Items filtered by date: Wednesday, 06 December 2017 - Like - stiri Alba Iulia

Mărțișorul, inclus în patrimoniul UNESO

Liderul grupului social-democrat din Senat, Șerban Nicolae, a anunțat, miercuri, în plen, că Mărțișorul a fost inclus în patrimoniul imaterial cultural al UNESCO, scrie Agerpres.

"Cu foarte puțin timp în urmă, la reuniunea Comitetului îndrituit al UNESCO, din Coreea, s-a aprobat includerea în patrimoniul imaterial cultural al UNESCO a Mărțișorului — obicei tradițional din aceste zone, pre-creștin, anterior marilor migrații, specific populației autohtone, dar care se întinde azi pe teritoriul mai multor țări din zona balcanică, din Republica Moldova, până în zona Macedonia. Eu cred că este un lucru important: alături de doină, în patrimoniul cultural al UNESCO să fie și Mărțișorul, tradiționala sărbătoare a românilor", a precizat senatorul PSD.

corectnews.com

 

 

 

Read more...

Statut: Odată cu moartea Regelui Mihai, Margareta poartă titlul de REGINĂ

Pe site-ul româniaregală.ro a fost publicat miercuri un fragment din Statutul complet al Casei Regale a României, în care se arată, între altele, că din momentul trecerii în neființă a Regelui Mihai I, fiica sa, Margareta va purta automat titlul de Regină.

Redăm mai jos postarea de pe româniaregală.ro:

Statutul complet al Casei Regale a Romaniei

Promulgat prin semnatura Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei
Pentru a succede tuturor celorlalte Statute si Legi ale Casei,
incepand cu 30 decembrie 2007

Introducere

Casa Regala a Romaniei este guvernata de statut si de traditie. In conformitate cu Ordinul Majestatii Sale si cu toate cerintele moderne, aceste Norme Fundamentale, promulgate de mana Regelui Mihai I, Sef Suveran al Casei Regale a Romaniei, prin Gratia Lui Dumnezeu, Rege incoronat al Romaniei si jure sanguinis Mare Maestru al Ordinelor si Decoratiilor Casei Regale a Romaniei, vor intra in vigoare la 30 decembrie 2007. Acest document isi va primi validitatea si puterea la momentul semnaturii, de mana Regelui. Prin acest document, toate statutele precedente si toate privilegiile, apelativele, titlurile, rangurile si drepturile dinastilor sau ale descendentilor lor, sunt revocate. Traditiile noastre de familie includ si vor include intotdeauna credinta crestin ortodoxa, care va servi drept principiu calauzitor in toate deciziile viitoare. Pastrand respect pentru libertatea de credinta si de constiinta a individului, toti membrii dinastici ai Familiei vor apartine ritului crestin ortodox. Rugam pe Dumnezeu sa protejeze Familia noastra Regala, tara noastra si Biserica noastra.

Capitolul I

Casa Regala a Romaniei

Articolul 1

Caracteristici si membri

1) Casa Regala a României este o comunitate de familie autonoma infiintata si organizata pe baza prevederilor acestui Statut Dinastic, de acum in vigoare. Ea va fi compusa din membri prin nastere sau membri prin casatorie, numai dupa cum este stabilit de acest document.

2) Seful Casei Regale a Romaniei, potrivit tuturor practicilor si conventiilor de astazi, este de jure sau de facto Suveran, in termeni de autoritate asupra Casei Regale a Romaniei, la orice moment. Imediat dupa decesul Sefului Casei Regale a Romaniei, fara vreo proclamatie ulterioara, Mostenitorul Evident sau Mostenitorul Prezumptiv, in functie de cine va fi in viata si primul in linia de succesiune la acel moment, va primi din acea clipa titlul si apelativul de Rege sau Regina, indiferent de pozitia Familiei ca Dinastie domnitoare sau ne-domnitoare si indiferent daca, mai tarziu, va alege sau nu sa nu foloseasca un asemenea titlu sau apelativ.

Întreg textul Normelor Fundamentale poate fi citit aici.

corectnews.ro

 

 

 

Read more...

Funeraliile Regelui Mihai I vor avea loc în 16 decembrie. DOLIU naţional în 14, 15 şi 16 decembrie

Reprezentanţii mai multor ministere au convenit cu Casa Regală detaliile implicării lor în funeraliile Regelui Mihai, surse guvernamentale indicând că funeraliile vor avea loc pe 16 decembrie, iar cele trei zile de doliu naţional în intervalul 14-16 decembrie, scrie Mediafax.

