Logo
Print this page

Victorie la scor cu ultima clasată din campionat pentru CSU Alba Iulia

Victorie la scor cu ultima clasată din campionat pentru CSU Alba Iulia

 

 

 

 

Victorie la scor cu ultima clasată din campionat pentru CSU Alba Iulia. Echipa universitară a învins miercuri după-amiază, scor 108-30 (22-6, 30-6, 25-6, 31-12), pe teren propriu, pe SCM CSȘ Craiova, într-o partidă care a contat pentru etapa a XXII-a a Ligii Naționale de baschet feminin, Divizia A. Partida a fost controlată autoritar de gazde de la un capăt la celălalt, echipa adversă, formată în mare parte din junioare românce, nereușind să pună niciun fel de probleme pe parcursul celor 40 de minute de joc.

CSU început în forță încă din start, luând rapid avantaj imens pe tabelă, după primele patru minute scorul indicând 11-0, pentru ca la sfârșitul primului sfert diferența pe tabelă să fie de 16 puncte. Cel mai dezechilibrat sfert a fost cel de-al doilea, încheiat cu scorul de 30-6, la pauza mare jocul fiind practic încheiat. Ultimele două perioade de meci au decurs de aceiași manieră, în final avantajul universitarelor fiind de peste 70 de puncte. În această partidă, antrenorul Miroslav Popov a decis să acorde fiecărei jucătoare o medie de 18-20 de minute pe teren, în ultimul sfert fiind introduse și junioarele Mihaela Gherman și Andreea Beldian, care au reușit să și marcheze. De remarcat este faptul că atât în disputa tur, cât și în retur, CSU a reușit în partida cu craiovencele să depășească limita de 100 de puncte. Astfel, dacă astăzi scorul a indicat 108-30, în manșa disputată în luna noiembrie a anului precedent în Sala Ion Constantinescu din Craiova, universitarele s-au impus cu 103-53.

Cu acest succes CSU ajunge la cea de-a 20-a victorie în campionat din 22 de partide disputate și își păstrează poziția secundă în clasament, în timp ce trupa din Oltenia râmâne ”lanterna roșie” a campionatului, cu doar un meci câștigat și 20 pierdute.

Următoarea confruntare pentru universitare va avea loc pe data de 8 martie, în deplasare, cu CSBT Alexandria.

Statistică CSU Alba Iulia: Chastity Reed - 18 puncte, 3 recuperări și o pasă decisivă, Larisa Toma - 14 puncte, 4 recuperări și 7 pase decisive, Ildiko Nagy - 14 puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive, Marina Mandic - 12 puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive, Breanna Salley - 11 puncte, 4 recuperări și 6 pase decisive, Sasa Cadjo - 9 puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive, Alexandra Uiuiu - 7 puncte, 2 recuperări și 5 pase decisive, Annemarie Părău - 7 puncte, o recuperare și 4 pase decisive, Khadijah Whittington - 5 puncte, 9 recuperări și 3 pase decisive, Mihaela Gherman - 4 puncte și 4 pase decisive, Tiffany Brown - 4 puncte și o recuperare și Andreea Beldian - 3 puncte și o recuperare.

Declarații:

Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia: A fost practic un antrenament astăzi, mă bucur că a jucat toată lumea și nu au existat probleme, accidentări, pentru că uneori astfel de meciuri pot lăsa urmări. Cred că fetele și-au făcut datoria în fața unei formații mult mai slabe, care joacă cu multe junioare. Plusul de experiență a făcut diferența și cred că este bine că am jucat și acest meci, am transpirat puțin, ne păstrăm concentrarea și cam asta ar fi. Le-am dat acum o pauză de odihnă de 4 zile fetelor, pentru că apoi ne așteaptă o perioadă dificilă, cu o deplasare la Alexandria, partidă pe care ne dorim să o câștigăm, urmată de Final Four-ul Ligii Europei Centrale, unde vrem să facem o figură cât mai frumoasă.

Mihaela Gherman, fundaș CSU Alba Iulia: Mă bucur că a fost un meci ușor și că am intrat și noi, junioarele, în teren, timp de un sfert. Contează mult pentru mine că am jucat un nou meci la echipa mare, mă ajută să capăt încredere și experiență, iar faptul că am reușit să marchez e un plus și un mare motiv de bucurie.

Andreea Beldian, fundaș CSU Alba Iulia: A fost un meci bun, am reușit o victorie la care toata lumea se aștepta din moment ce avem o echipa mai bună valoric, cu jucătoare mai experimentate. M-am simțit bine să fiu din nou pe banca de rezerve după accidentare. De asemenea, mă bucur că am avut șansa să joc și că am înscris primele mele puncte din sezonul acesta.

CSU Alba Iulia

 

 

 

 

© Albaiulianul. All rights reserved.