Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. Website URL:

Totul despre vitamine si minerale!

Completam seria elementelor nutritive cu vitaminele si mineralele necesare organismului. Acestea se gasesc in special in fructe, legume, peste, lactate si oua, iar deficitele pot provoca probleme de sanatate. Organismul tau are nevoie zilnic de un aport de vitamine si minerale, deoarece ajuta la dezvoltarea acestuia. Sa descoperim insa si mai multe lucruri interesante despre vitamine si minerale.

Vitaminele sunt compusi chimici care favorizeaza metabolismul si ajuta la dezvoltarea organismului. Exista 13 vitamine, impartite in vitamine liposolubile (solubile in grasimi: vitaminele A, D, E, K) si vitamine hidrosolubile (solubile in apa: vitamina C si complexul de vitamine B).

Vitaminele liposolubile sunt cele care raman mai mult timp in organism si care se depoziteaza. Din acest motiv, un exces de vitamine liposolubile pot dauna sanatatii. Pe de cealalta parte, vitaminele hidrasolubile se pierd foarte repede din organism, si este extrem de important inlocuirea acestora in permanenta. Mai mult, fiind vorba de vitamine solubile in apa, acestea se distrug mult mai usor la temperaturi ridicate, asadar este bine sa consumi fructele sau legumele crude, pentru a profita din plin de vitaminele acestora.

Dietele drastice sau alimentatia dezechilibrata pot cauza carente de vitamine. La fel de bine ai putea avea deficiente de vitamine in timpul unei sarcini (deoarece organismul are nevoie de mai multe vitamine si minerale pentru a sustine fatul) sau in timpul administrarii anumitor tratamente (care perturba flora intestinala si astfel absorbtia vitaminelor este ingreunata).

Mineralele difera de vitamine, deoarece sunt compusi anorganici. Mineralele sunt vitale pentru majoritatea functiilor fiziologice, precum activitatea cerebrala, structura sistemului osos, reactii celulare, echilibrul apei in corp si multe altele, insa nu furnizeaza organismului energie. Principalele minerale de care corpul tau are nevoie sunt fosforul si calciul (care ajuta la formarea oaselor), sodiul si potasiul (care regleaza sistemul nervos), seleniul (care previne distrugerea celulelor), fierul (care intra in compozitia sangelui) si cromul (care mentine nivelul glicemiei).

Cantitatea zilnica de minerale depinde foarte mult de o clasificare facuta de catre cercetatori. Daca de macrominerale (calciu, fosfor, magneziu, potasiu, sodiu si sulf) avem nevoie in cantitati mai mari (miligrame sau grame, zilnic), de microminerale (fier, zinc, iod, cupru, crom si seleniu) avem nevoie in cantitati foarte mici (cateva micrograme pana la maxim 1 miligram pe zi).

Cercetatorii spun ca 5 portii zilnice de fructe si legume sunt suficiente pentru aportul zilnic necesar de vitamine si minerale. In plus, alimentatia bogata in legume si fructe previne aparitia bolilor cardiovasculare, a obezitatii, a osteoporozei si anumitor tipuri de cancer.

Sursa: reginele.ro

Cristina, ex-Impact, a nascut gemeni!

Cristina Balan si sotul ei au devenit parinti inainte de termen, fosta solista nascand natural ieri seara. Dupa un travaliu care a tinut 24 de ore, medicii au hotarat ca este mai bine, atat pentru Cristina, cat si pentru copii, sa nasca prematur. Chiar daca s-au nascut inainte de termen, ambii baietei se simt foarte bine si respira fara intubatie. Gabi, sotul Cristinei, este in culmea fericirii, postand o poza cu cei doi pe facebook.

“Începând cu ora 19:10, pot spune că am “o familie de trei lei” , Cristina fiind născută pe 19 august. Încă nu-mi vine să cred că sunt tătic…de gemeni!! Un alt vis devenit realitate! Sunt un om norocos și binecuvântat, asta este clar. Soția mea scumpă este o eroină în cel mai adevărat sens al cuvântului, dâns naștere celor două minuni în mod natural, fără niciun fel de analgezic. Azi pot spune cu tot sufletul că sunt un om FERICIT! În partea stângă îl avem pe Toma David Bălan (născut la 19:10, 1350g) iar în partea dreaptă îl avem pe Matei Nikolas Bălan (născut la 19:17, 1550g). Bun venit pe lume, măzăricilor! Mami și tati vă iubesc enooorm“, a scris Gabi, pe reteaua de socializare.

