Campania “ În siguranţă, alături de jandarmi” va ajunge miercuri la Arieşeni şi Poiana Vadului

Aproximativ 100 de elevi aflaţi în taberele şcolare din localităţile Arieşeni şi Poiana Vadului vor afla chiar de la jandarmi care este rolul acestora în societate şi care este implicarea Jandarmeriei Alba în asigurarea unui climat stabil de ordine şi linişte publică la nivel judeţean. Acţiunea de informare face parte din campania “În siguranţă, alături de jandarmi” şi se va desfăşura miercuri, 21 august, începând cu ora 12.00.

Campania  “În siguranţă, alături de jandarmi” a demarat la începutul lunii mai a anului în curs şi este o iniţiativă a Jandarmeriei Alba. Prima parte a acesteia s-a derulat în oraşul Cugir cu sprijinul primăriei, Inspectoratului Şcolar al Judeţului Alba şi Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea 2 Alba. Cea de-a doua secţiune a avut loc în municipiul Aiud, parteneri fiind primăria din localitate şi inspectoratul şcolar.

Cea de-a treia parte a proiectului iniţiat de Jandarmeria Alba -  “ În siguranţă, alături de jandarmi”  - este derulată cu sprijinul Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba şi al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Alba. Aceasta se desfăşoară în taberele şcolare organizate pe întreg cuprinsul judeţului şi are ca scop evidenţierea modului activ în care jandarmeria se implică în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor şi a tipurilor de misiuni pe care  instituţia le îndeplineşte pentru siguranţa şi în folosul acestora.

 Prima gazdă a celei de-a treia secţiuni a proiectului informativ a fost Tabăra Şcolară Roica. Aproximativ 70 de copii i-au primit miercuri 14 august, pe jandarmi, iar aceştia le-au prezentat materiale educaţionale, le-au distribuit afişe şi pliante, au organizat jocuri de rol şi au purtat discuţii interactive pe marginea materialelor prezentate. Punctul de maxim interes al întâlnirii a fost momentul când un mascat şi-a făcut apariţia şi a prezentat copiilor echipamentul de intervenţie şi protecţie pe care-l poartă pe timpul executării unor misiuni cu grad ridicat de risc.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686