Cod galben de FURTUNI în 17 judeţe

Cod galben de FURTUNI în 17 judeţe

Meteorologii anunţă cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru 17 judeţe, valabil marţi între orele 13.00 - 22.00, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Judeţele vizate de codul galben sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj.

Potrivit meteorologilor, marţi de la ora 13 până la ora 22.00 în zonele montane, în Maramureş şi local în Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 50...60 l/mp.

Pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala temporar şi în restul teritoriului.

Este în vigoare şi o informare meteo pentru zilele de marţi, miercuri şi joi, când, potrivit meteorologilor, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice şi sud-estice indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 şi 34 de grade în toate zonele de câmpie şi podiş, iar îndeosebi în Oltenia şi Muntenia se vor atinge valori de 35...37 de grade.

În cursul zilelor de miercuri (28 august) şi joi (29 august), manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere la deal şi la munte.

 

 

 

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top