Error
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING

Deprecated: Non-static method JSite::getMenu() should not be called statically, assuming $this from incompatible context in /home/albaiuli/public_html/templates/gk_news/lib/framework/helper.layout.php on line 177

Deprecated: Non-static method JApplication::getMenu() should not be called statically, assuming $this from incompatible context in /home/albaiuli/public_html/includes/application.php on line 539

Deprecated: Non-static method JSite::getMenu() should not be called statically, assuming $this from incompatible context in /home/albaiuli/public_html/templates/gk_news/lib/framework/helper.layout.php on line 177

Deprecated: Non-static method JApplication::getMenu() should not be called statically, assuming $this from incompatible context in /home/albaiuli/public_html/includes/application.php on line 539

Items filtered by date: Monday, 21 July 2014 - Like - stiri Alba Iulia

Cine a doborat avionul MH17

O convorbire telefonică între doi șefi rebeli înregistrată de serviciile de securitate ucrainene, ce arată că oamenii din subordinea celor doi lideri au doborât un avion civil, a fost autentificată de experți americani, a anunțat duminică Ambasada Statelor Unite la Kiev, relatează AFP.

“Datele audio furnizate presei de către serviciul de securitate ucrainean au fost examinate de experți ai comunităţii de informaţii care au confirmat că este vorba de conversaţii autentice între lideri separatiști cunoscuți”, a anunțat misiunea diplomatică americană într-un comunicat.

Potrivit acestui comunicat, teza principală, “bazată pe mai multe elemente”, este că “zborul MH17 a fost probabil doborât de o rachetă sol-aer SA-11 (Buk), lansată din teritoriul controlat de separatişti în estul Ucrainei”.

Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au publicat joi seară interceptarea a ceea ce a fost prezentată drept o conversaţie între doi lideri rebeli după examinarea locului prăbuşirii.

“Băieţii de la punctul de control Cernuhin au doborât avionul. S-a dezintegrat în aer”, a spus unul dintre ei, “Maiorul”.

“Şi atunci?”, a întrebat celălalt, “Grecul”.

“Este un avion civil în proporţie de 100%” (…).

“Aţi găsit arme?”.

“Nu, nimic, doar elemente civile”.

“Acte?”.

“Există aici un student indonezian”.

Această înregistrare a fost precedată de o conversaţie între şeful rebel Igor Bezler, un cetăţean rus care vorbeşte cu colonelul din serviciile secrete militare ruseşti Vasili Gheranin, ofiţerul său de legătură, potrivit Kievului.

“Tocmai am doborât un avion (…) Am plecat să îl căutăm şi să facem fotografii”, a spus Bezler.

Prezentând acest elemente, şeful SBU Valentin Nalivaicenko a declarat că este vorba de conversaţii “ale unor ofiţeri din cadrul GRU (serviciul secret militar rusesc) interceptate şi transcrise în baza legii”.

Mediafax

Read more...

Putin: Nimeni nu ar trebui sa utilizeze catastrofa aeriana din Ucraina in scopuri egoiste

Nimeni nu ar trebui să utilizeze prăbușirea avionului de linie malaezian Boeing 777 în Ucraina pentru a-și atinge propriile scopuri politice egoiste, a declarat duminică seara președintele Rusiei, Vladimir Putin, citat de agenția de presă RIA Novosti.

'În legătură cu evenimentele tragice care s-au produs deasupra Donețkului, aș vrea încă o dată să vorbesc despre modul în care Rusia se raportează la evenimentele care se petrec în Ucraina. Noi nu o dată am chemat părțile beligerante să pună capăt vărsării de sânge și să se așeze la masa negocierilor', a afirmat președintele rus, într-un interviu la postul de televiziune Rossia-24.

'Pot spune cu toată convingerea că, dacă la 28 iunie acțiunile militare nu ar fi fost reluate în Ucraina, această tragedie cu siguranță nu ar fi avut loc', a subliniat el, atrăgând atenția că 'nimeni nu ar trebui și nu are dreptul de a folosi această tragedie pentru a-și atinge propriile scopuri politice egoiste'.

'Astfel de evenimente ar trebui să unească oamenii, nu să-i dezbine', a mai spus Putin.

'În ceea ce o privește, Rusia va face tot ceea ce depinde de ea pentru ca diferendul din estul Ucrainei să treacă din faza sa actuală militară în faza discuțiilor la masa tratativelor prin mijloace exclusiv diplomatice și pașnice', a indicat liderul rus.

