Error
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
  • JUser: :_load: Unable to load user with ID: 633

Rezultate oferite de NASA: "Nu suntem SINGURI"

Rezultate oferite de NASA: "Nu suntem SINGURI"

 

 

 

  Spaţiul este vast, dar s-ar putea să nu fim chiar singuri până la urmă. Ultimul studiu făcut de cercetători împreună cu astronomii NASA arată că în Calea Lactee sunt miliarde de planete de aproximativ aceeaşi dimensiune ca cea a Pământului, care orbitează stele aproape ca Soarele nostru şi care au o temperatură prielnică vieţii - nici prea caldă, nici prea rece.
  Astronomii, folosindu-se de calculele şi datele oferite de NASA, au adus la cunoştinţa publicului larg că numai în galaxia noastră există 8.8 miliarde de stele cu planete de dimensiunea Terrei, aflate în zone cu temperaturi locuibile, scrie Huffington Post.

  Acest studiu amplu a fost publicat în revista "Proceedings" de Academia Naţională de Ştiinţă din SUA, iar concluzia la care s-a ajuns a fost aceasta: în Univers există mai multe planete asemenea Pământului decât numărul de locuitori de pe Terra.
  Cât despre prezenţa vieţii pe una din aceste planete, studiul spune: "Gândiţi-vă şi faceţi calculele: sunt 8.8 miliarde de planete asemenea Pământului, e ca şi cum Universul ar arunca cu zarul", afirmă Geoff Marcy, profesor la Universitatea Berkeley din California.

  Următorul pas, spun cercetătorii, este să se găsească dovadă că pe acele planete există atmosferă, iar pentru a se înfăptui acest lucru este nevoie ca telescoape spaţiale să  fie lansate pentru a culege indicii că pe aceste planete există viaţă.
Tot profesorul Marcy ridică şi o întrebare: "Dar dacă nu suntem singuri în Univers, atunci de ce este atât de linişte în Calea Lactee?"
  Ultimele date furnizate de telescopul spaţial Kepler in Calea Lactee arată că 1 din 5 stele este asemănătoare Soarelui ca dimensiuni, vârstă şi culoare. În jurul lor gravitează planete care sunt sunt aproape de mărimea Terrei, situate în zone locuibile, unde apa necesară vieţii există în stare lichidă.

  "Dacă oamenii ar călători mai adânc în Univers cu siguranţă ar da peste <blocaje în trafic>", spune Bill Borucki, cercetătorul NASA care se ocupă cu studierea informaţiilor furnizate de Kepler.

  Pentru prima dată, cercetătorii au calculat - nu estimat - că procentajul stelelor care sunt asemenea Soarelui şi au planete similare Pământului este de 22%, cu o eroare de plus minus 8%.
  Telescopul Kepler - o misiune de 600 de milioane de dolari - a fost lansat de NASA în 2009, pentru a monitoriza, timp de cel puţin patru ani, peste 100.000 de stele care se aseamănă cu Soarele nostru, aflate în constelatţiile Lebedei şi Lirei.
Sursa: www.antena3.ro

 

 

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top