Peste 30 de dezbateri publice in pregatirea Presedintiei romane a Consiliului Uniunii Europene

ro2019.ga ro2019.ga

Cancelaria Prim-Ministrului lansează o serie de dezbateri publice pe temele și politicile prioritare ale României în pregătirea preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene, în 2019. Concluziile dezbaterilor vor contribui substanțial la definirea priorităților pe care România le va propune pentru mandatul său de Președinte al Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019. Propunerile vor fi ulterior discutate cu Finlanda și Croația, în vederea definirii priorităților programului comun al acestui trio.

Primul eveniment va avea loc miercuri, 23 noiembrie 2016 și este dedicat sectorului digital. Seria de de dezbateri se va încheia în iulie 2017. Pe lângă dezbaterile tematice, sunt incluse şi o serie de evenimente specifice de informare, dedicate explicării oportunităţilor şi provocărilor pe care Preşedinţia Consiliului UE le implică pentru diferite grupuri ţintă: învățământul pre-universitar și universitar, mediul de afaceri, patronate, sindicate, societatea civilă.

Instituțiile guvernamentale și organizațiile societății civile, mediul academic, mediul de afaceri, precum și oricare alte entități interesate sunt invitate să organizeze și dezbateri publice suplimentare în domeniile în care activează, pentru a contribui la discutarea și identificarea priorităților naționale pe care România le poate promova la nivel european.

Seria de dezbateri continuă evenimentul din data de 24 octombrie a.c., dedicat  procesului de pregatire a viitoarei Președinții a României la Consiliul UE, la care a participat Prim-ministrul Dacian Cioloș și alți oficiali români cu activitate relevantă la nivel european.

Discursul Premierului Dacian Cioloş la evenimentul din 24 octombrie poate fi urmărit aici: http://gov.ro/ro/media/video/premierul-dacian-ciolo-a-participat-la-dezbaterea-start-pentru-2019-romania-la-pre-edintia-consiliului-ue

Lista evenimentelor propuse a fi organizate în cadrul campaniei de dezbatere publică privind priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului UE – semestrul I 2019

-          calendar  -

Nr.crt.

DATA

EVENIMENT

ORGANIZATOR

  1.  

 noiembrie 2016

Reducerea decalajului digital, condiţie esenţială pentru atingerea obiectivelor pieţei unice digitale

Institutul European din România

2.

noiembrie 2016

Vecinătatea Estică a UE /Parteneriatul Estic – perspective și interese

Institutul Diplomatic Român

3.

decembrie 2016

„Europa copiilor” – România la Președinţia Consiliului UE

Centrul Infoeuropa

4.

decembrie 2016

Economia în dezbatere: Competitivitatea economiei europene şi rolul IMM-urilor în stimularea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă la nivelul UE

Institutul European din România

5.

ianuarie 2017

Strategia UE pentru Regiunea Dunării: provocări şi modalităţi de impulsionare a cooperării în regiune

Institutul European din România

6.

ianuarie 2017

Extinderea UE și Balcanii de Vest – mize și oportunități

Institutul Diplomatic Român

7.

ianuarie 2017

Conferința aniversară 10 ani de la aderarea RO la UE (RO#10@UE) – Perspectiva Preşedinţiei române a Consiliului UE

Institutul European din România

8.

februarie 2017

„Europa copiilor” – România la Președinţia Consiliului UE

Centrul Infoeuropa

9.

februarie 2017

Președinţia Consiliului UE- oportunităţi şi provocări. Dialog cu sindicatele.

Centrul Infoeuropa

10.

februarie 2017

Securitatea energetică a UE. Rolul cooperării regionale în Europa Centrală şi de Est şi în zona Mării Negre.

Institutul European din România11.

11.

februarie 2017

Cultura și sportul – vectori de integrare

Institutul European din România

12.

februarie 2017

Președinţia Consiliului UE- oportunităţi şi provocări. Dialog cu mediul de afaceri şi patronatele.

Centrul Infoeuropa

13.

februarie 2017

Acordul de la Paris: punct de reper în lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice la nivel european şi global

Institutul European din România

14.

februarie 2017

Asia Centrală - evoluţii privind implementarea Strategiei UE

Institutul Diplomatic Român

15.

martie 2017

„Europa copiilor” – România la Președinţia Consiliului UE

Centrul Infoeuropa

16.

martie 2017

Obiectivul de convergenţă economică şi socială pentru viitorul proiectului european

Institutul European din România

17.

martie 2017

Președinţia Consiliului  UE- oportunităţi şi provocări. Dialog cu mediul universitar.

Centrul Infoeuropa

18.

martie 2017

Cadrul financiar multianual post-2020 – un răspuns pentru viitorul UE

Institutul European din România

19.

martie 2017

Regiunea Mării Negre – perspective şi priorităţi în Strategia Globală de Politică Externă și Securitate

Institutul Diplomatic Român

20.

aprilie 2017

Reţele de transport inovative pentru creşterea mobilităţii la nivelul pieţei interne

Institutul European din România

21.

aprilie 2017

Provocări privind libera circulaţie pe piaţa muncii în UE

Institutul European din România

22.

aprilie 2017

Consolidarea relației transatlantice – așteptări şi perspective

Institutul Diplomatic Român

23.

mai 2017

„Europa copiilor” – România la Președinţia Consiliului UE

Centrul Infoeuropa

24.

mai 2017

 

Priorităţi de diplomație publică și comunicare strategică

Institutul Diplomatic Român

25.

mai 2017

 

Președinţia Consiliului UE- oportunităţi şi provocări. Dialog cu societatea civilă.

Centrul Infoeuropa

26.

mai 2017

Valorificarea potenţialului de cercetare şi inovare la nivel european

Institutul European din România

27.

mai 2017

Relaţiile UE - Republica Moldova: evoluţii şi perspective

Institutul Diplomatic Român

28.

mai 2017

Protecția consumatorului – element esențial în realizarea unei piețe interne mai aprofundată și mai echitabilă

Institutul European din România

29.

iunie 2017

„Europa copiilor” – România la Președinţia Consiliului UE

Centrul Infoeuropa

30.

iunie 2017

Politica de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară – priorități şi evoluții

Institutul Diplomatic Român

31.

iunie 2017

Reducerea inegalităţilor în materie de sănătate în Uniunea Europeană

Institutul European din România

32.

iunie 2017

Migrația - provocare majoră pentru UE

Institutul European din România

33.

iulie 2017

Dezvoltarea sustenabilă și reforma în domeniul PAC

Institutul European din România

34.

iulie 2017

Politica comercială a UE: provocări şi priorităţi

Institutul European din România

 

 

 

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686