Parteneriat intre CJ Alba și structurile reprezentative ale tinerilor din județul Alba

Parteneriat intre CJ Alba și structurile reprezentative ale tinerilor din județul Alba

Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, domnul Florin ROMAN a avut astăzi o nouă întâlnire cu reprezentanții Consiliului Județean Alba al Elevilor și cu cei ai Ligii Studenților din Universitatea „1 Decembrie 1918”. Întâlnirea, la care au participat și responsabilii cu acțiunile dedicate tinerilor, din cadrul aparatului de specialitate al CJ Alba, a avut ca scop punerea la punct a unui parteneriat și stabilirea unor acțiuni clare de cooperare între cele trei entități.

Tinerii ne-au propus proiecte foarte interesante și o să căutăm să-i sprijinim cât de mult posibil în realizarea lor. Fie că este vorba de promovarea și popularizarea acestor proiecte, sau de o implicare mai directă în realizarea lor, avem dorința de a-i sprijini pe acești tineri în activitatea lor și mă bucur că am reușit să stabilim un dialog constructiv.

Mi-a reținut atenția, în mod deosebit, un proiect al Ligii Studenților intitulat Universitatea de vară a elevilor, care le oferă șansa elevilor din clasele terminale de liceu de a experimenta viața de student, ajutându-i să se orienteze către o facultate și către o carieră. Toate proiectele propuse vizează voluntariatul, implicarea, participarea civică și cred că îi vor ajuta foarte mult pe tinerii din județul Alba să se integreze și să se adapteze la viața societății.

De asemenea, le-am promis celor de la Consiliul Școlar al Elevilor din Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” că o să-i sprijin în găsirea unui spațiu pentru consiliul lor, un spațiu în care să se poată întâlni și să-și poată discuta proiectele.” – a spus domnul Florin Roman, Vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.

 

Astfel de întâlniri între conducerea CJ alba și structurile reprezentative ale tinerilor din județul Alba vor deveni periodice, urmând ca parteneriatul dintre aceste entități să fie formalizat și într-o formă scrisă.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top