Coruptia din Romania, preocupare majora la Bruxelles

agerpres agerpres

 Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, a declarat, vineri, la Alba Iulia, ca la Bruxelles corupția din România reprezintâ "cea mai mare îngrijorare", iar aceasta este un fenomen care "poate să cangreneze o întreagă țară".
"Cea mai mare îngrijorare a Bruxelles-ului vizavi de România se leagă de corupție. Pentru că acesta este un fenomen care slăbește întreaga societate, întreaga economie și care cangrenează. Dacă nu este oprit, poate să cangreneze o întreagă țară.
Deci, da, este preocuparea noastră majoră. De asta am înființat un Mecanism de Cooperare și Verificare, de altfel, cu acordul României, și de asta am oferit și expertiză și asistență tehnică și finanțare, astfel încât să se poată lupta eficient împotriva corupției. Este cea mai mare îngrijorare pe care o avem", a spus Angela Filote.

Pe de altă parte, Angela Filote, și-a exprimat dorința  ca Biblioteca Batthyaneum să se regăsească pe lista viitoarelor proiecte finanțate de Uniunea Europeană, ea susținând că, în prezent, clădirea se află "într-o siuație de mare risc".

Șefa Reprezentanței CE în România efectuează o vizită de patru zile în județul Alba. Ea a vizitat o serie de proiecte derulate cu fonduri europene, cum ar fi o clinică de urologie, un centru multifuncțional de servicii sociale, o fermă de produse lactate, și s-a întâlnit cu reprezentanți ai administrației publice.

Sâmbătă, Angela Filote va participa la o dezbatere organizată în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului Dilema Veche, găzduit de Alba Iulia.

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top