Error
  • JUser: :_load: Unable to load user with ID: 633

Bărbat de 64 de ani, împuşcat din greşeală de propria armă

Bărbat de 64 de ani, împuşcat din greşeală de propria armă

  În seara zile de vineri, 6 septembrie, poliţiştii din Galda de Jos, au fost contactaţi telefonic de către L.C. de 64 de ani din Lupşeni, comuna Galda de Jos, care s-a împuşcat din greşeală cu propria armă de vânătoare.
  Cadre de la Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, Criminalistic şi ai Secţiei 1 Poliţie Rurală Galda de Jos, s-au deplasat pentru a investiga acest accident. De asemenea, o ambulanţă l-a transportat pe accidentat la Spitalul de Urgenţă din Alba Iulia
  În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat că în data de 06.09.2013, în jurul orelor 20.30, L.C. s-a deplasat împreună cu fiul său L.C., jr., în vârstă de 37 de ani, în locul numit ”Goroni”, de pe raza comunei Galda de Jos, pentru o vânătoare neautorizată, luând cu ei cele două arme de vânătoare ale bărbatului de 64 de ani, pe care le deţine legal.
  Tatăl i-a încredinţat fiului, care nu este deţinător legal de permis de armă, una din armele de vânătoare.
  Crezând că este un vânat în zonă, L.C. jr.  a executat un foc în direcţia unde se afla tatăl său, împrejurare în care mai multe alice i-au cauzat leziuni corporale în zona cervicală, toracică şi la nivelul braţului drept. După incident cei doi s-au deplasat la domiciliu de unde L.C. a apelat SNUAU 112, încercând să inducă în eroare anchetatorii în legătură cu modul în care s-a produs incidentul în urma căruia a suferit  leziuni.
  Victima a fost internată la Spitalul Județean Alba, în prezent fiind în afara oricărui pericol.
  În cauză cercetările sunt continuate împotriva lui L.C. jr. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și muniţiilor, uz de armă letală fără drept şi vătămare corporală din cuplă, urmând ca în funcţie de concluziile medico-legale să fie făcută încadrarea juridică finală a  faptei.
  Faţă de tatăl său cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de  nerespectarea regimului armelor și muniţiilor, fapt prevăzută şi pedepsită de art. 279, alin. 1 din Codul Penal.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top