Azi e Sfantul Andrei. La multi ani tuturor celor care poarta numele Sfantului Apostol!

Azi e Sfantul Andrei. La multi ani tuturor celor care poarta numele  Sfantului Apostol!

Data de 30 noiembrie este cunoscută la români drept ziua Sfântului Andrei, o zi încărcată de simbolistică, superstiții și datini.

Se spune că Sfântul Andrei este ocrotitorul spiritual al românilor deoarece, el este apostolul care a poposit pe teritoriul țării noastre și a creștinat poporul român. Sfântul Andrei a fost mai întâi ucenic al Sfantului Ioan Botezătorul, apoi l-a urmat pe Iisus devenind „cel dintâi chemat” (primul apostol). El a predicat în ținutul Dobrogei, trăind pe teritoriul județului Constanța de azi. În timpul domniei Împaratului Nero, a fost răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de X, care de atunci este numită „Crucea Sfantului Andrei”.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în anul 1995, ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roşie, iar în 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare naţională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001.

Apostolul Andrei a trăit o vreme într-o peşteră din Dobrogea de azi, Scythia Minor, unde a predicat şi i-a creştinat pe strămoşii românilor. Peştera unde s-a aflat sălaşul Sfântului Andrei a devenit în vremurile noastre loc de pelerinaj.

La mulți ani pentru toți cei care își sărbătoresc azi onomastica!

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top