Logo
Print this page

CU 2 ZILE INAINTE DE ALEGERI - Inaugurarea autostrazii Sibiu-Deva

zoso.ro zoso.ro

Tronsonul al treilea al autostrăzii Orăştie - Sibiu (22 de kilometri), între localităţile Sălişte şi Cunţa, va fi deschis circulaţiei mâine, potrivit unui răspuns transmis Ziarului Financiar de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

„Deschiderea circulaţiei rutiere pe lotul al treilea al autostrăzii Orăştie - Sibiu va avea loc în data de 14 noiembrie 2014,  în prezent efectuându-se lucrări de curățare a carosabilului“, susţine Narcis Neaga, directorul general al CNADNR.

Potrivit directorului general al CNADNR, deocamdată nu a fost stabilită ora exactă pentru deschiderea circulației, dar inaugurarea celor 22 de kilometri de autostradă va avea loc cu siguranță vineri, 14 noiembrie 2014.

Construcţia celui de-al treilea lot al autostrăzii Orăştie - Sibiu a început în 2011, iar iniţial tronsonul trebuia finalizat în primăvara anului trecut, însă din cauza unor alunecări de teren, termenul de inaugurare a acestei șosele a fost întârziat.

Constructorul lotului al treilea al autostrăzii Orăştie - Sibiu este firma italiană Impregilo, iar valoarea contractului este de 138 de milioane de euro.

În 2012 şi 2013 CNADNR a mai deschis circulaţia pe tronsoanele de autostrăzi Deva-Orăştie (32,5 kilometri), Orăştie - Sibiu, loturile 1, 2 şi 4 (în total 60 de kilometri), astfel, începând de mâine şoferii vor avea la dispoziţie o autostradă continuă între Deva şi Sibiu (aproape 115 kilometri), cu o lungime similară autostrăzii Bucureşti-Piteşti.

© Albaiulianul. All rights reserved.