Procesul ICA s-a terminat! Instanta a ramas in pronuntare

agerpres agerpres

După 12 ore de audieri, instanța a rămas în pronunțare în cazul ICA!

Dan Voiculescu a declarat marți, în ultimul cuvânt susținut în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București, că rechizitoriul întocmit de DNA este "o narațiune" făcută "cu talent de scriitor" și a respins acuzația de spălare de bani

"În rechizitoriu este creată o narațiune, o poveste, care e făcută cu talent de scriitor, dar nu de procuror. Rechizitoriul este incorect, nu se bazează pe nicio probă materială", a spus Voiculescu.

El a adăugat că un procuror de la DNA i-a determinat pe unii martori să spună lucruri grave despre mine, iar urmărirea penală a fost făcută în lipsa lui. "Întreaga urmărire penală s-a făcut în lipsa mea. Timp de un an și trei luni am fost vânat de procurori, însă eu nu am fost chemat niciodată pentru a fi audiat. A derula o anchetă penală un an fără a interoga și presupusul inculpat mi se pare o chestiune ilegală, imorală și incorectă. De șase ani, de când durează acest proces, m-am tot întrebat cum a fost acceptat acest rechizitoriu de către tribunal (...) Ultimul punct se referă la acuzația care mi se aduce de spălare de bani. În primul rând, eu nu am spălat în viața mea bani și sunt străine de mine metodele acestea", a mai spus Voiculescu.

El a calificat ca fiind o "anomalie fantastică" acuzația că prin majorări de capital ar fi obținut ilegal peste 90% din acțiunile la ICA.

La rândul său, fostul director general al ICA, Gheorghe Mencinicopschi, a declarat că este nevinovat și nu a avut niciun fel de atribuții legale în fișa postului în legătură cu privatizarea ICA. "Nu am avut niciun avantaj moral sau material din această privatizare, ba aș putea să susțin că a fost chiar invers (...) Din cauza stresului, am suferit în 2009 o intervenție, din cauza bolii coronariene. Am doar o casă modestă. Eram la instanță când soția mea a aflat că s-a extins sechestrul pe casă. Este formată dintr-un parter și o mansardă cu trei camere, în care am locuit trei familii. Nu vreau ca familia mea să ajungă în stradă", a susținut Mencinicopschi.

Și fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș a declarat că este nevinovat."Vă rog să mă achitați pentru că în rechizitoriu nu este nicio vină adresată mie. Singura acuză care mi se aduce este că ar fi existat o relație între mine, Mencinicopschi și Sandu Jean Cătălin. Eu pe aceste persoane le-am cunoscut ulterior. Pe Mencinicopschi l-am cunoscut după încheierea procesului de privatizare. Cu Sandu Jean Cătălin nu am avut nicio legătură. 
Îl cunosc pe domnul Voiculescu încă de pe băncile facultății. Dar nu mai mult de atât. Vă rog să desființați acea evaluare a reprezentantului DNA, pentru că este un fals. Nu am nicio implicație în acest proces. Eu nu exist în această ecuație. În acest dosar nu există niciun prejudiciu", a spus Pantiș.

După ce toți inculpații își vor susține ultimul cuvânt, instanța va anunța data când se va pronunța definitiv în acest dosar.

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acționar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco) SA București, de membru al Adunării Generale a Acționarilor și al Consiliului de Administrație ale ICA și de membru al AGA și director general al SC "Bioprod" SA București.

Procurorii anticorupție au reținut în sarcina acestuia infracțiunile de folosire de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid a influenței și autorității date de această calitate în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum și de spălare de bani, ambele infracțiuni săvârșite în formă continuată.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC "Benefica" SA București (firmă din grupul Grivco), Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracțiunea de stabilire, cu intenție, a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând agenților economici la care statul este acționar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general și membru al AGA și, ulterior, al CA al ICA SA București, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Până joi, avocații trebuie să prezinte câteva concluzii scrise, iar apoi judecătorii vor stabili ziua în care vor da verdictul.

AGERPRES

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top