Items filtered by date: Wednesday, 14 August 2013 - Like - stiri Alba Iulia

Suspecţi de furt identificaţi de poliţiştii din Alba Iulia

În data de 13.08.2013, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, i-au identificat pe principalii suspecţi de comiterea unui furt dintr-o cabană situată în locul numit Seşuri de pe raza municipiului Alba Iulia, faptă în legătură cu care poliţia a fost sesizată la data de 11.06.2013.

 Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că în noaptea de 09/10.06.2013, C.G., de 17 ani, împreună cu B.B., de 18 ani, T.F., de 18 ani şi alţi 3 minori de 15, 16 şi 17 ani, toţi din municipiul Alba Iulia, au pătruns prin efracţie în cabană, de unde au sustras mai multe bunuri (un generator electric, o butelie, o canapea, un dulăpior, o pompă de apă manuală, mai multe obiecte de bucătărie şi vestimentaţie), bunuri în valoare totală de 6.000 de lei.

Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au reușit recuperarea prejudiciului, în proporţie de 90 % iar faţă de  C.G. ( care este cercetat şi alte dosare penale, fiind suspect de comiterea a peste 15 alte infracţiuni de furt) şi B.B. a fost luată măsura reţinerii, urmând ca în cursul zilei de azi, 14.08.2013, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate faţă de toţi suspecţii sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat precum şi pentru stabilirea întregii lor activităţi infracționale şi recuperarea integrală a prejudiciului.

Read more...

Programul de circulație al STP SA pentru perioada 15.08.2013-16.08.2013 în Zona Metropolitană Alba Iulia

Societatea de Transport Public SA Alba Iulia își adaptează programul de transport cu prilejul Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. În data de 15.08.2013 vor fi acoperite toate traseele, iar frecvența curselor va fi similară celei din zilele de duminică. 

Vă prezentăm programul de circulație al Societății de Transport Public S.A. Alba Iulia, pentru perioada15.08.2013-16.08.2013, în Zonele Metropolitane 1-7:

    • în ziua de 15.08.2013 - program de duminică
    • în ziua de 16.08.2013- program normal              

Foarte important: autobuzele programate să transporte angajații societăților comerciale vor circula normal, în funcție de programul de lucru stabilit anterior!

Informațiile referitoare la  programul de circulație în zona tarifară 1 se pot obține de la dispeceratul STP, la numărul de telefon 0258/812826. Pentru informații legate de programul de circulație în zonele tarifare 2-7, călătorii pot apela Autogara STP, la numărul de telefon 0258/812967. De asemenea, informațiile sunt disponibile și pe site-ul www.stpalba.ro

Read more...

Surpriză mare: bugetarii au liber şi vineri

  Veste bună pentru bugetari: „Joi şi vineri, zile libere“. Guvernul acordă încă o zi liberă pentru bugetari, vineri, după cea legală de joi, pentru Adormirea Maicii Domnului. „O să adoptăm astăzi Hotărârea de Guvern ca vineri să fie zi liberă, care se va recupera într-una dintre sâmbetele viitoare“, a spus Victor Ponta, la începutul şedinţei de Guvern.

  Ziua de 15 august, când este Adormirea Maicii Domnului, a fost declarată  zi liberă în 2008.

Read more...

SĂRBĂTOAREA ADORMIRII MAICII DOMNULUI, ÎN SIGURANŢĂ

Peste 250 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, vor fi la datorie, în timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Marie), pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.  Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.

   În intervalul 15- 18.08.2013, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a luat o serie de măsuri pentruintensificare acţiunilor, suplimentarea efectivelor de siguranţă publică şi prezenţa echipajelor de poliţie rutieră în locurile aglomerate şi a lăcaşurilor de cult din judeţul nostru dar şi în zonele de agrement, în vederea prevenirii evenimentelor negative.

    În acest sens, pe lângă dispozitivul curent, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va acţiona zilnic, cu peste 80 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi alte formaţiuni, care vor folosi peste 50 de mijloace auto, în dispozitive de ordine publică şi rutieră.

   Cele 16 aparate radar din dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, vor fi folosite zilnic pentru combaterea excesului de viteză şi prevenirea accidentelor rutiere.

    Se va acţiona pentru depistarea şi sancţionarea cu fermitate a conducătorilor auto care urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice şi va fi asigurată prezenţa activă a poliţiştilor rutieri pentru prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere precum şi pentru fluidizarea şi controlul traficului rutier.

   Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin efectivele de care dispune, este pregătit să răspundă prompt la orice sesizare sau reclamaţie a cetăţenilor, pentru asigurarea unui climat de siguranţă corespunzător, pe perioada acestei sărbători.

     Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, recomandăm cetăţenilor să urmeze câteva dintre sfaturile noastre:

- În zonele aglomerate, fiţi atenţi la genţi, poşete şi buzunare! 

-   Când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi închideţi ferestrele!

-   Evitaţi consumul excesiv de alcool şi stările conflictuale!

-    Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

-   Respectaţi regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

- Adaptaţi permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană.

- Respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea

 rutieră!

În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apel Unic de Urgenţă

Read more...

Săteni din Alba calificați gratuit în ocupația de „Lucrător în comerț“

Un număr de 21 de persoane din comuna Meteș, județul Alba, s-au calificat gratuit în ocupația de „Lucrător în comerț“. Cursurile teoretice și practice au fost organizate de SC Tobimar Construct SRL Alba Iulia, prin proiectul „Mediul rural-oportunitate de dezvoltare a resurselor umane”. Demersul co-finanțat prin programul POSDRU este derulatîn parteneriat cu Asociaţia Centrul de Resurse pentru Servicii Sociale CERESS Alba, Asociaţia „Ţara Secaşelor Alba- Sibiu“.

Programul de calificare a fost urmat în regim de gratuitate de şomeri de lungă durată, persoane în căutarea unui loc de muncă, cei care muncesc în propria gospodărie, dar şi de  persoane inactive.

Certificat de calificare recunoscut în țară și străinătate

Orele de teorie și practică s-au  desfășurat în comuna Meteș.  Cursanții au învățat de la specialiștii proiectului ce presupune munca în echipă, cum se face prezentarea produselor și serviciilor aferente vânzării, cum să promoveze un stand. Au fost instruiți cum să comunice cu clienții, cum să mențină stocurile de rezervă, să verifice stocurile cu vânzările, să încaseze contravaloarea mărfurilor vândute.

Examenul de absolvire, ce a constat într-o probă teoretică și una practică, a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, pentru 21de absolvenți. Indicele de promovabiltiate a fost de 100%. Efortul are cel puțin două finalități importante. Absolvenții și-au dezvoltat calificarea. Proiectul prin care s-a organizat programul contribuie la îndeplinirea indicatorilor asumați de România în domeniul formării profesionale. Mai exact 15 % dintre adulți, cu vârsta între 25-64 de ani,  trebuie să participe la programe de învățare pe tot parcursul vieții.  Absolvenții vor primi un certificat de calificare recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei şi  Protecţiei Sociale şi de Ministerul Educaţiei,  Cercetării şi Inovării, iar printr-o procedură simplă și în statele Uniunii Europene.

Calificare de „Zugrav, ipsosar, tapetar, vopsitor“, în derulare 

În derulare este un alt program de calificare, în ocupația de „Zugrav, ipsosar, tapetar, vopsitor“, urmat de 27 de persoane, la Daia Română.

Tot prin proiect va  mai fi organizat câte un program de calificare în ocupația de „Lucrător în comerț“ în comunele Șpring(Alba), Saschiz(Mureș) și Loamneș(Sibiu). Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0258813800, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00,  persoană de contact Maria Savu, asistent manager.

Beneficiari: peste 300 de săteni din Alba, Mureș și Sibiu

În total, prin proiect peste 300 de săteni din comunele Berghin, Ciugud, Daia Română, Loamneş, Ludoș, Meteş, Păuca, Roşia Montană, Saschiz, Şpring,  primesc gratuit servicii integrate care le cresc șansele de reușită  pe piața muncii.

 Proiectul  este co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013„Investeşte în oameni!”,Axa prioritară: 5„Promovarea măsurilor active de ocupare“, Domeniul major de intervenţie: 5.2 „Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă".

Read more...

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba va asigura în perioada 15 – 20 august măsurile de ordine publică pe timpul celei de-a 8-a ediţii a Festivalul ,,Fân Fest”.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba va asigura în perioada 15 – 20 august măsurile de ordine publică pe timpul celei de-a 8-a ediţii a Festivalul ,,Fân Fest”. Alături de jandarmii din Alba se vor afla efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Regele Ferdinand I” – Târgu Mureş şi, împreună, vor acţiona pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi disciplină publică şi preîntâmpinarea apariţiei unor evenimente negative.

