Error
  • JUser: :_load: Unable to load user with ID: 633

Consilier nou pe problemele romilor la Prefectura Alba

Consilier nou pe problemele romilor la Prefectura Alba

  Începând de astăzi, prefectul judeţului Alba are un consilier personal nou pe problemele romilor. Sandu Petru, preşedintele filialei Sebeş a Partidei Romilor Pro Europa, se va ocupa în cadrul Instituţiei Prefectului de problemele romilor, obiectivul principal al activităţii domniei sale fiind acela de a contribui la dezvoltarea comunităţilor rome din Alba.
  „În acest fel, sper să fim cât mai aproape de cetăţenii de etnie romă din judeţ şi să găsim cele mai bune soluţii la problemele lor. Activitatea domnului Petru va fi în total acord cu strategiile europene şi naţionale de îmbunătăţire a situaţiei romilor şi îmi doresc ca domnia sa să asigure o legătură cât mai bună cu comunităţile de romi din judeţul nostru. Avem de ani buni diverse strategii de implementare a unor politici publice de incluziune, dar, pentru ca acestea să aibă efectul scontat, e nevoie de oameni potriviţi, implicaţi şi care să-i înţeleagă foarte bine pe cei care fac parte din comunităţile de romi. Nu-mi rămâne decât să-i urez domnului Petru spor la muncă şi mult succes”, a declarat prefectul Gheorghe Feneşer.
  În calitatea de consilier pe problemele romilor, Sandu Petru are planuri şi ambiţii bine stabilite. Şcolarizarea a cât mai mulţi copii de etnie romă este una dintre priorităţile sale, obiectiv pe care îl va urmări prin organizarea unor campanii publice de informare şi prin discuţii cu familiile de etnie romă. Totodată, Sandu Petru îşi doreşte să aibă o colaborare deschisă şi fructuoasă cu primăriile din judeţ şi cu instituţiile publice din Alba, în aşa fel încât problemele comunităţilor de romi să fie contabilizate eficient, iar soluţiile ce vor fi identificate să fie rezultatul unui dialog constructiv între toate părţile. „Stabilirea de contacte cu primăriile, instituţiile publice şi asociaţiile din judeţ este primul pas pe care vreau să-l fac în această activitate a mea. Vreau ca fiecare cetăţean de etnie romă din Alba să ştie că intenţionez să mă ocup în mod responsabil de problemele comunităţilor noastre. Dezvoltarea comunităţilor de etnie romă are nevoie şi de o infuzie de fonduri europene, dar are nevoie în primul rând de deschidere şi colaborare din partea tuturor. Ţin la tradiţiile romilor, la felul nostru de a fi, dar, fără a ne pierde valorile, vreau să avem comunităţile de romi bine integrate în societate, cu toate obligaţiile şi drepturile pe care le impune aceasta”, a precizat Sandu Petru.
  De menţionat că activitatea consilierului prefectului pe problemele romilor este complementară colaborării dintre prefectul Gheorghe Feneşer şi Gruia Bumbu, care, din luna februarie, prestează servicii voluntare de consiliere pe problematica cetăţenilor romi. Scopul declarat al prefectului Gheorghe Feneşer, în acest domeniu, este implementarea cât mai eficientă a Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor pe perioada 2012-2020.
(comunicat de presă)

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top