Items filtered by date: Thursday, 18 September 2014 - Like - stiri Alba Iulia

Pentru prima data Natiunea Romani semneaza pentru Pace

Aproximativ 200.000 de persoane au participat miercuri, 17 septembrie 2014, pe Arena Olimpică din Seul, la deschiderea Summitului Mondial pentru Pace.

Lideri religioși, foști și actuali președinți de stat, regi etc. au defilat alături de organizatori pe marele stadion în cadrul evenimentului, ce se desfășoară cu sprijinul „Heavenly Culture World Peace Restoration of Light” (HWPL) și „Institute for Cultural Diplomacy” (ICD), care are drept obiectiv definirea rolului religiei în crearea păcii.

Pentru prima dată la un eveniment mondial de asemenea anvergură a fost reprezentată în mod distinct Națiunea Romă, prin membrii conducerii IRU (International Romani Union).

“Ne simțim mândri să participăm la un astfel de eveniment, dar și mai mândri că putem purta vocea Națiunii Rome pentru prima dată alături de alte națiuni și culte religioase, într-un moment de mare importanță, în care reprezentanți de țări și culte religioase își reunesc eforturile pentru pace”, a declarat în exclusivitate pentru Albaiulianul  Gruia Ioan Bumbu, Secretarul General al IRU.

   
Read more...

Mesajul transmis de Victor Ponta Reginei Ana a Romaniei

"La mulți ani Majestății Sale Regina Ana a României!", a postat premierul pe contul său de Facebook.

Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris, și este fiica Principelui René de Bourbon-Parma și a Principesei Margareta a Danemarcei.

Principesa Ana l-a cunoscut pe Regele Mihai I al României la Londra, în noiembrie 1947 și s-au căsătorit la 10 iunie 1948, la Atena, la Palatul Regal.

Regele Mihai și Regina Ana au cinci fiice: Principesa Moștenitoare Margareta, Principesa Elena, Principesa Irina, Principesa Sofia și Principesa Maria.

Read more...

Statul Islamic a ajuns la granitele SUA

Luptători ai Statului Islamic au ajuns la granița Statelor Unite. ISIS și alți extremiști plănuiesc să intre în SUA prin Mexic.

Deja a fost semnalată existența câtorva celule islamiste ce așteaptă un moment prielnic să treacă frontiera dintre Mexic și Texas, cu documente false sau pur și simplu pe rute ilegale.

Seriful din Midland, Gary Painter, a semnalat prezența multor obiecte de rit islamic, haine specifice musulmanilor, abandonate sau pierdute pe rutele clandestine. Note informative avertizează asupra unor documente de identitate false. Cu toate acestea, departamentul Homeland Security nu se teme de vreo invazie ISIS, susținând că nu există indicii directe că luptătorii islamiști vor lua cu asalt SUA. O baza militară de la granița cu Mexicul a fost totuși plasată în stare de alertă, iar ofițerii federali au pornit în căutarea „indiciilor directe”. Administrația Obama este concentrată pe lupta cu ISIS în Irak și Siria, unde extremiștii se deplasează în vreo 2000 de vehicule americane militare Humvee, care le-ar fi capturat de la armata irakiană ce a fugit din calea teroriștilor. După bombardamentele de luni, din apropierea Bagdadului, asupra pozițiilor ISIS, Obama l-a avertizat pe președintele sirian, Bashar al-Assad, că va acționa și în Siria, iar dacă armata se va opune, „asta va însemna sfârșitul regimului”!

Read more...

Belgia: Produse alimentare din insecte in supermarketuri

Belgienii vor putea achiziționa din supermarketuri, începând de vineri, produse alimentare realizate din insecte, anunță joi ziarul "La Libre Belgique" în urma unui comunicat de presă difuzat de compania Delhaize.

Potrivit comunicatului, consumul de insecte prezintă numeroase avantaje, "fiind un mijloc extraordinar de evoluție către o alimentație durabilă, întrucât constituie o excelentă sursă alternativă de proteine".

Existente deja pe rafturile unor mici magazine bio, produsele din insecte, mai precis din viermi de făină, se vor găsi la magazinele Delhaize sub marca "Green Bugs".

De la mijlocul lunii octombrie, toate marile magazine din Belgia — cu excepția celor din lanțurile Colruyt, Aldi și Lidl — vor oferi clienților burgeri pe bază de viermi Buffalo produși de firma Damhert.

Entofagia este permisă oficial în Belgia din 25 mai, dată la care a intrat în vigoare decizia luată de Agenția Federală pentru Securitatea Lanțului Alimentar (AFSCA) referitoare la comercializarea în scop alimentar a aproximativ zece tipuri de insecte. Până în prezent, sunt autorizați cinci crescători de insecte, , afirmă comunicatul menționat.

Lista insectelor pe care belgienii le vor putea cumpăra din magazine, prelucrate în diferite forme, include greieri domestici sau cu aripi scurte, lăcuste migratoare africane sau din America, viermi de făină tradiționali și uriași, precum și unele tipuri de omizi.

Actualele reglementări ar putea suferi unele modificări. "Europa analizează problema 'novel food', din care fac parte și insectele, și, după ce se va pronunța, Belgia va trebui să se alinieze" la normativele europene, a precizat Yasmine Ghafir, purtătorul de cuvânt al AFSCA.

Consumul de insecte de către oameni devine tot mai important în contextul în care populația lumii ar urma să ajungă la 9 miliarde de persoane în anul 2050. "Producția de proteine ar trebui să se dubleze pentru a răspunde nevoilor nutriționale", a avertizat un specialist belgian.

 

Read more...

Amfora creatie Apulum Alba Iulia, daruita in numele regelui

Principele Radu a efectuat, în 15-17 septembrie, o vizită oficială în Marea Britanie, însoțit de reprezentanții unor companii viticole de prestigiu din România, informează Biroul de presă al regelui Mihai.

În cursul acestei vizite, principele Radu a avut întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Marea Britanie, ai corpului diplomatic, precum și cu personalități ale societății civile.

De asemenea, principele Radu a luat parte la dineul oferit de Ion Jinga, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, iar marți a participat la un eveniment de promovare a companiilor viticole românești, găzduit de Institutul Cultural Român.

Evenimentul de prezentare a vinurilor românești pe piața britanică a avut loc în prezența unui mare număr de invitați, printre care s-au numărat Greg Hands, ministru pentru relația cu Parlamentul, înalți oficiali guvernamentali britanici, membri ai Parlamentului de la Westminster, reprezentanți ai City-ului londonez, ambasadori și membri ai corpului diplomatic acreditat la Londra, oameni de afaceri, importatori de vinuri, jurnaliști, se arată în comunicatul citat.

Cu această ocazie, principele Radu s-a adresat audienței, subliniind rolul Casei Regale în menținerea tradiției viticulturii românești și în impunerea unor standarde ridicate de calitate, precum și în promovarea produselor românești pe piețele externe.

Totodată, principele i-a oferit ambasadorului României, în numele regelui Mihai, în semn de apreciere pentru activitatea în slujba statului român și a promovării intereselor României în străinătate, o amforă executată de Apulum Alba Iulia, având gravat cifrul regelui.

Read more...

Obama, apel pentru unitatea Regatului Marii Britanii

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama şi-a exprimat dorinţa miercuri pe Twitter, în ajunul referendumului asupra independenţei Scoţiei, ca Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord să rămână “puternic şi unit”.

“Regatul Unit este un partener extraordinar pentru America şi o forţă a binelui într-o lume instabilă. Sper că va rămâne puternic, robust şi unit”, a spus el într-un tweet transmis de contul Casei Albe (@WhiteHouse) şi urmat de iniţialele “bo”, ce indică faptul că acesta este un mesaj de la preşedinte.

Acest tweet repetă aproape cuvânt cu cuvânt fraza rostită de preşedintele american la începutul lunii iunie la Bruxelles într-o conferinţă de presă comună cu premierul britanic David Cameron, notează AFP.

Acest scrutin ar putea marca sfârşitul unei uniuni vechi de 307 ani între Scoţia şi Anglia şi conduce la divizarea regatului.

După doi ani de dezbateri aprinse, după ce “Nu” a predominat înaintea unui salt spectaculos al lui “Da” în ultima linie dreaptă, scrutinul ar putea duce la crearea unei noi ţări în Europa, mai notează AFP.

În cadrul unui referendum, Scoţia decide joi dacă va deveni independentă sau dacă va rămâne în componenţa Marii Britanii. 

De la Glasgow la Edinburgh, alegătorii vor trebui să răspundă la întrebarea: "Scoţia trebuie să devină o ţară independentă?", şi să decidă dacă vor pune capăt sau nu unei alianţe care datează din 1707.  Cele 2.600 de birouri de vot scoţiene îşi deschid uşile la ora locală 07.00 (09.00 ora României) şi se închid la 22.00 (24.00 ora României). Primele rezultate sunt aşteptate vineri dimineaţă.

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686