Items filtered by date: Saturday, 06 August 2016 - Like - stiri Alba Iulia

Descopera ROwMANIA la Alba Iulia

Pentru al 4-lea an consecutiv „Descoperă Rowmania” a ajuns la Alba Iulia. Ivan Patzaichin caută pe Mureş, campioni la vâslit. Evenimentul are loc astăzi, 6 august, începând cu ora 09:30, în zona Podului rutier peste Mureș - Cartierul Partoș, ieșirea spre Sebeș, iar Primăria Municipiului Alba Iulia și Asociația "Ivan Patzaichin – Mila 23" vor fi gazdele acestui eveniment.

Participarea la competiția de vâslit în canotci de 10+1 locuri este gratuită, iar câştigătorii concursului vor reprezenta Municipiul Alba Iulia în finala națională „Descoperă Rowmania", care se va desfăşura pe data de 28  august 2016, la Tulcea.

Distanța pe care se va organiza concursul va fi de 200 metri, iar culoarele vor fi delimitate prin balize. Totodată, pe o porțiune a Mureșului, participanții care s-au înscris în concurs sau alți amatori, pot sa vâslească gratuit, concomitent cu desfășurarea concursului, în canotci și ambarcațiuni puse la dispoziție de organizatori, iar concurenții vor primi tricouri personalizate. Pentru a asigura confortul și siguranța participanților, la locul evenimentului gazdele vor pune la dispoziție veste de salvare, echipaje de intervenție, corturi, scaune și apă plată gratuită.

Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă este o campanie națională de promovare a patrimoniului național și urmărește descoperirea României naturale, prin promovarea mișcării în aer liber.

Programul evenimentului:

Sâmbătă, 06 august – zona Podului peste Mureș

09:30 - 11:00 Înscrierea participanților (echipe)

10:00 - 11:45 Demonstrație de vâslit efectuată de Ivan Patzaichin și CS Unlimited, sesiuni de antrenament

11:45 – 12:00 Stabilirea ordinii de intrare în concurs și ședința tehnică (instructaj)

12:00 - 13:45 Desfășurarea concursului de canotcă 10+1

(pe serii, semifinale, finala)

14:00 – 14:30 Festivitatea de premiere a concursului de canotcă 10+1

 

 

 

 

 

 

Read more...

Cercetatorii americani au explicat procesul prin care floarea-soarelui se misca dupa Soare

View the video

Cercetătorii de la Universitatea din California au căutat să explice modul în care floarea-soarelui nu numai că pivotează cu corola spre Soare pe măsură ce poziția acestuia pe cer se schimbă în timpul zilei, dar se rotește cu 180 de grade și în cursul nopții pentru a saluta Soarele a doua zi dimineața, conform unui studiu publicat în revista 'Science' și citat de agenția de presă Xinhua, informează Agerpres.

Descoperirile lor includ faptul că floarea-soarelui are ceasul său genetic intern legat de creșterea tulpinii, astfel încât, în timpul zilei, partea de est a tulpinii crește mai mult decât partea de vest, întorcând tija și floarea spre vest pentru a urmări soarele în mișcarea de tranziție a Terrei în jurul acestei planete. Noaptea, partea vestică a plantei crește mai repede, rotind corola înapoi spre est pentru a capta razele Soarelui când acesta va răsări.

Și atunci când planta a crescut până la maturitate, ceasul genetic oprește această creștere diferențiată, lăsând floarea cu fața spre est pentru a aduna căldura Soarelui de dimineață și a oferi albinelor o platformă caldă pentru polenizare.

"Noi arătăm că aceste roluri influențează cât de mult cresc plantele și cât de bine atrag polenizatorii, demonstrând astfel că această regularitate de ceasornic a creșterii ca răspuns la lumină este ca o adaptare (în decursul evoluției)", a declarat coautorul studiului Benjamin Blackman, profesor asistent de biologie la University of California Berkeley (UC Berkeley).

Lucrând cu Blackman la Universitatea din Virginia și, începând din acest an, la UC Berkeley, Hagop Atamian, aflat la studii postdoctorale la University of California Davis (UC Davis), a pus araci plantelor, astfel încât acestea să nu se poată mișca sau a întors zilnic ghivecele cu plante astfel încât acestea să fie orientate în mod greșit. Ei au descoperit că în acest fel poate fi perturbată capacitatea acestei plante de a urmări Soarele, iar floarea-soarelui legată de arac astfel încât să nu se poată mișca a avut mai puțină biomasă și frunze pe suprafață decât plantele care s-au putut mișca.

