Items filtered by date: Thursday, 14 June 2018 - Like - stiri Alba Iulia

Persoanele născute în anul Marii Uniri, aniversate în județul Alba de structurile Ministerului Afacerilor Interne

În judeţul Alba, Campania Ministerului Afacerilor Interne „O viaţă cât un centenar”, a continuat  ieri, miercuri 13 iunie a.c.  la două dintre cele cinci persoane care au împlinit sau vor împlini în decursul anului acesta 100 de ani, precum România. Acestea au fost vizitate de prefectul judeţului Alba, Dănuț - Emil Hălălai, însoţit de de colonel Oprișa Cornel, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ” Unirea” al județului Alba, comisar șef de poliție Cioancă Sorin - Ioan, împuternicit șef al Inspectoratului de Poliție Județean Alba, colonel Giurea Marius Claudiu, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba, reprezentanți ai  Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ” Unirea” Alba și ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba și primarul comunei Daia Română, domnul Hăprian Visarion.

Doamnele Mihu Ana din comuna Daia Română și Muntean Veronica din municipiul Alba Iulia, care au ajuns la vârsta de 100 de ani au primit din partea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, un mesaj de felicitare însoţit de un tricolor şi de o insignă cu inscripţia „România 100”. De asemenea, prefectul  Dănuț - Emil Hălălai şi reprezentanţii structurilor MAI din judeţ le-au dăruit sărbătoritelor buchete de flori și mici cadouri simbolice pentru a marca un veac de istorie trăită.

În ciuda stării de sănătate precare, centenarele județului s-au bucurat de vizitele primite, iar cu glasul tremurând de emoție și cu sprijinul familiei au împărtășit poveștile lor de viață,  cu visele și durerile lor, cu zâmbete și cu lacrimi, cu obstacole presărate de- a lungul timpului, vieți lungi, pentru că fiecare dintre acești cetățeni au vârsta statului unitar al tuturor românilor.

” Persoanele pe care le onorăm azi împlinesc anul acesta, cea mai frumoasă vârstă: vârsta Marii Uniri. Vă felicităm din tot sufletul și ne mândrim cu dumneavoastră, cetățenii simbol ai acestui județ.” a  declarat prefectul Dănuț - Emil Hălălai.

Ultima vizită a mesagerilor campaniei va fi vineri 15 iunie a.c. la casa doamnei Bîte Rafila din satul Izlaz, comuna Arieșeni.

Instituția Prefectului – Județul Alba

Read more...

O viață cât un centenar

Subprefectul județului Alba, doamna Monica Popescu, însoțită de colonel Oprișa Cornel, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ” Unirea” al județului Alba, comisar șef de poliție Cioancă Sorin - Ioan, împuternicit șef al Inspectoratului de Poliție Județean Alba, reprezentanți ai  Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ” Unirea” Alba și ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, primarul comunei Unirea, domnul Gheorghe Alba și primarul comunei Cetatea de Baltă, domnul Comandaru Constantin au efectuat marți 12 iunie a.c. primele vizite în teritoriu la persoanele din județ care au  împlinit sau vor împlini în anul 2018 vârsta de 100 de ani pentru a-i cunoaște, a le asculta poveștile și pentru a învăța din experiența unui centenar trăit în România.

Evenimentul face parte din campania lansată recent de către Ministerul Afacerilor Interne O viață cât un Centenar.  Proiectul are ca scop mediatizarea poveștilor de viață ale unor români născuți în anul Marii Uniri.

Doamnele Szabo Ileana din localitatea Unirea și Vereș Maria din satul Cetatea de Baltă au primit din partea subprefectului Monica Popescu simboluri naționale, printre care și un Tricolor, cu invitația de a-l purta ”aproape de inimă așa cum au purtat și România”, diplome și flori în semn de prețuire și respect pentru cetățenii României de o vârstă cu ţara.

Dumneavoastră sunteți românii simbol ai acestui județ, ai acestei țări, iar eu mă simt deosebit de onorată să vă pot felicita personal pentru împlinirea acestei frumoase și emoționante vârste și mă înclin cu respect în fața dumneavoastră pentru tot ceea ce ați realizat și ați trăit în acești extraordinari 100 de ani. ” a declarat subprefectul Monica Popescu.

 

 

 

Read more...

Reuniune științifică la Alba Iulia cu prilejul Congresului Internațional al Culturii Române

În perioada 14-16 iunie 2018 va avea loc la Timișoara și Alba Iulia Congresul Internațional al Culturii Române, un eveniment cultural ce va întruni peste 60 de personalități din mediul academic, universitar, cultural și ecumenic. Tema dezbătută în cele trei zile de congres va fi ,,Unitatea limbii și culturii române” .

Congresul se va încheia sâmbătă 16 iunie 2018 cu o vizită la Alba Iulia unde va avea loc o reuniune științifică cu tema ,,Unitatea limbii și culturii române”. Programul reuniunii va cuprinde o vizită la Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba, susținerea de lucrări științifice și discuții libere pe tema reuniunii și vizitarea Cetății Alba Carolina și a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. La reuniune vor participa 60 de personalități ale lumii academice și științifice din România, Ungaria și Serbia iar proiectul este organizat de Academia Română- Filiala Timișoara și Institutul de Studii banatice ,,Titu Maiorescu” din Timișoara în colaborare cu Consiliul Județean Timiș, Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba, Societatea Enciclopedică a banatului și Consiliul local și Primăria Giroc, județul Timiș.

Proiectul face parte din Programul 8.IDENTITATE ȘI VALORI CULTURALE/8.10 Ziua Bibliotecarului din România în corelare cu 6.PREGĂTIRE ȘI ÎNDRUMARE METODOLOGICĂ/6.2. Reuniuni științifice de profil din Programul minimal pe anul 2018.

           

 

 

 

Read more...

Schimbare majoră la televiziunile româneşti

 Producţiile cinematografice şi documentarele româneşti vor fi subtitrate pentru persoanele cu deficienţe auditive, au decis marţi deputaţii prin adoptarea unei propuneri legislative pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului 504/2002, relatează Știripesurse.ro.

Conform amendamentului adoptat, propus de deputatul PNL Adriana Săftoiu în vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficienţe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire naţională, transmise pe orice cale, în pachete digitale, vor difuza producţii cinematografice româneşti de scurt sau lungmetraj, precum şi documentare, subtitrate în limba română, obligaţia subtitrării acestora revenind exclusiv în sarcina deţinătorului drepturilor de autor şi documentare. 

Soluţia tehnologică adoptată pentru punerea în aplicare a acestor prevederi trebuie să permită opţiunea de eliminare a subtitrării de pe ecran. 

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată cu această propunere legislativă. 

Legea ar urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2019.

www.corectnews.com

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed