Sah : Openul International al Romaniei - rezultate runda 8

Sah : Openul International al Romaniei - rezultate runda 8

Penultima rundă a Openului Internațional al României la șah, competiție găzduită de Hotelul Transilvania din Alba Iulia, a început cu păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor atentatelor teroriste de la Bruxelles. A urmat momentul muzical de deschidere a rundei, elevul Damian Francisc, pregătit de profesorul Cristian Rodean la Liceul de Arte “Regina Maria” din Alba Iulia, oferind o excelentă interpretare la chitara a unei piese compusă de Johann Sebastian Bach.

Pentru mutarea de deschidere a rundei invitata organizatorilor a fost Maria Ileană, eleva în clasa a X-a la Colegiul Național “Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, care este câștigătoare a numeroase premii în competițiile șahiste, dar în același timp s-a remarcat ca o foarte talentată scriitoare, publicând deja două cărți de proză științifico-fantastică. Maria este sora unuia dintre participanții în turneu, campionul albaiulian George Ileană.

A fost o runda foarte spectaculoasă, cu confruntări foarte disputate, în care cu excepția partidei de la masa 1, unde juniorul Bogdan Deac a remizat cu favoritul principal al turneului Andrei Istrătescu, toate celelalte partide jucate la primele 8 mese au fost decise în favoarea unuia dintre jucători, lucru destul de rar întâlnit într-un turneu foarte echilibrat cum este Openul Internațional al României. La masa 2 Vladislav Nevednichy (ROU) a rezistat bine presiunii poziționale a adversarului său Konstantin Tarlev (UKR), iar pe final a declanșat un contraatac fulgerător care i-a adus o prețioasă victorie cu negrul. La masa 3 Stelios Halkias (GRE) a făcut o excelentă partidă împotriva lui Vlad Jianu (ROU), mărindu-și pas cu pas avantajul pozițional și finalizând jocul cu un puternic asupra rocadei adversarului. La masa 4 Szabo Gergely (ROU) a jucat foarte inspirat deschiderea cu negrul, surprinzându-și adversarul nepregătit și obținând o victorie clară. Iată și rezultatele de la mesele 5-8 Marius Manolache (ROU) – Radu Toma (ROU) 1-0, Alexandru David (ROU) – Ventzislav Inkiov (ROU) 1-0, Ștefan Tomici (ROU) – Andrei Dolana (ROU) 1-0 și Vadim Shishkin (UKR) – Vasile Sănduleac (MOL) 0-1.

Dintre jucătorii locali victorii au obținut Ionel Miron împotriva lui Mihnea Ognean și Ovidiu Lupu contra lui Dan Ambru, în timp ce Mihnea Costachi, Adrian Secheres si George Ileană au terminat remiza partidele lor, iar Iustin Ciorgovean a fost învins de David Gavrilescu.

În clasament, înaintea ultimei runde, conduc Nevednichy și Halkias cu 6 puncte, urmați de Istrătescu, Szabo și Deac 5,5 puncte, David, Tomici și Manolache 5 puncte, Tarlev, Jianu, Heimann și Sănduleac 4,5 puncte și un  grup de 11 jucători cu 4 puncte, între aceștia aflându-se și albaiulienii Mihnea Costachi, Adrian Secheres și George Ileană. Aiudeanul Ionel Miron are 3,5 puncte, Iustin Ciorgovean 3 puncte, iar Ovidiu Lupu 2 puncte.

Ultima rundă, care va începe miercuri de la orele 9, programează partidele decisive pentru stabilirea ierarhiei finale în partea superioară a clasamentului: Nevednichy – Deac, Szabo – Halkias, Istrătescu – Tomici, David – Manolache, Sanduleac – Tarlev, Inkiov – Jianu și Petrisor – Heimann.

În Openul Județului Alba, Andrei Secrieru (CS Universitatea de Vest Timișoara) a remizat cu Mihai Vîlceanu (Șah Club Cugir) și a fost prins din urmă de Victor Moga (ACS 2004 Târgu Mureș) care l-a învins pe Radu Roncea (Sebeș), cei doi lideri având câte 5 puncte din 6 partide și urmând a juca partida decisiva în ultima rundă. Îi urmează în clasament cu 4,5 puncte Paul Paraschiv (CS Universitatea de Vest Timișoara)  și Mihai Vîlceanu care vor juca la masa 2 pentru un loc pe podium.

Festivitatea de premiere este programată miercuri începând cu orele 14.

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686