Inca trei medalii pentru Mihnea Costachi la CE de sah rapid si blitz

facebook Alex Bogdan Banzea facebook Alex Bogdan Banzea

După medalia de bronz obținută la categoria juniori sub 16 ani în proba de șah rapid, Mihnea Costachi și-a continuat evoluția excelentă la Campionatele Europene de șah rapid si blitz de la Novi Sad (Serbia), obținând încă trei medalii!

Joi dimineața Mihnea a evoluat în Superfinală, o probă care este specifică Campionatelor Europene de șah rapid, similară cu o gală a laureaților, deoarece la startul acestei probe se află medaliații de la toate categoriile de vârstă din proba de șah rapid. În primele două tururi ale probei, care se desfasoară într-un sistem eliminatoriu până în semifinale, juniorul albaiulian i-a invins cu 2-0 pe Jan Subeli (Slovenia), campionul European de copii sub 12 ani, și Timur Keleberda (Ucraina), vicecampion european de copii sub 10 ani. Au urmat apoi confruntările decisive pentru medalii, în care Mihnea i-a avut ca adversari pe primii doi clasați la categoria juniori sub 18 ani. În semifinale Mihnea Costachi a fost învins cu 2-0 de Valentin Dragnev (Austria), vicecampionul european de juniori sub 18 ani, însă juniorul albaiulian și-a revenit rapid, învingându-l cu 2-0 în finala mică pe Jadranko Plenca (Croația), campionul european de juniori sub 18 ani în proba de șah rapid, obținând astfel o nouă medalie de bronz.

Joi după-amiaza a fost programată proba de șah rapid pe echipe, în care la categoria juniori sub 18 ani România a înscris două echipe. La finalul celor 7 runde ale turneului echipa Romaniei 2, în care alături de Mihnea Costachi au mai jucat David Gavrilescu, Alexandru Banzea și Malina Aciu s-a clasat pe locul 2, cu 5 victorii, un meci egal și o înfrângere în fața Austriei, echipa clasată pe locul 1 la egalitate de puncte cu echipa noastră. Juniorul albaiulian a realizat 4,5 puncte la masa 1, cele mai bune rezultate fiind obținute de David Gavrilescu și Alexandru Banzea, care au obținut cate 5,5 puncte la mesele 2 si 3.

După argintul în proba pe echipe a venit și aurul! În seara zilei de joi s-au comunicat rezultatele în proba de dezlegări (rezolvări de probleme de șah), o probă care nu este printre preferatele lui Mihnea, de multe ori acesta alegând să nu participe la această probă pentru a se odihni în vederea participării cu succes la celelalte  probe rapide. De data aceasta Mihnea a participat și a câștigat locul 1 la categoria junior sub 18 ani cu 45 de puncte din 45 posibile, devansându-i pe Konstantin Novikov (Rusia) 44 de puncte și Mihail Nikitenko (Belarus) 42 de puncte.

Un bilanț de excepție pentru Mihnea Costachi după 3 zile de concurs în care elevul Colegiului Național “Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia a obținut o medalie de aur, o medalie de argint și două medalii de bronz!

Vineri este programată ultima și cea mai spectaculoasă probă a competiției, cea de blitz, în care juniorul albaiulian va încerca să obțină o nouă medalie pentru România la categoria juniori sub 18 ani, la această probă neexistând categoria de vârstă juniori sub 16 ani.

 

 

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top