Blackman a remarcat că multe plante își orientează frunzele spre soare iar pe timpul nopții revin în aceeași poziție, însă puține acționează ca floarea-soarelui transformându-și întreaga tulpină. Acest comportament al florii-soarelui a fost descris de către oamenii de știință încă din anul 1898, dar înainte de actualul experiment, puține studii — cele mai recente datând de peste 50 de ani — au evaluat modul în care floarea-soarelui se întoarce pe timp de noapte, ele sugerând că este vorba despre un 'obicei' intern dar că nu ar implica în mod direct un ceas intern al plantei.

Echipa de cercetători a identificat o serie de gene care s-au manifestat la nivele mai ridicate pe partea expusă la soare a plantei în timpul zilei, sau pe cealaltă parte în timpul nopții. Există două mecanisme de creștere care lucrează pe tulpina florii-soarelui: primul stabilește o rată de creștere de bază pentru plantă în funcție de lumina disponibilă; al doilea, controlat de ceasul circadian și influențat de direcția luminii, face ca tulpina să crească mai mult pe o parte decât pe cealaltă și, prin urmare, balansează de la est la vest, pe durata unei zile.

De asemenea, ei au investigat de ce floarea-soarelui matură are întotdeauna corola îndreptată spre est și au constatat că în această poziție planta se încălzește mai repede dimineața și atrage de cinci ori mai multe insecte polenizatoare. Din nou, ceasul său circadian ajută la orientarea spre est a corolelor de floarea-soarelui când încetează să urmărească soarele, pe măsură ce înfloresc, a spus Blackman.

"Acesta este primul exemplu de ceas al unei plante care modulează creșterea într-un mediu natural și care are repercusiuni reale pentru plantă", a adăugat Stacey Harmer, profesor de biologie a plantelor la UC Davis și autorul principal al studiului.

"Mă aștept ca activitatea viitoare cu privire la aceste sisteme să găsească rezultate paralele cu ale noastre dacă nu chiar să descopere că mișcarea este mediată de o creștere diferențiată", a spus Blackman. "Punctul de vedere cel mai cuprinzător, potrivit căruia una dintre funcțiile adaptative ale ceasului circadian este de a regla sincronizarea și ponderea răspunsurilor de creștere la semnalele de mediu, este unul care cred că se va aplica la o gamă largă de trăsături și de specii", a anticipat Benjamin Blackman.

corectnews.com

https://www.sciencenews.org/article/internal-clock-helps-young-sunflowers-follow-sun#video

 

 

 

Read more...

Romania a absorbit 57 milioane de euro din fondurile pentru perioada de programare 2014-2020

România a absorbit 57 milioane de euro din fondurile pentru perioada de programare 2014-2020, acești bani fiind atrași prin Programul de Dezvoltare Rurală, conform datelor furnizate de reprezentanți ai Comisiei Europene de la Bruxelles, informează Agerpres.

"Suma este de 57 milioane de euro, dar numai pentru Programul de Dezvoltare Rurală. Deci, nu este politică de coeziune, este un alt fond, este un fond specific pentru care procesul de desemnare (acreditare n.r.) nu a trebuit să fie făcut pentru că se folosesc aceleași agenții ca în perioada precedentă. (...) Pe partea de politică de coeziune și așa mai departe, momentan nu sunt acreditate autoritățile de management și de aceea nu are cum să existe absorbție. Oricum, România nu este singura țară care se află în această situație", au precizat reprezentanții CE.

Potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene, pentru cadrul financiar 2014 — 2020, România are alocare de aproximativ 33 miliarde euro, detaliată pe Programe Operaționale astfel: Fondul european de dezvoltare regională ( FEDR) — 11,2 miliarde euro, Fondul de coeziune (FC) — 8,1 miliarde euro, Fondul Social European (FSE) — 4,7 miliarde euro, Politica Agricolă Comună (PAC)—8,127 miliarde euro — pilonul II, la care se adaugă 12,529 miliarde euro aferente pilonului I (plăți directe), Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime — 0,17 miliarde euro, Fondul European pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate — 0,41 miliarde euro.

Pe fosta programare financiară 2007-2013, la finalul lunii iunie rata de absorbție curentă a fondurilor europene a fost de 76,69%.

Astfel, valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană (CE) era de peste 14,6 miliarde euro, în 30 iunie. În ceea ce privește rata absorbției efective, respectiv rambursările de la CE, aceasta era de 68,47% (13 miliarde euro).

Pe Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice rata de absorbție curentă era de 90,02%, pe Programul Operațional Asistență Tehnică — 97,71%, pe Programul Operațional Sectorial Mediu a crescut la 77,45%, pe Programul Operațional Regional — 83,91%, pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane — 65,14%, pe Programul Operațional Sectorial Transport — 68,8%, iar pe Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative — 98,66%.

Pentru aceste programe România a avut alocată o sumă de 19,05 miliarde euro.

corectnews.com

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed