Error
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING

Items filtered by date: Friday, 11 August 2017 - Like - stiri Alba Iulia

Trump îi mulțumește lui Putin

Președintele american, Donald Trump, i-a mulțumit joi omologului său rus, Vladimir Putin, pentru decizia de a reduce numărul diplomaților americani la Moscova, explicând într-un mesaj nuanțat de ironie că măsura va permite Statelor Unite să economisească "mulți bani", notează AFP, citat de Agerpres.

Într-un context diplomatic foarte tensionat, cu relații între cele două puteri la cel mai jos nivel de după Războiul Rece, Putin a anunțat la finalul lunii iulie o reducere drastică a persoanelor de la misiunile americane din Rusia, diplomați sau personal tehnic.

"Vreau să-i mulțumesc pentru că noi încercăm să diminuăm cheltuielile și, în ceea ce mă privește, sunt foarte recunoscător că el se desparte de un mare număr de persoane pentru că acum noi avem costuri mai mici", a declarat Trump, la domeniul său de golf din Bedminster (New Jersey), părând să ironizeze situația, arată AFP.

"Nu există cu adevărat niciun motiv pentru ca ei (diplomații care vor pleca — n.r.) să se întoarcă acolo. Apreciez foarte mult că am reușit reducerea facturii Statelor Unite", a insistat președintele american, completând: "Vom economisi mulți bani".

Ca represalii la votul din Congresul american, care a decis impunerea de noi sancțiuni economice Rusiei, liderul de la Kremlin a impus aceste măsuri care intră în vigoare pe 1 septembrie.

Personalul ambasadei și al consulatelor americane va trebui să fie redus cu 755 de persoane, pentru a ajunge la 455, adică nivelul efectivului diplomatic al Rusiei în SUA.

corectnews.com

 

 

 

Read more...

7 trucuri care te ajută să scapi de burtă

Dr. Mihaela Bilic, medic nutriţionist şi autoarea cărţii ”Sănătatea are gust”, a realizat o listă de reguli dietetice pe care ar trebui să le respectăm dacă dorim să căpăm de inestetica burtă, relatează revista One.

1. Obligatoriu, trei mese pe zi
 Potrivit acesteia, o zi în care aţi ”sărit” o masă este o zi în care nu aţi slăbit, iar caloriile venite după sunt asimilate mai repede şi transportate instantaneu în grăsime de depozit.

2. Fără mâncăruri tradiţionale
Astfel, sunt excluse: salata de boeuf, sarmale, şniţel, chiftele, sosuri cu smântână.

3. Fără produse cu densitate calorică mare

Mezelurile, caşcavalul, margarina, dulciurile şi fastfood-ul trebuie înlocuite cu peşte, lapte, iaurt, carne slabă, fructe şi legume.

4. Porţii mai mici, mai puţine feluri la o masă
 ”Pentru că suntem tot mai sedentari trebuie să renunţăm la succesiunea clasică: aperitiv, ciorbă, fel pricipal şi desert. Două feluri de mâncare sunt suficiente, iar ciorba trebuie să fie una dintre ele. Aceasta va umple stomacul fără un aport mare de calorii şi va asigura senzaţia de saţietate pentru o perioadă lungă de timp”, a mai spus mendiul nutriţionist.

5. Fără zahăr

6. Fără alcool

7. Fără carbohidraţi după ora 6 seara

Pâinea, pastele, orezul, fructele, cartofii şi mămăliga nu au ce căuta în meniul cinei. Seara este indicat să mâncăm carne de orice fel, inclusiv peşte, şi cât mai multe legume.

corectnews.com

 

 

 

Read more...

Ce aplicaţii consumă în mod excesiv bateria telefoanelor mobile

Facebook, WhatsApp, Snapchat sau Netflix se numără printre aplicaţiile care consumă cel mai mult bateriile telefoanelor inteligente ce rulează pe Android, potrivit unui raport citat de cotidianul The Independent și citat de Mediafax.

Cu toate că nu este surprinzător, printre aplicaţiile despre care se spune că reduc cel mai mult durata de funcţionare a unei baterii se numără Facebook, Google Maps, Whats App sau Netflix. Raportul a fost realizat de Avast şi analizează impactul aplicaţiilor asupra duratei bateriilor şi asupra performanţelor generale a telefoanelor ce folosesc sistemul de operare Android.

Potrivit raportului, este recomandată ştergerea aplicaţiilor inutile pentru a îmbunătăţi performanţele bateriei telefonului. Spre exemplu, puteţi şterge aplicaţia Facebook din telefon, pe care îl puteţi accesa din browser.

Unele aplicaţii nu pot fi şterse. În acest caz, Avast recomandă limitarea numărului de notificări şi reducerea caracteristicilor de fundal, a intervalelor de actualizare şi a utilizării datelor despre locaţie.

Avast a împărţit aplicaţiile în două categorii: cele care rulează odată cu pornirea telefonului şi cele care sunt deschise de către utilizatori.

Iată primele zece aplicaţii ce rulează din momentul deschiderii telefonului care produc cele mai negative efecte asupra bateriei: Samsung AllShare, Samsung Security Policy Updates, Beaming Service for Samsung ,ChatON Voice & Video Chat, Google Maps, WhatsApp Messenger, Facebook, WeChat, AppLock şi DU Battery Saver.

De cealaltă parte, aplicaţiile ce afectează excesiv durata de viaţă a bateriei şi care sunt deschise de utilizatori sunt: Samsung WatchON, Samsung Video Editor, Netflix, Spotify Music, Snapchat, Clean Master, LINE: Free Calls & Messages, Microsoft Outlook, BBC News şi ES File Explorer File Manager.

corectnews.com

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed