Items filtered by date: Friday, 19 January 2018 - Like - stiri Alba Iulia

Capcanele Declarației 600. Ce riscă contribuabilii

OUG nr.79/2017, ieșită din puțul gândirii finanțiste la finele anului trecut, bulversează la maximum pe toți cei care au obligația de a completa deja celebra Declarație 600., scrie Lumea Justiției.

Acest formular are, mai nou, patru pagini, dar este atât de încâlcit și abracadabrant (facând trimiteri și la articole din Codul Fiscal pe care cetățeanul trebuie să le citească înainte de a bifa unele rubrici!) încât efectele negative nu vor întarzia să apară. Toți cei pe care îi lovește în cap acest formular care trebuie depus până în data de 31 ianuarie 2018 (cei care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală precum și a drepturilor de autor, inclusiv a drepturilor conexe dreptului de autor, dar și cei care realizează venituri din investiții, din cedarea folosinței bunurilor cum ar fi chiriile sau arenda, din activități agricole, piscicultură, silvicultură sau dividende) sunt derutați. Și pe bună dreptate.

Nimeni nu înțelege rațiunea pentru care Ministerul Finanțelor, prin ANAF, conform acestor modificări, pe repede-înainte, ale Codului fiscal prin ordonanța sus-menționată, nu lasă dreptul acestor contribuabili de a opta pentru reținerea la sursă a contribuției de asigurări sociale (CAS) și a asigurărilor sociale de sănătate (CASS), știut fiind că la sursă (angajator) va fi reținut doar impozitul, pentru orice alt tip de contract sau mod de realizare a veniturilor, în afara contractelor de muncă.

Citeste în continuare pe corectnews.com

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686