Logo
Print this page

CAMPANIE UMANITARA

CAMPANIE UMANITARA

 

Ciugud, 10 iunie 2019

Dragii mei,

În aceste zile comunitatea din Ciugud se mobilizează pentru a ajuta familiile din localitățile de pe Valea Sebeșului, grav afectate de inundațiile din această lună. Vrem să întindem și noi o mână frățească semenilor noștri cărora apele revărsate le-au distrus agoniseala de-o viață.

În fața dezastrelor și a naturii dezlănțuite putem fi oricare dintre noi, astfel încât nu putem rămâne nepăsători la problemele cu care se confruntă frații noștri. Apele au trecut, noroaiele sunt scoase din gospodării, iar acei oameni au nevoie, acum, de sprijinul nostru. Vă rog să vă alăturați acestei inițiative umanitare și să donăm împreună bani, alimente neperisabile sau bunuri care vor ajunge la familiile grav afectate de inundații, din localitățile Pianu și Răchita.

Colectarea ajutoarelor se va face până în data de 18 iunie 2019 la sediul Primăriei Ciugud.

Pentru detalii suplimentare sau preluarea donațiilor vă rugăm să apelați la telefon 0786 571042 (Sorin Poparadu – Primăria Ciugud).

         Împreună suntem puternici și putem face mult BINE!

Cu mulțumiri și aleasă prețuire,
Gheorghe Damian
Primarul Comunei Ciugud
 

 

 

 

 

 

© Albaiulianul. All rights reserved.