România, Educația pentru pace este introdusă la școală „Educația, crearea inimii și a minții elevilor ... Pacea trebuie învățată în școala din România”

România, Educația pentru pace este introdusă la școală „Educația, crearea inimii și a minții elevilor ... Pacea trebuie învățată în școala din  România”

Pe 5 decembrie, „Programul de schimb cultural HWPL al Educației pentru Pace” a fost realizat pentru elevii Școlii Gimnaziale „Dr.Bernady Gyorgy” și ai  Liceului Tehnologic „Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș, România.

Pe baza Curriculumului de Pace conceput pentru mediul european, educația s-a axat pe activități care le-au permis ellevilor să conștientizeze pacea și să înțeleagă ce pot face ei, la nivelul lor, pentru pace.

În primul rând, pe 28 și 29 noiembrie, a avut loc Educația pentru Pace la Școala Gimnazială Nr. 195, Bucuresti Hamburg, București. Prin „Programul Pacea prin cele Cinci Simțuri”, elevii și-au prezentat gândurile despre pace și au înțeles gândurile altor persoane, precum și durerea apăruta în urma conflictelor din țările vecine, inclusiv Ucraina, și au discutat, de asemenea, despre  rolul lor ca elevi pentru a deveni cetățeni ai păcii. După ce a participat la oră, doamna Ștefania Voicu, directorul școlii, a mărturisit că a fost o experiență bună pentru copii să învețe despre noi culturi și despre ce se întâmplă în lume și a fost extrem de  inspirată lecția prin care s-a putut învăța despre valorea păcii.

Una dintre caracteristicile acestei educații este că programa va fi realizată prin cooperarea dintre școlile locale și ONG-ul internațional. Educația pentru Pace în România a început mai întâi prin intermediul profesorilor afiliați organizației de pace MasterPeace Ro, iar curriculumurile și materialele pentru educație au fost furnizate de ONG-ul internațional de pace numit HWPL (Heavenly Culture, World Peace, Restoration of Light) și Educația pentru Pace, care, de data aceasta, a fost oferită direct de către directorul HWPL din România și de către coordonatorul HWPL.

Școlile care desfășoara educația plănuiesc să continue să folosească materialele Educației pentru Pace HWPL pentru clasele lor.

 „Educația pentru Pace este educația care permite copiilor, adolescenților, tinerilor și tuturor persoanelor din întreaga lume să devină cetățeni ai păcii care au gânduri adecvate despre pace, depășind țări, rase umane, religii și toate ideologiile. La scară globală, ministerul educației și departamentele asociate cu ministerul educației și cu universitățile din 8 țări au semnat un MOA și au fost înființate școli de pace în 214 instituții din 23 de țări, inclusiv SUA, India și Filipine, și de asemenea UNESCO National Committees of Comoros și Gambia a semnat un MOU și cooperează pentru a permite studenților să înțeleagă corect valoarea păcii.” a explicat un membru HWPL care a derulat educația de această dată.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top