Manifestarea cultural artistică se va desfăşura în localitatea Roşia Montană şi se aşteaptă un număr mare de participanţi. Efectivele de jandarmerie vor acţiona în scopul protecţiei acestora, vor urmări preîntâmpinarea unor situaţii tensionate şi vor asigura o intervenţie rapidă pentru combaterea faptelor antisociale sau a altor acţiuni care pot afecta grav liniştea şi ordinea publică.

Pentru evitarea incidentelor, le recomandăm celor care vor lua parte la acest eveniment cultural să respecte indicaţiile organizatorului şi ale forţelor de ordine, să manifeste respect faţă de persoane şi bunurile acestora, să evite consumul excesiv de alcool şi implicarea în conflicte de orice natură, iar în cazul în care sunt martori la săvârşirea unor fapte antisociale să solicite ajutorul echipajelor de jandarmerie. De asemenea, le reamintim că în conformitate cu prevederile Legii 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente. În plus, aducem în atenţie că, potrivit aceluiaşi act normativ, fapta de opunere cu violenţă faţă de organizatori, împuterniciţii acestora sau faţă de forţele de ordine ori împiedicarea lor de a-şi exercita atribuţiile legale privind asigurarea ordinii în desfăşurarea adunărilor publice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

************************************************************************

Reamintim cetăţenilor că pot apela cu încredere la ajutorul jandarmilor prezenţi la acest eveniment atât prin contact direct cât şi prin apel la 112.

Read more...

Dark Boombastic Evening 5 la Spaţiile RYMA, începând de miercuri, 14 august.

  Seria evenimentelor de excepţie continuă la Spaţiile RYMA, de pe latura nordică a cetăţii albaiuliene. Miercuri, 14 august, va debuta ediţia cu numărul 5 a “Dark Boombastic Evening”, considerat a fi unul din cele mai mari festivaluri de muzică underground din România.
  La ediţia din acest an vor urca pe scenă 20 de formaţii, care vor asigura fondul sonor pentru cei  600 de spectatori aşteptaţi să participe la eveniment. Biletul pentru festival este de 200 de lei, care reprezintă un abonament pentru 4 zile. Se pot procura şi bilete pentru o singură zi, acestea costând 75 de lei pentru fiecare zi în parte.
  Festivalul începe miercuri, 14 august, cu un vernisaj de artă: Lullaby of Broken Dreams, urmat de proiecţii de film.
Urmează 3 zile de foc, în care vor cânta:
15 august, ora 18.00: Ana Never, Zero, Electric Monn, Aluk Todolo, Dale Cooper Quartet
16 august, ora 17.00: Promise and The Monster, Theodor Bastard, Parzival, Sieben, Electric Orange, And Also The Trees
17 august, ora 16.00: Altar of Plagues, Turning Golem, Mourning Beloveth, Glaciation, In Vain, Heretoir, Esoteric, Solefald.(I.B.)
  Alături de organizatorii de la Donis Art sunt cei de la RYMA, iar parteneri în organizare sunt Primăria Municipiului Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba, care vor asigura o parte din suportul logistic pentru buna desfăşurare a festivalului.

Read more...

ROwMANIA, pe Mureş, sâmbătă 17 august. Ivan Patzaichin este intivatul de onoare.

