Societăţile vor putea fi înmatriculate şi electronic

magnanews.ro magnanews.ro

Înmatricularea societăţilor va fi posibilă şi prin proceduri exclusiv electronice, potrivit noii legi a Registrului Comerţului, care a intrat joi în vigoare, informează un comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), transmis Agerpres.

„Cea mai importantă modificare a noii legi a Registrului Comerţului se referă la faptul că înmatricularea societăţilor va fi posibilă şi prin proceduri exclusiv electronice.

Dacă până acum, documentaţia de înfiinţare se putea depune online, certificatul de înregistrare însă se emitea numai în format tipărit.

Noua lege şi, implicit, noua procedură vor permite emiterea certificatului de înregistrare direct în format electronic, astfel că aceasta se va putea derula şi online”, se menţionează în comunicat.

Noul act normativ – Legea nr. 265/2022 – aduce modificări esenţiale atât infrastructurii Registrului comerţului şi regimului publicităţii comercianţilor şi a activităţilor lor esenţiale, cât şi unor legi esenţiale pentru economia şi societatea românească, cum este de exemplu Legea societăţilor.

„CCIR este întemeietorul registrului comerţului, instituţie care a plecat de la zero, după evenimentele din 1989. La momentul respectiv, nou înfiinţatele camere de comerţ au primit o lege şi atât. Nu s-a primit absolut nimic şi practic totul a fost clădit de la zero cu aportul agenţilor economici care începeau să se înfiinţeze după Revoluţie. (…) de câţiva ani sesizăm discrepanţe între cei care depun bilanţul la Fisc şi cei care figurează ca fiind înregistraţi şi în funcţiune la Registrul Comerţului.

Adică avem 1.106.206 milioane firme, dintre care au depus bilanţul numai 802.243. Aproape jumătate, care nu se regăsesc nicăieri, ca fiind în realitate active. Sper ca acest lucru să se reglementeze prin digitalizarea administrativă, să vedem bazele de date ale Fiscului şi Ministerului Justiţiei corelate astfel încât să aibă o marjă de eroare de doar câteva mii de firme, dar nu cifre de această dimensiune”, a declarat preşedintele CCIR, Mihai Daraban.

 

magnanews.ro

 

 

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686