Sursa: reginele.ro

Cea mai mare statuie ecvestra - 'Calul Titanilor', expusa in Parcul Titan

Cea mai mare statuie ecvestra din Romania - "Calul Titanilor" -, realizata de tanara sculptorita in fier Misha Diaconu, a fost expusa in Parcul Titan din Bucuresti, informeaza Agerpres.

Artista a gandit "Calul Titanilor" pornind de la ideea de robustete, dinamica. "Din punct de vedere compozitional, am considerat ca este mai bine sa aiba mai multa monumentalitate. Avand in vedere ca este o structura de peste sapte metri, m-am orientat spre o compozitie verticala", a declarat sculptorita, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.

Lucrarea, care are peste 1.600 de kilograme de fier si o inaltime de 7,50 metri, a fost creata folosind tehnica Repoussage, iar Misha Diaconu a lucrat timp de doi ani la realizarea ei. 

Statuia a inaugurat Tabara de Creatie "Sculptura mileniului 3 - Eco-Music-Art" si va fi expusa pe toata durata acesteia, pana pe 31 august. 

Sculptorii Bogdan Hojbota, Misha Diaconu, Carmen Tepsan, Corneliu Tache, Mara Breza si Titi Ceara vor crea lucrari in cadrul taberei, iar la final cele sase lucrari in marmura, lemn si otel vor ramane in Parcul Titan. 

Misha Diaconu a avut prima expozitie personala la Imbold, Galeria - "Materie si spirit" (ianuarie 2013) si a continuat recent cu cea de-a doua expozitie personala, "Orchestra inimilor sfaramate", la Palatul Mogosoaia. 

Unul dintre cei mai promitatori sculptori romani in metal, Misha Diaconu este cel mai adesea asociata cu sculpturi amplasate in spatii neconventionale din Bucuresti, spatii expuse de obicei unui trafic intens: "Violoncel", expus permanent la Muzeul de Arta Vizuala, Galati, "Arlechinul", expus in Piata Romana (Idelier) in perioada 2010-2011, numeroase sculpturi si instalatii permanente - Atelierul de Productie, Bucuresti (2011-prezent).

Sursa: corectnews.com

Mii de turisti, asteptati pe litoral la manifestarile prilejuite de Ziua Marinei Romane

Mii de turisti sunt asteptati la manifestarile care se vor defasura, joi, pe faleza din zona Statului Major al Fortelor Navale din Constanta, cu prilejul manifestarilor organizate de Ziua Marinei Romane, informeaza Agerpres.

Pe parcursul exercitiilor demonstrative va putea fi urmarita evolutia unor nave ale Flotei Romaniei, din clasa fregatelor, corvetelor, navelor purtatoare de rachete, a monitoarelor, vedetelor blindate si a elicopterelor Puma navalizate de la bordul fregatelor. 

Potrivit organizatorilor, incepand cu ora 9,20 vor intra in dispozitiv garda de onoare si fanfara militara, urmand ca dupa intampinarea persoanelor oficiale, la ora 10 sa se desfasoare ceremonialul ridicarii Pavilionului, Geacului si a Marelui Pavoaz. 

Deschiderea oficiala a festivitatilor va fi facuta de catre seful Statului Major al Fortelor Navale, viceamiral Aurel Popa, iar dupa citirea ordinului comun al ministrilor Apararii Nationale, Transporturilor si Infrastructurii si a ministrului Administratiei si Internelor, va lua cuvantul ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa. 

Dupa oficierea serviciului religios si depunerea de ancore de flori pe mare, se vor deschide exercitiile demonstrative si va sosi alaiul Zeului Neptun. 

Semnalul de incepere a exercitiilor demonstrative pe mare va fi dat de trecerea a trei ambarcatiuni rapide care au arborate la pupa drapelul Uniunii Europene, drapelul National si drapelul NATO . 

La ora 11,00, primul exercitiu va fi unul de respingere a atacurilor aviatiei, concomitent cu realizarea masurilor de protectie antiracheta a navelor proprii. 

Avioanele vor simula un atac cu rachete si bombe clasice de aviatie asupra dispozitivului de nave, lansand simultan capcane termice si contramasuri impotriva rachetelor antiaeriene lansate de la bordul navelor. 

Simultan cu exercitiile pe mare, spectacolul va continua pe faleza cu jocuri marinaresti care au ca scop evidentierea calitatilor si aptitudinilor practice pe care fiecare marinar trebuie sa si le perfectioneze. 

