Items filtered by date: Monday, 20 October 2014 - Like - stiri Alba Iulia

Dan Sova, urmarit penal pentru trafic de influenta

Senatorul PSD Dan Șova a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în dosarul în care este urmărit penal și deputatul social-democrat Viorel Hrebenciuc.

Procurorii DNA detaliază discuția dintre Dan Șova și Viorel Hrebenciuc:

"Suspectul Dan Șova a acceptat promisiunea suspectului Viorel Hrebenciuc că îl va sprijini să obțină funcția de președinte al partidului (...) pentru a-l determina pe ministrul Justiției să inițieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 (respectiv 'fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite') ", se arată într-un comunicat DNA remis albaiulianul.ro.

Potrivit procurorilor DNA, Viorel Hrebenciuc și Dan Șova au discutat pe data de 17 octombrie despre inițierea unei "propuneri legislative privind amnistia și grațierea unor pedepse" și au analizat "în detaliu", acuzațiile aduse de DNA primului în legătură cu reconstituirea unor suprafețe de fond forestier, despre condițiile de incriminare a acestor fapte și despre riscul de a fi condamnat.
Pentru a evita ca o eventuală condamnare a sa "să fie pusă în executare, Viorel Hrebenciuc i-a cerut colegului său de partid Dan Ș
ova să îl asigure ca va fi adoptata o lege de amnistie și grațiere, solicitare pe care colegul sau de partid a acceptat-o", afirmă comunicatul DNA.

În schimb, Viorel Hrebenciuc i-a promis lui Dan Șova că va convinge mai mulți membri ai partidului, aflați în sfera sa de influență, să îl susțină.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Read more...

Dan Sova, la DNA

Senatorul PSD Dan Șova s-a prezentat, luni, la Direcția Națională Anticorupție, pentru a fi audiat în noul dosar al lui Viorel Hrebenciuc, în care acesta este acuzat, între altele, că i-a cerut unui coleg de partid să iniţieze o lege de amnistiere, promiţându-i în schimb sprijin pentru şefia PSD.

Conform unui comunicat al DNA, Hrebenciuc a încercat să îl convingă pe un coleg de partid să iniţieze o lege a amnistiei, promiţându-i în schimb că îl va sprijini să ajungă preşedinte PSD. Se pare că respectivul coleg era Dan Șova actual purtător de cuvânt al partidului.

"La data de 17.10.2014, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al unui partid din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Național al partidului respectiv şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi-a folosit influența față de un membru al aceluiaşi partid politic, în scopul de a-l determina să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse.

Astfel, pe parcursul unei întâlniri, cei doi au discutat în detaliu despre acuzaţiile aduse lui Viorel Hrebenciuc în legătură cu reconstituirea unor suprafeţe de fond forestier, despre condiţiile de incriminare a acestor fapte şi despre riscul de a fi condamnat (dosar mediatizat prin intermediul comunicatelor nr 1474/VIII/3 din 17 octombrie și nr. 1436, 1450 şi 1454 din 15 şi 16 octombrie 2014).

Pentru a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului (care fusese condamnat nedefinitiv în primă instanță pentru luare de mită, la pedeapsa închisorii) şi pentru a evita ca o eventuală condamnare a lui Viorel Hrebenciuc să fie pusă în executare, Viorel Hrebenciuc i-a cerut colegului său de partid să îl asigure că va fi adoptată o lege de amnistie şi graţiere, solicitare pe care colegul său de partid a acceptat-o.

În acelaşi context, colegul său de partid a acceptat promisiunea lui Viorel Hrebenciuc că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidaţi, pentru a-l determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 (respectiv „fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”)", se arată în comunicatul DNA.

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686