Efectul vinului pentru organism. Explicația specialiștilor
Dacă marele Hipocrate a recomandat vinul pentru tratarea plăgilor deschise, a pneumoniei și chiar a mușcăturilor de șarpe, savantul Louis Pasteur l-a considerat cea mai sănătoasă și igienică băutură, scrie DCNews.
Vinul roșu este un excelent fortifiant atât în cazul bătrânilor cât și al convalescenților, femeilor lăuze sau al anemicilor, crește pofta de mâncare la copii și îmbunătățește circulația sângelui.
În ceea ce privește vinurile albe, scrie secrete.com, specialiștii au arătat că acestea au rolul de a evacua toxinele din ficat, favorizează digestia și înlătură balonările.
Un consum moderat de vin previne bolile inimii, scade riscul atacurilor de cord și a congestiei cerebrale, fiind totodată de mare ajutor la prevenirea congestiilor degenerative.
Totuși, pentru a profita de aceste uriașe beneficii, vinul trebuie să fie 100% natural și să fie consumat cu moderație!