La ora 11,50 va incepe defilarea navelor: nava purtatoare de rachete 189 "Pescarusul", corveta 263 "Viceamiral Eugeniu Rosca", monitorul 47 "Lascar Catargiu", vedeta blindata 176 "Rahova", navele Garzii de coasta MAI 2111 si MAI 1104. 

Fanfara Fortelor Navale va sustine un concert de muzica militara, urmand ca Zeul Neptun si alaiul sau sa se deplaseze in portul turistic Tomis unde va patrona jocurile marinaresti. 

In aer vor evolua, totodata, avioane ale Regional Air Services Tuzla, iar pe mare, veliere ale Asociatiei proprietarilor de veliere si ale Yacht Club Regal Roman, in cadrul sesiunii demonstrative a regatei "Bricul Mircea", urmand ca aproape de ora 12,30 festivitatile sa se incheie. 

Incepand cu ora 22,00, pe traseul Faleza - Port Tomis - Plaja Modern - Hotel Ibis - Prefectura Constanta, va avea loc traditionala retragere cu torte care incheie fiecare mare sarbatoare, asa cum este si Ziua Mariei Romane. Pe timpul deplasarii, muzica militara va interpreta diferite marsuri, iar militarii vor intona cantece cu specific marinaresc. 

Oficializata ca onomastica a marinarilor romani in anul 1902, de Sfanta Maria, Ziua Marinei Romane a devenit, dupa mai mult de un secol, un festival al marii si al spiritualitatii maritime romanesti.

Sursa: corectnews.com

HG privind privatizarea CFR Marfa a fost publicata in Monitorul Oficial

Hotararea de Guvern pentru aprobarea conditiilor de privatizare a CFR Marfa prin vanzarea a 51% din actiuni catre SC Grup Feroviar Roman a fost publicata, miercuri seara, in Monitorul Oficial. Guvernul a stabilit ca termeul de finalizare a privatizarii CFR Marfa este jumatatea lunii octombrie, printre conditiile impuse pentru incheierea tranzactiei figurand constituirea unui depozit bancar de aproximativ 20 milioane de euro de catre GFR si o adresa sau un aviz de la Consiliul Concurentei, informeaza Mediafax.

Hotararea de Guvern privind privatizarea CFR Marfa prin vanzarea a 51% din actiuni catre Grup Feroviar Roman (GFR), detinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost publicata miercuri seara in Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzactiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrarii in vigoare a actului normativ.

Pretul de cumparare a pachetului de actiuni este de 904,98 milioane lei (202 milioane de euro).

Actul normativ stabileste ca finalizarea tranzactiei, constand in transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de actiuni, va fi realizata sub conditia incheierii unui contract de escrow in termen de 30 de zile de la data semnarii contractului de vanzare de actiuni.

Contractul de escrow va fi anexa la contractul de vanzare de actiuni si va avea ca obiect, in principal, plata de catre cumparator a 10% din pretul de cumparare (90,49 milioane lei) in termen de doua zile de la data contractului de escrow.

Executivul nu indica insa un termen limita pentru semnarea contractului de vanzare a actiunilor.

Transferul dreptului de proprietatea asupra actiunilor majoritare la CFR Marfa este conditionat totodata de "emiterea de catre Consiliul Concurentei a unei adrese sau decizii" in conformitate cu dispozitiile Legii concurentei "si/ sau emiterea unui asemenea document de catre alte autoritati de concurenta competente".

Incheierea vanzarii actiunilor se va realiza de asemenea doar prin creditarea contului vanzatorului, statul roman, cu intreaga suma reprezentand pretul pachetului de actiuni.

Modalitatea de plata a actiunilor va consta in incasarea integrala, la data finalizarii tranzactiei, de catre vanzator a garantiei de participare la licitatie in valoare de 10 milioane euro, a celor 90 milioane lei din fondul escrow si a diferentei ramase pana la pretul de vanzare

Cumparatorul va trebui sa respecte obligatiile societare fata de vanzator, printre care dreptul acestuia din urma de a nominaliza doi administratori in CA-ul societatii pe perioada in care va mai detine cel putin 10% din actiuni.

De asemenea, reducerea sau majorarea capitalului social, schimbarea formei juridice, fuziunea sau divizarea pe o perioada de cinci ani nu se va putea realiza decat cu o majoritate de cel putin doua treimi din capitalul social. In acelasi timp, hotararile de modificare a obiectului principal de activitate al societatii sau dizolvarea societatii se va adopta cu unanimitatede voturi, reprezentand intreg capitalul social.

