Items filtered by date: Sunday, 21 September 2014 - Like - stiri Alba Iulia

CCR a respins sesizarile depuse impotriva candidaturii lui Victor Ponta la prezidentiale

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, duminică seară, cele două sesizări depuse împotriva candidaturii liderului PSD, premierul Victor Ponta, la alegerile prezidențiale.

La finalul ședinței, președintele CCR, Augustin Zegrean, a precizat că niciunul dintre contestatari nu a adus motive care să justifice împiedicarea candidaturii lui Victor Ponta.

"Au fost două contestații formulate de doi cetățeni care au anumite nemulțumiri. Niciunul dintre ei nu a invocat motive care să justifice o astfel de contestație, care să împiedice candidatura candidatului la care ei se refereau. Motivele care pot împiedica sunt prevăzute în lege și în Constituție. Deci, contestațiile au fost respinse", a afirmat șeful CCR.

Potrivit reglementărilor în vigoare, contestațiile trebuie soluționate de Curte în două zile de la înregistrarea lor.

Anterior, Zegrean a declarat că la fiecare scrutin pentru alegerea președintelui au fost depuse contestații împotriva candidaților, dar nu-și aduce aminte ca judecătorii constituționali să fi oprit candidatura cuiva.

Președintele CCR a adăugat că toate contestațiile legate de alegeri vor fi analizate.

Victor Ponta și-a depus miercuri seară, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidat în alegerile prezidențiale din partea Alianței Electorale PSD-UNPR-PC.

AGERPRES

 

Read more...

Turcescu isi anunta retragerea din presa, dupa ce a recunoscut ca a fost ofiter sub acoperire

Jurnalistul Robert Turcescu a declarat că se va retrage cel puțin un timp din presă, după ce a recunoscut că a fost ofițer acoperit.

Turcescu a dezvăluit ca a fost locotenent-ofițer sub acoperire. Anunțul a fost făcut întâi pe blogul jurnalistului, însă au existat îndoieli privind postarea, vehiculându-se ideea că ar fi fost victima hackerilor.

Ulterior, la B1Tv, postul la care, până acum, Turcescu avea emisiune, acesta a spus ca el este cel care a postat informația și documentele, că și le asumă și că regretă ceea ce a făcut.

“Sunt împăcat, am o stare de fericire, de bucurie, ca un om care a urcat un munte cu un sac de pietre în spate. Nu de la voi aștept judecata, nu de la voi vreau sa aflu dacă am greșit sau nu. V-aș ruga, judecând, să o faceți drept.

Cer iertare tuturor celor pe care această povară a mea îi încurcă. Să mă judece drept dacă am greșit. Eu de mâine nu voi mai face această emisiune. Nu știu dacă se numește retragere din presă, până când un judecător îmi va spune dacă am greșit sau ba. Până atunci n-am curajul să mai ies public.

Nu mai pot trăi cu o astfel de povară. Am trăit clipe îngrozitoare. Muream pe interior. Eram un nimeni în fața voastră. Eram un fariseu să vorbesc despre agentul acoperit”, a spus Turcescu.

“Trebuie să se ajungă la proces, dacă un judecător va considera că trebuie să mor – mor sau dacă va considera să trăiesc – trăiesc, indiferent ce ar însemna acest lucru. Robert Turcescu știe numai Dumnezeu cine este.

Voi spune tot, absolut tot, în fața unui judecător, el e singurul în stare să dea un verdict. Nici eu nu îmi pot da un verdict. Nu știu dacă sunt vinovat sau nevinovat”, a mai spus Turcescu.

După toate aceste declarații Turcescu s-a retras brusc din emisiune, refuzând să răspundă întrebărilor colegilor săi de la Evenimentul Zilei si B1 Tv aflați în platou. 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686