ACTIUNI PENTRU CRESTEREA SIGURANTEI IN SCOLI

ACTIUNI PENTRU CRESTEREA SIGURANTEI IN SCOLI

Poliţiştii din Alba au intensificat acţiunile pentru creşterea siguranței în zona unităţilor de învăţământ. 22 de şcoli au fost controlate cu privire la modul de respectare a prevederilor legale ce reglementează asigurarea cu pază. În primele două zile ale acestei săptămâni, au fost identificaţi 80 de elevi care ar fi trebuit să se afle la cursuri.

În conformitate cu Planul de Acţiune al Poliţiei Române, aplicabil la nivel naţional, în perioada 9 – 13 mai a.c., în judeţul Alba sunt derulate acţiuni cu efective mărite, ce au drept scop creşterea siguranţei în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Astfel, de la debutul acestei acţiuni, au fost desfăşurate 55 de activităţi preventive în școlile din județ, dintre care 26 în școli din mediul urban și 29 în unități de învățământ situate în mediul rural.

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, împreună cu poliţişti de ordine publică, proximitate şi rutieră au realizat întâlniri informativ – preventive cu elevii, iar temele prezentate au vizat prevenirea violenţei în rândul tinerilor, atât în incinta cât şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ, prevenirea infracțiunilor din sfera crimei organizate şi nu în ultimul rând, prevenirea accidentelor rutiere.

Echipajele de poliţie au asigurat prezenţa, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, pentru fluidizarea circulaţiei şi creşterea siguranţei elevilor.

Până în prezent, au fost verificate 22 de școli cu privire la modul de supraveghere, pază și acces, fără a fi constatate încălcări ale normelor legale din domeniu.

Totodată, polițiștii au depistat 80 elevi care absentau de la cursuri, fapt pentru care  s-a luat măsura informării conducerii şcolilor din care făceau parte elevii, în vederea luării măsurilor administrative.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top