  Sâmbătă, 17 august, de la ora 09:00, pe Mureş în zona Podului din Partoş se va desfăşura campania naţională de promovare a patrimoniului local denumit “Descoperă Rowmania”, la care publicul va avea intrarea liberă.
  Evenimentul se adresează celor pasionaţi de vâslit, de apă şi de natură. În acest an va fi prezent la eveniment, marele campion al României Ivan Patzaichin, care îi invită pe toţi albaiulienii să se înscrie la competiţia de vâslit în canotaci de 10+1. Manifestarea sportivă este organizată de Asociaţia Ivan Patzaichin- Mila 23 şi Primăria Municipiului Alba Iulia, cu sprijinul Administraţiei Naţionale Apele Române.
  La competiţie albaiulienii sunt aşteptaţi să participe în calitate de concurenţi sau de spectatori. Fiecare echipaj dornic a se înscrie în concurs va fi format din 11 concurenți, indiferent de vârstă, constituţie sportivă şi experienţă. Înscrierea se poate face premergător evenimentului la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia sau la datele de contact puse la dispoziţie de către Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, dar va fi posibilă şi la faţa locului. Fiecare participant va primi un tricou personalizat, vestă de salvare, și instrucțiuni. Se va stabili ordinea intrării în concurs a echipelor şi înainte de a începe competiţia, participanţii vor primi un instructaj efectuat de către membrii echipei Asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23 pentru a-i ajuta să se acomodeze cu ambarcaţiunea. Concurenţii vor învăța să vâslească, să dirijeze ambarcaţiunea și să comunice eficient între ei în timpul concursului. Concursul este deschis amatorilor şi nu presupune cunoştinţe sau abilităţi specifice vâslitului la momentul înscrierii, competiţia având un caracter puternic de teambuilding, oferind un pretext de socializare, de însuşire a unor abilităţi noi, de sensibilizare şi de promovare a Municipiului Alba Iulia ca destinaţie turistică de excelenţă.
Înscrierea în concurs nu presupune nici un risc pentru participanţi, toate măsurile de siguranţă fiind luate de către organizatori. Astfel, pe lângă vestele de salvare puse la dispoziţie, se va asigura o delimitare a culoarelor pe Mureş cu ajutorul unor balize, vor fi delimitate liniile de start şi de finish şi pe tot parcursul competiţiei vor fi prezente echipaje de intervenţie pentru a preveni orice tip de accident. Concursul se va desfășura pe o distanță de 200 de metri iar fiecărui echipaj îi va fi cronometrat parcursul. La sfârșitul concursului, va fi organizată festivitatea de premiere, iar echipa câștigătoare va reprezenta Municipiul Alba Iulia la finala organizată la Tulcea în perioada 30 august – 1 septembrie 2013, unde vor intra în competiție toate orașele participante.
  Mai multe detalii despre eveniment şi despre modalitatea înscrierii în concurs puteți afla la numărul de telefon 0372586428, persoană de contact Maria Elena SEEMANN.
  Acest eveniment se doreşte a fi o componentă inovatoare de marketing a Municipiului Alba Iulia, în cadrul proiectului CityLOGO finanţat prin Programul european URBACT II, unde Municipiul Alba Iulia este partener alături de alte oraşe  europene precum: Vilnius, Aarchus, Dundee, Utrecht, Varşovia, Saragoza, Coimbra, Oslo şi Genova.

Read more...

Tarife nediferenţiate pentru convorbirile în alte reţele mobile.

  Reţele, Cosmote, Orange, RCS&RDS şi Vodafone vor avea parte de  lansarea unei oferte prin care clienţii vor putea apela utilizatorii altor reţele la tarife nediferenţiate pentru a elimina temerile Consiliului Concurenţei cu privire la un posibil abuz de poziţie dominantă practicat de operatori în propria reţea.
  Angajamentele celor patru operatori de telefonie mobilă sunt prezentate într-un document prezentat de Consiliul Concurenţei.
  “Fiecare dintre operatorii de telefonie mobilă din România deţine o poziţie de monopol pe piaţa serviciului de terminare a apelurilor în propria reţea de telefonie. Pe site-ul instituţiei au fost publicate angajamentele propuse de Cosmote, Orange, RCS & RDS şi Vodafone pentru înlăturararea îngrijorărilor concurenţiale ce au condus, în 2011, la declanşarea din oficiu a investigaţiei referitoare la o posibilă discriminare în ceea ce priveşte nivelul tarifului pentru serviciul de terminare a apelurilor la punctele mobile ale reţelei individuale (a fiecărui operator mobil)”, se arată într-un comunicat al Consiliul Concurenţei.
  Potrivit Consiliului Concurenţei, cei patru operatori practică tarife diferenţiate de terminare a apelurilor în funcţie de originea acestora (apeluri iniţiate şi terminate în aceeaşi reţea, respectiv apeluri iniţiate într-o reţea şi terminate în altă reţea).
  Diferenţa dintre tarifele pentru apeluri iniţiate şi terminate în aceeaşi reţea şi cele pentru apelurile iniţiate într-o reţea şi terminate în altă reţea este excesivă, se spune în comunicat.
  “Acest lucru poate conduce la prejudicierea consumatorilor, care vor plăti tarife mai mari şi poate afecta mediul concurenţial din acest domeniu prin limitarea dezvoltării reţelelor mai mici, menţinerea artificială a cotelor pe piaţa de retail, afectarea migrării utilizatorilor către alte reţele“, se mai spune în comunicat.
  După analiza observaţiilor formulate de către terţi, Consiliul Concurenţei poate solicita părţilor modificarea propunerilor şi poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor.
  Angajamentele părţilor sunt monitorizate pe o perioadă stabilită prin decizie a Consiliului Concurenţei, verificarea îndeplinirii acestora fiind realizată de către autoritatea de concurenţă sau de către un mandatar desemnat în acest sens.
În cazul neîndeplinirii angajamentelor, compania poate fi sancţionată cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri.
Pe parcursul procedurii Consiliul Concurenţei poate redeschide la cerere sau din oficiu investigaţia, dacă se constată anumite nereguli.
Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate de acţiunile operatorilor investigaţi pe pieţele relevante să trimită observaţii cu privire la angajamentele propuse de aceştia până la 30 august.
sursa: mediafax

