Items filtered by date: Thursday, 22 January 2015 - Like - stiri Alba Iulia

DOSARUL FLOTA a fost CLASAT. DNA: Aceste fapte "nu exista"

Dosarul "Flota", în care fostul președinte Traian Băsescu era acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual și delapidare a fost clasat joi de către DNA.

Anchetatorii au explicat că infracțiunea de abuz în serviciu, de care era acuzat Traian Băsescu, nu există, deoarece prin exercitarea funcţiilor de decizie în cadrul Ministerului Transporturilor în perioada 1990-1992 şi 1996-2000, Băsescu nu a produs şi nu a determinat producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul CNM Petromin SA Constanţa. Procurorii explică acest lucru prin faptul că navele care fac obiectul dosarului au fost vândute în baza aprobărilor legale date de Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) - acţionarul majoritar al CNM Petromin SA în cadrul procesului de privatizare iniţiat de Guvernul României.

"Cele 16 nave aflate în contracte de management cu grupul Klaveness au rămas în proprietatea CNM Petromin SA (cu drept de dispoziţie asupra lor) până în 1999-2000, când acestea au fost vândute la licitaţie. Sumele realizate din vânzarea celor 16 nave au fost în cuantum de 63.134.735 USD. Decizia vânzării navelor nu a aparţinut Ministerului Transporturilor, ci a aparţinut FPS şi AGA a CNM Petromin SA, întrucât FPS şi nu Ministerul Transporturilor erau acţionarul majoritar al CNM Petromin SA", arată DNA. De altfel, CNM Petromin  S.A., ca societate comercială pe acțiuni în domeniul transporturilor navale, la data de 31.12.1992,  avea datorii de 14.770.000 USD.

În ceea ce privește infracțiunea  de fals intelectual, "se constată că această faptă nu există, deoarece nu se poate susține că au fost atestate fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului ori a fost omisă, cu știință, înserarea unor date sau împrejurări", au mai spus anchetatorii.

Referitor la faptul ca Traian Băsescu și-ar fi însușit jumătate de milion de dolari, în calitate de ministru al Transporturilor, fiind acuzat de delapidare, procurorii anticorupție au precizat că s-a demonstrat faptul că nici aceasta infracțiune nu există.

"De altfel, cu referire la această presupusă faptă, respectiv delapidare, răspunderea penală s-a prescris la data de 30 septembrie 1999, ca urmare a intrării în vigoare la data de 1 februarie 2014 a noului Cod Penal, conform căruia, maximul special al pedepsei pentru infracţiunea de delapidare a fost redus la şapte ani", menţionează DNA. 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed