Items filtered by date: Monday, 23 February 2015 - Like - stiri Alba Iulia

Primul magazin autohton pentru … stangaci

Dacă în Roma Antică, Julius Caesar a decretat ca bărbații să scrie numai cu mâna dreaptă, stângacii fiind numiți “ghinioniști” sau “neîndemânatici”, această formă de discriminare continuă până în zilele noastre. De la profesori care lovesc cu rigla peste palmă elevii stângaci, până la obiecte banale precum clanța, foarfeca sau chiar mouse-ul, lumea este configurată după mecanismele de funcționare ale dreptacilor.

La ora actuală, se estimează că 15% din populația planetei este stângace, însă majoritatea nu a manifestat “nemulțumiri” cu privire la discriminarea producătorilor mondiali, care au construit obiecte numai pentru uzul dreptacilor. În România, până de curând, obiectele pentru stângaci au reprezentat un segment de piață extrem de firav din cauza dificultății achizionării lor, prin intermediul Internetului, din piețele americane sau chiar chinezești.

Trendul mondial pentru “repararea morală” a acestei minorități a ajuns și în țara noastră, deschizându-se primul magazin românesc care comercializează obiecte realizate special pentru stângaci și care au menirea de a le face acestora viața mai ușoară. Beneficiarii magazinului sunt atât copiii și elevii, care pot achiziționa pixuri, ascuțitori, foarfece sau jocuri pentru stângaci, cât și adulții, care pot găsi pe www.e-stangaci.ro, ceasuri, obiecte de bucătărie, pentru grădină sau chiar instrumente muzicale special create pentru acest segment de consumatori.

“Ne-am gândit că și stângacii trebuie să aibă drepturi egale cu dreptacii, deoarece discriminarea la adresa stângacilor datează de sute de ani. Stâgancii ar trebui respectați așa cum sunt, fără ca dreptacii să le corecteze acest așa-zis “defect” încă din primii ani de școală și până la bătrânețe. Acum și stângacii autohtoni pot cumpara de la primul magazin românesc dedicat lor, tot felul de obiecte: pornind de la rechizite școlare, instrumente muzicale, ceasuri, până la obiecte de bucătărie și pentru grădină. Acestea sunt special create pentru uzul lor și au menirea de a le face munca, scrisul și distracția mai ușoară”, declară Ramona Berendea, managerul singurului magazine românesc pentru stângaci.

 

Transmite,

Dr. Tănase Tasenţe

Director General

Plus Communication

Read more...

StudentFest cauta artisti!

StudentFest va desfășura anul acesta, în perioada 7-16 mai, cea de-a 24-a ediție, sub tema CONFLICT. Festivalul oferă tinerilor artişti posibilitatea de a se exprima liber, de a se dezvolta profesional şi de a se promova. Astfel, dacă ești tânăr artist și cauți o rampă de lansare, te poți înscrie împreună cu creațiile tale în cadrul StudentFest până în 17 aprilie.

Prin cele 15 secțiuni din acest an, Arhitectură, Arte stradale, Arte video, Ceramică, Dans, Design Vestimentar, Experimentarium, Fotografie, Grafică, Literatură, Muzică, Pictură, Publicitate, Sculptură și Teatru, festivalul, mai divers și deschis ca oricând, dorește să le ofere tinerilor talentați din cât mai multe domenii posibilitatea de a se face remarcați.

Tema acestei ediții este CONFLICT. În 2015, StudentFest vrea să tragă un semnal de alarmă asupra conflictelor de toate  tipurile, îndemnând la transpunerea energiilor conflictuale interne în procese de creație. Conflictul între generații, culturi, religii, conflicte interpersonale, interetnice sau internaționale sunt toate prezente în viața noastră cotidiană. Într-o societate aflată în continuă schimbare, în care globalizarea duce tot mai des la izbucnirea unor noi conflicte, unele dintre ele chiar foarte aproape de granițele noastre, arta și cultura pot reprezenta un punct comun, un imbold spre unitate și înțelegere.

Dacă ai ceva de arătat, consideri că viziunea ta este una inovatoare, care merită să fie făcută publică, aici este locul tău. Indiferent de zona artistică în care creezi, la StudentFest ai ocazia să-ți expui creațiile în fața unui public larg, deschis către artă și cultură. Înscrierile se pot face pe www.studentfest.ro până în 17 aprilie.

StudentFest e un festival organizat exclusiv de tineri voluntari. Astfel, dacă ești tânăr, elev sau student, poți deveni voluntar StudentFest și poți contribui la succesul festivalului. Primul pas e să completezi un formular online, pe care îl găsești pe site-ul festivalului.

StudentFest a apărut ca un afront adus cenzurii și lipsei libertății de exprimare. Încă de la începuturile sale, festivalul a căutat să promoveze nu doar tinerii artiști aflați în curs de afirmare, ci și principii fundamentale precum toleranța, deschiderea, și, desigur, dreptul la libera exprimare.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați site-ul www.studentfest.ro, sau pagina de Facebook https://www.facebook.com/studentfest.ro .

„În 2015 am considerat mai necesar ca niciodată să atragem atenția în privința CONFLICTelor ce sunt resimțite puternic în contextul social, cultural, economic și să încercăm canalizarea și concentrarea acestora doar în artă și cultură. Primul pas a fost făcut, noi căutăm artiști, acum rămâne doar ca aceștia să dorească să fie „găsiți”.

În perioada următoare vom reveni cu un apel pentru participanți, iar evenimentele pe care le pregătim sperăm să obișnuiască publicul timișorean cu atmosfera de Capitală Culturală Europeană.” - Mădălin PĂTRAȘCU, coordonator general StudentFest

Read more...

Luni incepe inscrierea in clasa pregatitoare

Înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2015-2016 începe luni, 23 februarie,  părinţii putând completa cererile până în 13 martie, online sau la unitatea de învăţământ la care se solicită înregistrarea copiilor,  potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice.

Părinţii vor putea depune cererile online sau la unitatea de învăţământ, de luni până vineri, între orele 08.00 şi 20.00, iar sâmbata între orele 09.00 şi 13.00.

Evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor se va face în perioada 17 februarie — 11 martie, potrivit metodologiei în vigoare.

În 16 martie vor fi procesate de către comisia națională cererile de înscriere a copiilor în învățământul primar cu ajutorul aplicației informatice și vor fi repartizați la școala de circumscripție copii ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea de înscriere.

În perioada 20-21 martie, în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare vor fi afişate listele copiilor înscrişi după prima etapă.

Locurile rămase libere după prima etapă şi procedura de repartizare în cea de-a doua etapă de înscriere vor fi afişate pe 23 martie, la unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectoratelor şcolare.

Etapa a doua va avea loc în perioada 24 martie - 3 aprilie, când vor fi înscrişi copiii care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ. În această etapă pot fi depuse solicitările de înscriere în altă şcoală decât cea de circumscripţie. Părinţii vor completa o cerere de înscriere, iar repartizarea se va face pe locurile rămase disponibile după prima etapă.

În 10 aprilie vor fi afişate, la unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectoratelor şcolare, listele cu copiii înscrişi după a doua etapă.

Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor rămase disponibile după fiecare etapă de înscriere.

Read more...
Subscribe to this RSS feed