Items filtered by date: Friday, 13 February 2015 - Like - stiri Alba Iulia

A Match Made in Heaven

"Air Force își sporeste prezența prin rotație în Europa pentru a-și asigura aliații și națiunile partenere că angajamentul față de securitatea Europei este o prioritate", a spus generalul Tom Jones, vicecomandant al forțelor aeriene americane în Europa și Africa.

"Detașamente care acum se antrenează în țările baltice și Polonia vor fi trimise în sudul Europei, în România și Bulgaria", Generalul american Frank Gorenc, comandantul U.S. Air Forces în Europe and Air Forces în Africa.

Gorenc declară pentru revista Air Force, că deși nu au fost solicitate expres cele 12 avioane A 10 ( care vin în ajutorul Misiunii ATLANTIC RESOLVE, poreclite warthog – porc sălbatic, de către Forțele Aeriene ale SUA în Europa și Forțele Aeriene Africa), acest lucru este de bun augur, deoarece această combinație între forțele terestre și aeriene ar fi avantajoasă pentru toată lumea. Aceste au fost stabilite initial în Germania, urmând a fi detașate în Polonia, iar apoi în România și Bulgaria.

Avionul A-10 a fost creat în anii '70 pentru a oferi sprijin trupelor aflate la sol în Europa, împotriva tancurilor și vehiculelor armate ale URSS. Cu toate că pot transporta o serie de rachete și  bombe, aceste avioane sunt cunoscute pentru că au un tun Gatling cu șapte țevi, care poate trage 4.000 de cartușe pe minut, ce pot străpunge armura unui tanc.
Avioanele sunt durabile, pilotul este protejat de un înveliș de titaniu și sunt create pentru a fi ușor reparate.
Ele și-au dovedit fezabilitatea în luptele din Irak, Afganistan  și Balcani și au fost folosite, anul trecut, împotriva Statului Islamic în Irak și Siria.
Cu toate acestea, Departamentul Apărării intenționează să renunțe la aceste avioane, în favoarea avionului de luptă F-35.
Cele 12 aparate A-10, împreună cu 300 de soldați de la baza Davis-Monthan din Arizona, vor ajunge în Germania până la sfărșitul lui februarie. Misiunea lor va dura șase luni. 

 

 

 

Read more...

Mitrea, CONDAMNAT DEFINITIV la 2 ani de inchisoare cu executare

Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a fost condamnat definitiv vineri de Înalta Curte de Casație și Justiție la 2 ani de închisoare cu executare.

Decizia completului de cinci judecători de la Înalta Curte este definitiva și trebuie pusă în executare de îndată, informează Realitatea TV.

Totodată, judecătorii au decis să fie confiscată suma de aproape 300.000 de lei din averea lui Mitrea.

Pe 15 octombrie 2014, Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, judecătorii dispunând şi confiscarea sumei de 169.000 lei. Mitrea a făcut apel, dar judecătorii ÎCCJ au menţinut pedeapsa cu închisoarea. Instanța supremă a dispus şi confiscarea a 300.000 de lei.

Decizia instanței este definitivă, urmând ca Miron Mitrea să fie încarcerat.

În același dosar, fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, a fost condamnată la cinci luni închisoare cu executare, pentru dare de mită.

 

Read more...

Ban Ki-moon saluta acordul de la Minsk

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a salutat joi acordul de încetare a focului semnat la Minsk pentru conflictul din Ucraina și a cerut o "încetare a focului adevărată și de durată", informează AFP.

Ban Ki-moon a lăudat "perseverența" negociatorilor, exprimându-și "speranța că angajamentele luate la Minsk vor fi respectate".

El a cerut tuturor protagoniștilor "să asigure instaurarea unei adevărate și durabile încetări a focului la 15 februarie așa cum a fost convenit, deschizând calea unei reglementări politice mai largi în baza acordurilor de la Minsk" din septembrie 2014.

"Națiunile Unite sunt gata să ajute în toate modurile considerate utile", a adăugat el.

sursa AGERPRES

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed