Logo
Print this page

Proiectul "3C -Calitatea Creează Competiţie" derulat de AJOFM Alba, în colaborare cu mai multe instituţii

Proiectul "3C -Calitatea Creează Competiţie" derulat de AJOFM Alba, în colaborare cu mai multe instituţii

  Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă(AJOFM) Alba, structură a
Serviciului Public de Ocupare (SPO) din România, derulează proiectul „3C –Calitatea Crează Competențe”  de care beneficiază salariații din Regiunile Centru, Vest și Nord-Vest.” Proiectul are la bază un parteneriat cu patru organizații publice și private naționale (AJOFM Arad, AJOFM Satu Mare,  S.C. Tobimar Construct SRL Alba Iulia, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia) și trei transnaționale, din Spania (Desarrollo de Estrategias Exteriores SA, Fomento de Iniciativas y Desarrollo de Actividades S.L., Servicio Público de Empleo del Principado de Asturias).
  O componentã importantã în cadrul proiectului o reprezintã acțiunile  transnaționale de identificare de modele de acțiune peentru dezvoltarea competențelor sociale și profesionale.  Denumite ”internship”, acestea  sunt acțiuni practice  care vor fi organizate cu implicarea partenerilor din Spania care au identificat cele mai reprezentative organizații publice și private implicate în furnizarea serviciilor de ocupare care-i vor primi pe participanții din România.
  În perioada 2-8 februarie a.c,  are loc al doilea internship și reunește 20 de specialiști SPO din cele 3 regiuni în care se deruleazã proiectul,  împreunã cu coordonatorul din partea AJOFM Alba. Aceștia furnizeazã servicii de consiliere /orientare în carierã , motiv pentru care agenda evenimentului a fost stabilitã astfel încât sã asigure dezvoltarea de competențe sociale și profesionale aferente acestui sergment de activitate. La stagiul de învãțare vor participa consilieri, experți și inspectori din Agențiile Județene de Ocupare a Forței de Muncã din Alba, Satu-Mare, Bihor, Covasna, Brașov, Bistrița Nãsãud, Harghita, Maramureș, Hunedoara, Sãlaj, CNFPPP Râșnov și CRFPA Brașov.
  Agenda acțiunii cuprinde vizite la furnizori publici și privați de servicii de ocupare și formare profesionalã  pentru a cunoaște cum sunt organizați, cum se face identificarea și acoperirea nevoilor de perfecționare pentru funcționarii publici, care sunt modalitãțile de evaluare și certificare a competențelor dobândite în alte contexte decât cele formale etc. Un element de noutate îl reprezintã familiarizarea cu ”Sistemul spaniol de teleformare” , ca și cea mai modernã formã de învãțare la distanțã, și cu cel referitor la ”formare de competențe transversale”, noutãți care, la întoarcere vor fi promovate de cãtre participanți prin platforma ”Comunitatea de bunã practicã a proiectului”. Pentru a avea un cadru unitar de prezentare a modelelor identificate în timpul stagiului, participanții au  primit o Fișã de culegere de date, instrument de lucru pe baza cãruia se vor elabora materiale de învãțare menite sã faciliteze replicarea acestora și în cadrul SPO România.

© Albaiulianul. All rights reserved.