Comunicat de presa
- Published in Social - Administratie
Începând cu data de 1 decembrie 2014, Asociația SM SPEROMAX ALBA, în cadrul proiectului ”Centrul de Informare și Consiliere în Scleroza Multiplă”, cu sprijinul Fundației Vodafone Romania, derulează o etapă a programului „Voluntar de profesie ”. Scopul proiectului este acela de a crește calitatea vieții persoanelor diagnosticate cu Scleroză Multiplă din județul Alba și promovarea independenței beneficiarilor, prin îmbunătățirea abilităților necesare pentru a exectua activități zilnice, și nu numai, cu ajutorul terapiei ocupaționale.
Proiectul își propune, în decursul a noua luni, să identifice barierele actuale și anticipate cu care se confruntă pacientul; să implementeze un plan de intervenție personalizat; să elimine și/sau să reducă barierele identificate. Beneficiarii direcți sunt 150 de persoane diagnosticate cu Scleroză Multiplă și apartinatorii acestora, respectiv membrii de familie sau asistenți personali.
Reabilitarea este o parte importantă a asistenței medicale pentru persoanele cu Scleroză Multiplă, iar terapia ocupatională este o parte integrată a acestui proces. Terapeuții ocupaționali lucrează împreună cu persoanele afectate și familiile acestora pentru a dezvolta și impementa soluții practice la problemele de zi cu zi.
Beneficiarii sunt incluși într-un program de ergoterapie, unde desfășoară activități pentru îmbunătățirea motricității fine, activități pentru memorie, atenție, stimularea creativității. Toate acestea au loc în cadrul grupurilor de suport bilunare.
Voluntarul de Profesie (Luiza Pop – terapeut ocupațioal) a reușit să viziteze 15 beneficiari în luna decembrie, așa cum și-a propus pentru fiecare lună, până la încheierea proiectului. Beneficiarii s-au bucurat de vizita și atenția acordată nevoilor pe care le au, simțind că cineva este alături de ei. În data de 18 decembrie pentru aceștia a avut loc o întâlnire dedicată sărbătorilor de iarnă, în care au fost colindați și au urmărit o scenetă de teatru de umbre.
Luiza Pop
Voluntar de profesie 2014 – 2015 Asociatia SM SPEROMAX ALBA
Pentru informații suplimentare Luiza Pop 0731302621