Items filtered by date: Thursday, 26 February 2015 - Like - stiri Alba Iulia

TNL Alba Iulia: „De Dragobete, iubeste romaneste!”

Şi anul acesta tinerii liberali din Alba Iulia organizează un eveniment devenit tradițional în cadrul TNL Alba Iulia – „De Dragobete, iubeşte româneşte”. Anul acesta, evenimentul ajuns la cea de a unsprezecea ediţie, a fost gândit a se desfășura în două etape, scopul principal fiind acela de a transmite faptul că tot mai mulţi albaiulieni cunosc ce se sărbătoreşte pe 24 februarie, iar prin astfel de acţiuni se poate arăta că și noi românii avem o sărbătoare a noastră de celebrare a iubirii, o sărbătoare moştenită din bătrâni şi că ar fi păcat să ne pierdem tradiţiile.

Astfel, miercuri, 24 februarie a.c., o parte din tinerii liberali albaiulieni s-au ocupat de acţiunile stradale, de peste zi, de realizarea unor fotografii pentru îndrăgostiţi şi de împărţirea de baloane și flori cuplurilor întâlnite în oraș. De asemenea, TNL-iștii i-au așteptat pe toți cei care au dorit să își declare dragostea în public, la cortul care a fost amplasat pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia, începând cu ora 14:00. Cuplurile care au ajuns la cortul TNL au primit din partea organizatorilor evenimentului certificate de căsătorie pentru o zi și baloane în formă de inimioară. Trecătorii au fost foarte receptivi la inițiativa tinerilor liberali, iar majoritatea dintre ei au participat și la un concurs de fotografii, derulat pe pagina de Facebook a TNL Alba Iulia, în urma căruia perechea cea mai votată, va câștiga, din partea TNL Alba Iulia, o cină romantică la localul Gavroche din Alba Iulia. 

A doua etapă a evenimentului se va desfășura vineri, 27 februarie a.c., când, începând cu ora 23.00, va avea loc o petrecere tematică, specială pentru îndrăgostiți (dar nu numai) în Club Allegria din Alba Iulia. În cadrul petrecerii se vor organiza și concursuri, primiile fiind următoarele: locul I – pachet pentru două persoane incluzând 1 noapte şi cină romantică la Pensiunea Casa Dives, din Pianu de Sus, jud. Alba; locul II – ședinţă foto profesională; locul III – premiu surpriză.

 Prof. Adrian SIMION,

Coordonator T Comunică – TNL Alba

Read more...
Subscribe to this RSS feed