Wimbledon 2019 - Simona Halep vs. Victoria Azarenka

Wimbledon 2019 -  Simona Halep vs. Victoria Azarenka

Meciul dintre Simona Halep şi Victoria Azarenka va avea loc vineri, în turul 3 de la Wimbledon, de la ora 17:30. Meciul va fi transmis în România de Eurosport, scrie Mediafax.

Jucătoarea din Belarus născută în Scottsdale, SUA, s-a impus mult mai clar în turul secund decât Simona Halep, care a trecut de Mihaela Buzărnescu în trei seturi, scor 6-3, 4-6, 6-2. Azarenka nu a avut probleme în faţa lui Tomljanovic, pe care a învins-o cu 6-2, 6-0.

Azarenka şi-a făcut temele pentru Halep şi ştie că nu trebuie să o lase pe adversara sa să dicteze jocul: “Halep este constantă. Este foarte puternică, am avut câteva meciuri antrenante. Este o adversară dificilă şi a avut un joc consistent în ultimii doi ani. Ştie cum să joace în meciurile importante, are un Grand Slam în palmares, va fi captivant. Ultima dată când am jucat aici împotriva ei am avut ceva şanse în acel meci. Va fi o provocare bună pentru mine. Cheia va fi să îmi fac jocul, aceasta este cea mai bună abordare pentru mine, să îmi creez şanse şi să profit de ele, indiferent de adversară”, a spus Azarenka.

Când are loc meciul Simona Halep - Viktoria Azarenka!

Simona ştie cum să abordeze întâlnirea cu Viktoria Azarenka: "Va fi un mare challenge pentru mine, va fi o partidă foarte grea. Ea nu joacă foarte plat, dar e extrem de agresivă. Vreau să câştig, cum vreau să câştig orice partidă. Partea mentală va fi decisivă, dar e important să fiu tare pe picioare. Pentru că ea loveşte foarte tare. Trebuie să fiu agresivă. Dacă voi face un pas înapoi, nu am nicio şansă. Trebuie să mixez jocul şi să fiu agresivă", a declarat românca în conferinţa de presă de după victoria cu Mihaela Buzărnescu.

Simona Halep - Viktoria Azarenka, în turul 3 la Wimbledon!

La meciurile directe este egalitate în acest moment. Fiecare dintre cele două a câştigat de două ori. În primele două întâlniri directe, din 2012, de la Link şi Doha, s-a impus Azarenka, în timp ce ultimele două, de la US Open 2015 şi Wimbledon 2017, au fost câştigate de Halep.

 

 

 

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top