Guvernul conditioneaza totodata finalizarea tranzactiei de obtinerea acordului de la finantatorii interni si externi ai CFR Marfa cu privire la modificarea structurii actionariatului societatii.

Statul detine, conform actului normativ, dreptul de reziliere a contractului in imprejurari ce implica o culpa a cumparatorului.

Executivul se angajeaza sa activeze clauza penala in cazul neindeplinirii sau nerespectarii de catre GFR Grup, in tot sau in parte, a oricareia dintre obligatiile contractuale, cumparatorul fiind obligat sa plateasca o penalitate de 5% din pretul de cumparare pentru neexecutarea acestor obligatiuni, cu exceptia obligatiilor continue, a caror incalcare, in tot sau in parte, indreptateste statul roman sa recurga la rezilierea contractului.

Potrivit hotararii de Guvern, daca finalizarea tranzactiei nu are loc, indiferent de orice culpa a cumparatorului, in termenul de 60 de zile calendaristice de la data intrarii in vigoare a hotararii, contractul se desfiinteaza "de plin drept" fara a mai fi necesara punerea in intarziere, fara orice alta formalitate prealabila si fara interventia instantei.

GFR a fost declarat castigator in lun iunie in procesul de privatizare a CFR Marfa, oferind un pret de 202 milioane euro pentru 51% din actiuni.

Marti, premierul Victor Ponta declara, intr-o emisiune la Romania TV, ca Hotararea de Guvern privind aprobarea privatizarii CFR Marfa se va publica probabil miercuri in Monitorul Oficial, iar termenul de finalizare a procesului de privatizare este de 60 de zile de la publicarea hotararii.

Guvernul a aprobat hotararea in sedinta din 24 iulie.

Presedintele Traian Basescu a declarat in 5 august ca Guvernul ar trebui sa desfasoare toate demersurile pentru a nu bloca privatizarea CFR Marfa, respectiv sa publice in Monitorul Oficial Hotararea de Guvern privind compania feroviara si sa nu puna statul in situatia de a plati despagubiri.

"Ce este important acum e ca Guvernul sa nu blocheze procedurile, pentru ca statul roman va plati daca el blocheaza procedurile. Daca este sa se rateze privatizarea, ca reprezentant al statului, as vrea sa se rateze din cauza partenerului si nu din cauza lipsei de curaj pe care eu, statul, o am la un moment dat in a continua procesul. Pentru ca blocarea procesului de privatizare din cauza Guvernului Romaniei nu va face decat sa aduca daune de milioane in procese care vor dura ani, dar vor fi extrem de costisitoare la final", a afirmat Basescu.

El a mentionat ca "modul cum s-a desfasurat procesul de licitatie prefigura un esec" in cazul CFR Marfa, iar in privinta castigatorului licitatiei a ramas la fel de sceptic in ceea ce priveste posibilitatea acestuia de a asigura banii pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni.

"Si acum sunt sceptic ca (GFR, n.r.) va gasi banii. Insa blocarea procesului de catre Guvern ii va da domnului Stoica toate motivele sa spuna «Pai, fratilor, daca imi semnati contractul in cele 60 de zile care mi-ar fi ramas...», ca avea 30 de zile sa mai depuna 10,2 milioane si inca 30 de zile ca sa depuna diferenta de 181 de milioane. Omul, oricat ar cauta, daca nu are contractul in mana, semnat, nu-l ia in seama nicio banca in mod serios. Dincolo de faptul cunoscut ca ar avea probleme, dar Guvernul ii creeaza conditii sa arate ca nu avea cum sa faca rost de bani pentru ca nu are contractul. Deci aici e eroarea pe care, din punctul meu de vedere, o face Guvernul", a precizat presedintele.

CSAT nu a emis, in urma sedintei din 2 august, nicio noua decizie privind privatizarea CFR Marfa, a informat Presedintia, mentionand ca strategia de privatizare a companiei a fost avizata de catre Consiliu prin hotararea din 5 februarie.

Potrivit unui comunicat de presa transmis de Administratia Prezidentiala dupa incheierea sedintei, discutiile din cadrul CSAT privind privatizarea CFR Marfa au fost "constructive".

"Membrii CSAT au avut o discutie constructiva legata de acest proces de privatizare avand ca obiect continuarea procedurilor legale privind finalizarea procesului de privatizare a Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa «C.F.R. Marfa» - S.A. Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a avizat strategia de privatizare a CFR Marfa prin Hotararea CSAT nr. 23/5.02.2013. Nu s-a emis o alta decizie CSAT", se afirma in comunicatul mentionat.

