Părinţii nu vor mai primi banii pentru creşă şi grădiniţă

magnanews.ro magnanews.ro

Cheltuielile cu creşa sau cu grădiniţa nu vor mai fi suportate de stat, prin intermediul angajatorului. Ministerul Finanţelor propune suspendarea aplicării acestei măsuri, potrivit unui proiect publicat pe site-ul instituţiei, deşi toată lumea aştepta normele de aplicare.

Mai exact, părinţii primeau 1.500 de lei pe lună de la angajator, iar mai departe, firmele urmau să-şi scadă această cheltuială din impozitele plătite statului. Legea este în vigoare de la începutul anului şi nu se aplică retroactiv.

Aplicarea acestei măsuri se suspendă, începând cu data de 1 aprilie 2021 până la data de 31 decembrie 2021, inclusiv. În România sunt aproximativ 600.000 de copii cu vârsta între 3 şi 6 ani.

Potrivit noului cadru fiscal, cheltuielile cu educația timpurie menționate sunt nedeductibile la calculul rezultatului fiscal și se scad din impozitul pe profit datorat în perioada efectuării acestora, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil. În cazul în care suma depăşeşte impozitul pe profit datorat, diferenţa va fi scăzută, în ordine, din impozitul pe salarii reţinut de contribuabil pentru angajaţi, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate.

Prin același act normativ, respectiv Legea nr. 239/2020, sumele plătite de angajator pentru educaţia timpurie a copiilor angajaţilor au fost introduse în categoria veniturilor neimpozabile din salarii și asimilate salariilor.

Totodată, prin Legea nr. 296/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, sumele plătite de angajator pentru educaţia timpurie a copiilor angajaţilor au fost excluse din baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii.

Florin Budescu

magnanews.ro

 

 

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686