COMUNICAT DE PRESĂ
Cu prilejul Zilei Naționale a României, în data de 01 decembrie 2023, ISU Alba vă invită să participați la activitățile organizate cu această ocazie, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, din municipiul Alba Iulia.
În cadrul plutoanelor de defilare, peste 70 de pompieri militari vor participa cu 6 autospeciale de intervenție (1 autospecială de primă intervenție pentru lucrul cu apă de înaltă presiune și hidroperforare, 1 ambulanță Terapie Intensivă Mobilă, 1 Punct de comandă mobil, 1 Autospecială Scafandri cu barcă pneumatică, 1 autospecială de stingere și 1 autoscară mecanică de lucru și salvare de la înălțime, garda portdrapel și un pluton de onoare.
Pentru buna desfășurare a evenimentelor anunțate, ISU Alba a dispus unele măsuri pentru a preîntâmpina producerea evenimentelor negative ce pot pune în pericol viața și bunurile cetățenilor.
Ținând cont că la aceste manifestații se preconizează un aflux mare de persoane, pompierii recomandă respectarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență ce pot surveni, după cum urmează:
• NU utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu.
• NU aruncați la întâmplare țigările. Este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate.
• NU blocați căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor de intervenție sau accesul la hidranții exteriori.
• NU lăsați copiii nesupravegheați.
• Respectați întotdeauna recomandările forțelor de ordine, sau a organizatorilor evenimentului, pentru a rămâne în siguranță.
Vă reamintim faptul că în sezonul rece, riscul producerii incendiilor la locuințe este ridicat. Aceste evenimente neplăcute, pot produce, atât pagube materiale însemnate, cât și pierderi de vieţi omeneşti.
Respectați câteva măsuri esențiale pentru a reduce acest risc, astfel:
• Evitați improvizațiile la nivelul instalațiilor termice și electrice și efectuați verficări periodice ale acestora, cu personal specializat.
• Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, reparaţi-le, izolaţi-le termic şi curăţaţi-le periodic.
• NU alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor (sau din aceeaşi priză) în acelaşi timp.
• NU utilizați substanțe ușor inflamabile (benzină, motorină) pentru aprinderea focului.
• NU lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată.
• Instalați detectoare de fum, pentru a reduce riscul de a deveni victime ale incendiilor din locuințe.
• Interziceţi jocul copiilor cu focul.
De asemenea, ne dorim să vă aducem la cunoștință câteva măsuri de siguranță în contextul unor posibile avertizări meteorologice de vremea rea (viscol, ger, precipitații abundente), după cum urmează:
• Evitați să porniți la drum pe timp de viscol și ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate;
• Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, etc.)
• Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților;
• Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi ușor dislocate, precum și a imobilelor aflate în construcție;
• Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații.
În eventualitatea producerii unei situații de urgență apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Mai multe informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență (incendii, ger, viscol, alte fenomene meteorologice extreme etc.) pot fi consultate prin accesarea platformei naționale de pregătire https://fiipregatit.ro/
Țineți cont de sfaturile noastre și respectați măsurile de prevenire a incendiilor!
Pompierii vă doresc o săptămână liniștită, lipsită de evenimente nedorite!