”Reprezentanţii Guvernului şi cei ai Casei Regale au avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire în care au discutat modul de implicare al instituţiilor guvernamentale în organizarea funeraliilor naţionale în memoria Majestăţii Sale, Regele Mihai. În cadrul întâlnirii au fost stabilite activităţile, calendarul şi detaliile tehnice privind desfăşurarea funeraliilor naţionale. La întâlnire au participat reprezentanţi ai SGG, MAE, MApN, MAI, MFP”, a informat marți Guvernul.

Potrivit unor surse guvernamentale, cele trei zile de doliu naţional în memoria Majestăţii Sale Regele Mihai vor fi ţinute în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie.

Stabilirea zilelor de doliu national se poate face doar prin Hotărâre de Guvern. O HG în acest sens va fi aprobată miercuri.

Aeronava cu trupul monarhului va sosi în România miercurea viitoare, 13 decembrie, la ora 11.00. Cine dorește să transmită mesaje de condoleanțe o poate face și on-line aici: familiaregala.ro

Reamintim că Regele Mihai I al României a decedat marți, la ora 13.00, la reședința sa din Elveția.

Publicăm mai jos comunicatul postat de Secretariatul Regal pe site-ul romaniaregala.ro:

Regele Mihai (96 ani) s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al lui Carol al II-lea şi al soţiei sale, Elena a Greciei, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.

Regele Mihai I este singurul fost şef de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

La începutul anilor ʼ90, Regele a fost demonizat de birourile de propagandă ale celor „emanaţi” de evenimentele din 1989: vezi episodul sinistru al urmăririi de pe autostradă şi al expulzării din ţară sub ameninţarea armelor, vezi şi imundul articol publicat de cotidianul "Adevărul" sub semnătura unui gazetar căruia nu-i pomenesc numele din motive de igienă : "Fir-ai al naibii, Majestate!".

În 1992 i s-a permis să-şi viziteze ţara cu prilejul Sărbătorilor Pascale. Vizita a avut loc în perioada 25-27 aprilie, iar sosirea Regelui la Bucureşti a scos în stradă mai mulţi oameni decât în oricare alt prilej din istoria României.
Speriaţi de uriaşul val de simpatie cu care a fost întâmpinat Regele, puterea de atunci i-a interzis acestuia accesul în ţară pentru încă cinci ani.

Abia în 2001, Familia Regală şi-a stabilit reşedinţa în ţară, la Palatul Elisabeta.

Regele Mihai a cunoscut-o pe principesa Ana de Bourbon-Parma la Londra, în 1947, când a participat la căsătoria principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh.

Regele Mihai I şi pricipesa Ana de Bourbon-Parma, care a devenit, astfel, regina Ana, s-au căsătorit pe 10 iunie 1948, în Grecia, la invitaţia regelui Pavlov şi a reginei Frederica ai Greciei. Căsătoria lor a durat până la decesul Reginei, în 2016.

Regele Mihai I şi Regina Ana au avut cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia şi Principesa Maria.

corectnews.com

 

 

 

Read more...

GRUIA BUMBU invitat la celebrarea a 100 de ani de independență a FINLANDEI

Miercuri, 6 decembrie a.c., la Athene Palace Hilton din București, va avea loc, începând cu ora 19.30, recepția oferită de Ambasada Finlandei la București, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Independența Finlandei.

La acest eveniment, domnul Gruia Ioan Bumbu, președintele Asociației Pakiv România, a fost invitat de către doamna ambasador Paivi Pohjanheimo să participe la celebrarea importantului eveniment din istoria Finlandei.

Acum un secol, în ziua de 6 decembrie 1917, Finlanda și-a declarat independența. A fost un moment decisiv pentru națiunea finlandeză și pentru destinul statului modern finlandez. A fost, de asemenea, un eveniment însemnat pentru întregul continent european.

Încă din anul 1906, Finlanda a recunoscut dreptul tuturor cetățenilor adulți de a vota; a fost primul stat european care să ofere cetățenilor lui acest drept fundamental. Totodată, Finlanda a fost prima țară care a dat tuturor cetățenilor adulți dreptul de a candida pentru funcții publice.

Relațiile diplomatice dintre Finlanda și Regatul României au fost stabilite la numai trei ani de la declararea independenței Finlandei, la 28 iunie 1920, în vremea Regelui Ferdinand I și a președintelui Kaarlo Juho Ståhlberg.

La multi ani Finlandei cu ocazia sărbătorii centenarului independentei! Acum 100 de ani Senatul Finlandei a declarat că ”Poporul Finlandei trebuie să meargă înainte ca o națiune independentă printre celelalte națiuni ale lumii”.

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed