Logo
Print this page

VESTE BUNĂ pentru pasagerii europeni: Vom putea folosi telefoanele mobile în avion

VESTE BUNĂ pentru pasagerii europeni: Vom putea folosi telefoanele mobile în avion

  Pasagerii care zboară deasupra spaţiului Uniunii Europene vor putea să folosească internetul şi să îşi verifice e-mailurile de pe telefoanele mobile, potrivit noilor reguli adoptate joi de legiuitori. Noul regulament deschide calea convorbirilor făcute de pe telefoanele mobile în timpul zborului.
  Comisia Europeana, braţul executiv al UE, a dat undă verde serviciilor 3G şi 4G pentru a fi utilizate în aeronavele care efectuează zboruri pe teritoriul UE, la o altitudine de peste 3.000 de metri.
  Mişcarea vine la o zi după ce Agenţia Europeana de Siguranţă a Aviaţiei şi-a anunţat intenţia de a publica norme care ar putea permite pasagerilor să utilizeze dispozitive personale precum laptop-urile, cu condiţia ca acestea să fie în „modul avion“.
  Dar, în ciuda pasului făcut spre o nouă eră a comunicaţiilor mobile, majoritatea analiştilor spun că este foarte puţin probabil ca transportatorii aerieni şi companiile de telecomunicaţii să îşi dorească imediat să plătească pentru noua tehnologie.
  Ian Fogg, director pe analiză de telefonie mobilă în cadrul IHS Electronics and Media, spune că multe avioane oferă deja acces la reţele Wi-Fi, iar companiile aeriene ar putea fi reticente în a instala noile echipamente care să ofere suport pentru 3G şi 4G.
  „Pentru un consumator, accesul la Wi-Fi este deja asigurat de o serie de companii aeriene. Wi-Fi este mai mult decât suficient pentru accesarea internetului. Adevăratul beneficiu adus de noile norme se află în jurul mesajelor text, al apelurilor vocale şi al mesageriei vocale care au nevoie de reţelele de telefonie“, menţionează Fogg.
  „Dar, pentru că serviciile de internet şi de comunicare pe internet, cum ar fi e-mail-ul, sunt omniprezente pe smartphone-urile moderne, reţelele Wi-Fi pot oferi o mare parte din aceste beneficii fără a necesita o parte celulară“.
  Propunerea Comisiei Europene va funcţiona pe baza aşa-numitei tehnologii a comunicaţiilor mobile la bordul aeronavei (MCA). Semnalul este recepţionat de către o antenă instalată la bordul aeronavei şi trimis la reţeaua terestră printr-o conexiune prin satelit.
  MCA este o industrie în plină dezvoltare, cu traficul de date în creştere cu peste 300% între 2011 şi 2012, potrivit Comisiei Europene. Dar costul potenţial al instalării noii tehnologii va fi o investiţie neatractivă pentru multe companii aeriene şi operatori de telefonie mobilă care pot oferi aceste servicii, potrivit analistului telecom Andrew Hogley de la Espirito Santo.
  „Unii oameni doresc să îşi verifice e-mailul, dar majoritatea, având în vedere costul potenţial ridicat al acestui serviciu, nu vor fi înclinaţi să şi plătească. Nu este ceva ce poate fi considerat un generator de venituri materiale, iar companiile de telecomunicaţii nu vorbesc despre acest serviciu ca fiind o oportunitate pentru noi venituri“, spune acesta.
  În 2008, Comisia Europeană a permis utilizarea serviciilor 2G la bordul avioanelor. Se estimează că aproximativ 200 de aeronave cu destinaţii pe teritoriul UE sunt echipate corespunzător pentru a se conforma normelor din 2008.
Sursa: www.capital.ro

 

 

 

© Albaiulianul. All rights reserved.