Read more...

Călătoriile cu trenul mai scumpe cu până la 10%, de la 1 septembrie.

  Data de 1 septembrie va aduce scumpiri la tarifele biletelor pentru trenurile de tip Regio şi InterRegio, anunţă Ministerul Transportului. La baza acestei decizii a stat creşterea semnificativă a indicelui inflaţiei de la data ultimei majorări, ce a avut loc pe data de 14 august 2011. În medie, biletele se vor scumpi direfenţiat cu 10 %.
  Ministerul Transporturilor precizează co pentru rutele scurte (Regio), creşterea va fi prin rotunjirea tarifului la 50 de bani sau chiar un leu. La trenurile InterRegio, scumpirea va fi de până la 10%
  Referindu-ne la regiunea noastră, în cazul trenurilor Regio, la clasa a II-a, preţul unui bilet pe ruta Alba Iulia – Sibiu (60 km), Alba Iulia – Simeria (70 km)  va creşte de la 7,3 lei la 7,5 lei, în vreme ce pe traseele Alba Iulia – Aiud (31 km) sau Alba Iulia – Blaj (44 km), tarifele vor urca de la 5,2 la 5,5 lei, respectiv de la 6,8 lei la 7 lei.
La trenurile InterRegio, preţul plătit pentru un bilet la clasa a II-a va fi majorat pe rutele Bucureşti – Braşov (166 km) şi Alba Iulia – Brașov (220 km), București -Constanța (225 km) de la 47 lei la 50,5 lei, respectiv de la 58,2 lei la 62 lei. Pentru un drum de la Bucureşti la Craiova (209 km), tariful va urca de la 58,2 lei la 62 lei, iar în cazul unei călătorii Bucureşti – Iaşi (405 km), un bilet va costa 94,5 lei, de la 85,7 lei în prezent, potrivit informaţiilor furnizate agenţiei MEDIAFAX de CFR Călători.
De la Bucureşti la Cluj Napoca (497 km), preţul unui bilet la clasa a II-a într-un tren InterRegio va creşte de la 85,7 lei la 94,5 lei, iar de la Bucureşti la Timişoara (533 km) un călător va plăti 105 lei în aceleaşi condiţii, de la 95,1 lei în prezent.
Tot la clasa a II-a, tariful InterRegio pentru o călătorie de la Braşov la Sibiu (149 km) va urca de la 42,7 lei la 46 lei, iar un drum Alba Iulia – Constanța (575 km ) va costa 101 lei, faţă de 91 lei în prezent.
Preţurile în cazul trenurilor InterRegio menţionate anterior includ şi tariful de rezervare loc (3,3 lei în prezent, respectiv 4 lei după majorare).
Facilităţile de călătorie acordate în prezent se vor aplica şi după majorare, precizează compania.
  Proiectul pentru creşterea tarifelor pentru transportul feroviar public de călători, publicat pe site-ul instituţiei, aflat în dezbatere publică până luni, 19 august, ar urma să fie semnat de către premierul Victor Ponta, care ocupă şi funcţia de ministru interimar al Transporturilor.
  Autorii documentului notează că inflaţia din perioada august 2011- iunie 2013 a fost de 8,3%.
  În document se precizează că la trenurile Regio peste zona de 500 km s-au adăugat sume fixe de 20 lei/zonă km la clasa I şi 12 lei/zonă km la clasa a II-a, deoarece peste această distanţă nu există trenuri directe, iar tarifele acestor zone sunt folosite la calcule pentru alte oferte şi facilităţi.
  Modificările prevăzute în proiectul de ordin vizează tarifele pentru trenurile Regio şi IR, preţurile pentru biletele Intercity (IC) nefiind reglementate, decizia în cazul celor din urmă aparţinând exclusiv companiei.

Read more...
Subscribe to this RSS feed