Data de 1 septembrie va aduce scumpiri la tarifele biletelor pentru trenurile de tip Regio şi InterRegio, anunţă Ministerul Transportului. La baza acestei decizii a stat creşterea semnificativă a indicelui inflaţiei de la data ultimei majorări, ce a avut loc pe data de 14 august 2011. În medie, biletele se vor scumpi direfenţiat cu 10 %.
Ministerul Transporturilor precizează co pentru rutele scurte (Regio), creşterea va fi prin rotunjirea tarifului la 50 de bani sau chiar un leu. La trenurile InterRegio, scumpirea va fi de până la 10%
Referindu-ne la regiunea noastră, în cazul trenurilor Regio, la clasa a II-a, preţul unui bilet pe ruta Alba Iulia – Sibiu (60 km), Alba Iulia – Simeria (70 km) va creşte de la 7,3 lei la 7,5 lei, în vreme ce pe traseele Alba Iulia – Aiud (31 km) sau Alba Iulia – Blaj (44 km), tarifele vor urca de la 5,2 la 5,5 lei, respectiv de la 6,8 lei la 7 lei.
La trenurile InterRegio, preţul plătit pentru un bilet la clasa a II-a va fi majorat pe rutele Bucureşti – Braşov (166 km) şi Alba Iulia – Brașov (220 km), București -Constanța (225 km) de la 47 lei la 50,5 lei, respectiv de la 58,2 lei la 62 lei. Pentru un drum de la Bucureşti la Craiova (209 km), tariful va urca de la 58,2 lei la 62 lei, iar în cazul unei călătorii Bucureşti – Iaşi (405 km), un bilet va costa 94,5 lei, de la 85,7 lei în prezent, potrivit informaţiilor furnizate agenţiei MEDIAFAX de CFR Călători.
De la Bucureşti la Cluj Napoca (497 km), preţul unui bilet la clasa a II-a într-un tren InterRegio va creşte de la 85,7 lei la 94,5 lei, iar de la Bucureşti la Timişoara (533 km) un călător va plăti 105 lei în aceleaşi condiţii, de la 95,1 lei în prezent.
Tot la clasa a II-a, tariful InterRegio pentru o călătorie de la Braşov la Sibiu (149 km) va urca de la 42,7 lei la 46 lei, iar un drum Alba Iulia – Constanța (575 km ) va costa 101 lei, faţă de 91 lei în prezent.
Preţurile în cazul trenurilor InterRegio menţionate anterior includ şi tariful de rezervare loc (3,3 lei în prezent, respectiv 4 lei după majorare).
Facilităţile de călătorie acordate în prezent se vor aplica şi după majorare, precizează compania.
Proiectul pentru creşterea tarifelor pentru transportul feroviar public de călători, publicat pe site-ul instituţiei, aflat în dezbatere publică până luni, 19 august, ar urma să fie semnat de către premierul Victor Ponta, care ocupă şi funcţia de ministru interimar al Transporturilor.
Autorii documentului notează că inflaţia din perioada august 2011- iunie 2013 a fost de 8,3%.
În document se precizează că la trenurile Regio peste zona de 500 km s-au adăugat sume fixe de 20 lei/zonă km la clasa I şi 12 lei/zonă km la clasa a II-a, deoarece peste această distanţă nu există trenuri directe, iar tarifele acestor zone sunt folosite la calcule pentru alte oferte şi facilităţi.
Modificările prevăzute în proiectul de ordin vizează tarifele pentru trenurile Regio şi IR, preţurile pentru biletele Intercity (IC) nefiind reglementate, decizia în cazul celor din urmă aparţinând exclusiv companiei.