Items filtered by date: Wednesday, 29 June 2016 - Like - stiri Alba Iulia

DGAF declanseaza operatiunea „Apollo”

Direcția Generală Antifraudă anunță declanșarea operațiunii „Apollo”. Acțiunea  va fi demarată, începând de mâine,  și are ca obiectiv diminuarea și combaterea utilizării facturilor false.

Înregistrarea în evidențele contabile a facturilor false este o practică frauduloasă care generează consecințe negative atât în plan economic cât și social.

Printre cele mai frecvente forme de manifestare ale acestui flagel, inspectorii antifraudă au identificat:

  • achiziții fictive în scopul diminuării bazei impozabile, a căror consecință este prejudicierea bugetului general consolidat
  • facturi utilizate pentru justificarea unor bunuri achiziționate fără documente legale,
  • facturi utilizate pentru justificarea decontării unor cheltuieli de către asociati/angajați
  • achizitii fictive in scopul obtinerii de lichiditati  utilizate de catre asociati/administratori la plata muncii subdeclarate/nedeclarate, in acte de coruptie etc.

Combaterea acestui fenomen reprezintă una dintre prioritățile Direcției Generale Antifraudă Fiscală, iar în ultimii ani, ca urmare a eforturilor depuse, a fost înregistrată o diminuare considerabilă.

 În acest context, începând cu luna iulie, inspectorii antifraudă declanșează operațiunea ”Apollo”, care va viza atât firmele care emit facturi false, cât și pe cele care utilizează aceste facturi.

 În perioada de documentare, utilizând informațiile fiscale disponibile în bazele de date proprii și aplicațiile informatice de analiză, DGAF a identificat și a construit harta relațională a tuturor firmelor implicate în acest fenomen (emitenți și beneficiari care au înregistrat în evidențe aceste documente).

 În cadrul operațiunii ”Apollo”, ambele categorii vor fi supuse unor verificări amănunțite de către inspectorii antifraudă, vor fi stabilite consecințele fiscale ale acestor practici și vor fi dispuse măsurile legale ce se impun, inclusiv sesizarea organelor de urmărire penală.

În perioada 2014-2015,  peste 3.200 companii au înregistrat în contabilitate facturi de peste 44 milioane lei, figurând a fi emise de firma FE SRL. Societatea a funcționat, și-a îndeplinit obligațiile declarative, însă nu a recunoscut tranzacțiile în cauză, identitatea acesteia fiind, în realitate, utilizată în fals de societăți din toate județele țării, cu obiecte de activitate variate, care au declarat achizițiile nereale către ANAF, diminuându-și obligațiile fiscale.

Majoritatea dintre cele 3.200 de companii, au înregistrat achiziții fictive și de la alte societăți.

În acest fel, într-un singur caz, doar în ce privește TVA, bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 10 milioane de lei.

 

 

 

 

Read more...

Consiliul Europei denunţă costurile umane ale expulzării romilor

Expulzările de romi, care în mod tradițional iau amploare pe timpul verii, au consecințe umane extrem de grave, a denunțat miercuri Consiliul Europei, relatează Agerpres, citand AFP.

"Tradițional, vacanța de vară coincide cu expulzarea de romi în toată Europa, lucru care trece aproape neobservat", și-a exprimat regretul reprezentantul special pentru romi al Consiliului Europei, într-o declarație semnată împreună cu reprezentanți ai Agenției pentru Drepturile Fundamentale a UE, ai OSCE și ai Înaltului Comisariat al ONU pentru drepturile omului.

"În Europa, romii — în special cei care trăiesc în tabere ilegale, în mahalale sau în centre de primire — se confruntă cu o amenințare de expulzare disproporționată", susțin autorii declarației.

Subliniind că expulzările repetate pot atrage "probleme de sănătate fizică și psihologică precum șocuri emoționale sau o izolare socială durabilă care îi afectează în special pe cei mai vulnerabili — femei, persoane în vârstă sau cu handicap", ei fac apel ca aceste expulzări să se facă într-un mod care să permită limitarea consecințelor negative.

Semnatarii vor în special informarea corectă a oricărei persoane care este supusă unei expulzări în privința drepturilor sale, să nu se facă expulzări fără să fie puse la dispoziție locuri de cazare alternative adecvate, să se permită posibilitatea ca persoanele vizate să recupereze cât mai mult din bunurile lor și să le fie asigurată copiilor continuitatea accesului la îngrijiri medicale și la educație.

În luna mai, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks, a trimis scrisori Albaniei, Bulgariei, Franței, Italiei, Serbiei, Suediei și Ungariei pentru a li se reproșa expulzările de romi neconforme cu obligațiile lor de respectare a Convenției Europene a Drepturilor Omului.

corectnews.com

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686