Vladimir Putin a mai afirmat că ancheta prăbușirii avionului malaezian în Ucraina ar trebui să se deruleze sub egida ICAO (Organizația Internațională a Aviației Civile) și că trebuie făcut totul pentru a asigura siguranța experților internaționali la locul accidentului.

"Astăzi acționează deja acolo reprezentanți ai Donbasului, Donețkului, ai Ministerului pentru Situații de Urgență al Ucrainei, experți malaezieni. Dar aceasta nu este suficient", a remarcat președintele rus.

"Este important ca la locul catastrofei aeriene să acționeze o echipă completă de experți sub egida ICAO, a unei comisii internaționale corespunzătoare. Trebuie făcut totul pentru a asigura securitatea deplină și absolută a acesteia, pentru a asigura coridoarele umanitare necesare", a afirmat Putin.

Cauzele catastrofei aeriene nu sunt deocamdată clare, scrie RIA Novosti, amintind că din luna aprilie trupele guvernamentale ucrainene desfășoară o operațiune militară în această zonă 'împotriva locuitorilor Donbasului care s-au revoltat împotriva loviturii de stat din februarie', când președintele Viktor Ianukovici a fost destituit de parlament în urma unor ample acțiuni de protest.

În cadrul acestei operațiuni, forțele ucrainene utilizează aviația militară, artileria și lansatoare de rachete multiple, conform agenției de presă ruse.

Tehnica militară din dotarea armatei ucrainene datează din epoca URSS, astfel încât utilizarea ei astăzi ar putea duce la repetarea tragediei aeriene din 2001, când un avion de pasageri rusesc a fost doborât deasupra Mării Negre.

Atunci o rachetă S-300 a doborât un Tu-154, pe ruta Tel-Aviv-Novosibirsk, în timpul unor aplicații ale unităților antiaeriene ale armatei ucrainene. Toate cele 78 de persoane — 66 de pasageri, dintre care majoritatea cetățeni israelieni, plus 12 membri ai echipajului — au murit.

De cealaltă parte, Kievul, Occidentul și SUA susțin că avionul de linie malaezian cu 298 de persoane la bord a fost doborât la 17 iulie de o rachetă rusească sol-aer din cadrul complexului 'Buk' în zona controlată de rebelii proruși.

AGERPRES

Read more...

Vasile Alecsandri, serbat de Google

Google Romania îl sărbătoreşte, luni, pe Vasile Alecsandri printr-un logo special, care marchează împlinirea a 193 de ani de la naşterea acestei personalităţi a culturii române. Motorul de cautare şi-a modificat logoul de pe pagina de start a google.ro pentru a-l aniversa pe Vasile Alecsandri, poet, om politic, membru fondator al Academiei Române, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Creaţia logoului dedicat lui Vasile Alecsandri este semnată de artistul Roman Tolici, potrivit Mediafax. În logoul dedicat lui Vasile Alecsandri, imaginea acestuia apare suprapusă peste literele cuvântului “Google”.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

Motorul de căutare Google alege rar să omagieze o personalitate din România, modificându-şi logoul în acest sens, sscrie HotNews. În galeria logourilor dedicate României în ultimii ani s-au numărat Constantin Brâncuşi, George Enescu, I.L. Caragiale, Sergiu Celibidache, Emil Racoviţă, Maria Tănase, Mărţişorul şi Ziua Naţională a României.

Primul doodle – o reprezentare ocazională a logoului Google afişată pe prima pagină a motorului de căutare – a apărut în 1998, când fondatorii Google Larry Page şi Sergey Brin au participat la festivalul Burning Man din deşertul Nevada şi au pus emblema festivalului în spatele logoului Google pentru a anunţa utilizatorii că vor fi plecaţi în acea perioadă. De atunci au fost create peste 1.000 de doodle-uri pentru paginile de start ale Google din întreaga lume.

Vasile Alecsandri (21 iulie 1821 – 22 august 1890) a fost un prolific poet, dramaturg, folclorist, politician şi diplomat român, membru fondator al Academiei Române. În 1854 apărea, sub conducerea sa, revista România literară, iar în 1881 primea Premiul Academiei pentru Literatură. A jucat un rol esenţial nu doar pe scena politică, ci şi pe cea culturală, fiind, printre multe altele, membru onorific al societăţii Junimea. Este autorul celebrului ciclu de comedii al “Chiriţelor” (“Chiriţa în provinţie”, “Chiriţa în voiagiu”, “Chiriţa în balon”) şi al mai multor volume de poezii, printre care cunoscutele “Pasteluri”. A scris, de asemenea, proză, articole în periodicele vremii şi drame, conform site-ului editurii Art.

stiripesurse.ro

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686