local și multitudinea soluțiilor implementate”. Oradea, Suceava, Iași, Sibiu, Buzău, Reșița, Piatra Neamț, Brașov, Constanța, Arad, Bistrița sunt orașe care au înțeles că administrația se face la firul ierbii, inclusiv în domeniul tehnologiei, continuat premierul. ” Mi-ar plăcea ca inclusiv spațiul creat artificial între ministere și administrațiile locale să dispară, pentru ca demersurile să fie comune și rezultatele obținute mai rapid… Avem instrumente puternice pentru recuperarea decalajelor privind dimensiunile care fac o comunitate să fie inteligentă. Nu doar pentru autorități sau instituții publice, ci în special pentru privați, pentru sprijinirea lor în a ține pasul cu tehnologia, pentru transformarea digitală și pentru susținerea inițiativelor de cercetare și dezvoltare. Este un pact care trebuie asumat de toți factorii implicați – public, privat și mediul asociativ. Comunitățile care introduc mai rapid tehnologia în strategiile de dezvoltare și chiar au strategii specifice pentru asta vor avansa mai repede și vor atrage și potența companiile inovative românești”, a transmis Nicolae Ciucă.