In comunicat se mentiona ca sedinta de vineri a fost convocata de presedintele Traian Basescu in urma solicitarii Guvernului transmisa joi de a introduce pe ordinea de zi a unei viitoare sedinte a Consiliului subiectul HG din 24 iulie referitoare la aprobarea contractului de privatizare a CFR Marfa cu Societatea Comerciala Grup Feroviar Roman S.A., in calitate de cumparator.

GFR, parte a grupului Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat la 20 iunie castigator in procesul de privatizare a CFR Marfa, oferind un pret de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din actiuni si asumandu-si investitii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investitii de mediu.

Presedintele si premierul au avut o disputa privind privatizarea CFR Marfa, Traian Basescu cerand ca Victor Ponta sa isi asume responsabilitatea privatizarii, iar primul-ministru solicitand avizul CSAT.

Guvernul a aprobat contractul cu GFR, in 24 iulie, sustinand insa ca tranzactia trebuie aprobata de CSAT. Presedintia a comunicat ca CSAT nu a avizat niciodata un contract de privatizare dupa incheierea licitatiei.

Potrivit Executivului, neformularea unei pozitii a CSAT in cazul contractului se va finaliza prin blocarea privatizarii, instituirea unui management privat si restructurarea companiei.

Miercuri a fost publicata pe site-ul Presedintiei, la sectiunea CSAT - hotarari emise de Consiliu, hotararea Consiliului din 5 februarie privind avizarea privatizarii CFR Marfa, in document afirmandu-se ca "modalitatea concreta si procedura de privatizare se afla in responsabilitatea Ministerului Transporturilor si a Guvernului Romaniei".

Potrivit hotararii mentionate, CSAT avizeaza proiectul de HG pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfa si a mandatului Ministerului Transporturilor pentru implementarea acesteia.

In articolul 2 al hotararii se arata ca "modalitatea concreta si procedura de privatizare se afla in responsabilitatea Ministerului Transporturilor si a Guvernului Romaniei".

Hotararea CSAT mai cuprinde si solicitarea catre Ministerul Transporturilor de a include in contractul de privatizare clauze potrivit carora cumparatorul se obliga, sub sanctiunea rezolutiunii contractului si plata unor daune interese, sa mentina obiectul de activitate al CFR Marfa si sa intreprinda toate masurile necesare pentru indeplinirea de catre companie, pe toata durata sa de existenta, a obligatiilor de natura strategica ce ii revin potrivit legislatiei in vigoare, protocoalelor si acordurilor nationale si internationale.

Aceste obligatii mentionate in hotarare sunt nevoile de aparare a tarii, transportul trupelor si materialelor militare, neintrerupt pe timp de pace, in caz de calamitati naturale, situatii de criza si de razboi sau alte situatii deosebite, angajamentele asumate de Romania prin Tratatul NATO si conventiile incheiate cu SUA.

Sursa corectnews.com

Geoana: Basescu a intrat in campanie electorala

Fostul ministru de Externe Mircea Geoana a comentat, la "Jocuri de Putere", schimbul tensionat de replici intre Bucuresti si Budapesta, apreciind ca ambele tari au intrat in campanie electorala, iar atmosfera "nu e propice pentru calm si constructie". Geoana considera ca reactia presedintelui a fost disproportionata si ca Basescu a intrat el insusi in campanie. "Perioada de pace, de coabitare s-a incheiat", a punctat Geoana, informeaza Realitatea.net.

Mircea Geoana considera ca scandalul iscat de declaratiile presedintelui partidului extremist maghiar Jobbik reprezinta un moment fara precedent in "dialogul accidentat" dintre Bucuresti si Budapesta, care in ultimii 15 ani a avut o tendinta ascendenta. 

"Ceea ce azi pare si este intolerabil, si trebuie sanctionat foarte dur, ferm, cumpatat, s-au petrecut intr-un numar de ani. Daca pot sa inteleg, ca om politic, ca o campanie electorala complicata in 2014 au cantarit in aceasta escaladare a tonalitatii si retoricii partidelor din Ungaria, Reactia presedintelui a fost disproportionata, nu din punct de vedere al identificarii problemei, ci pentru ca nu raspunde un sef de stat unui sef de partid de la extremitatea democratica a Ungariei. Incepe sa existe si in Romania o atmosfera electorala cand ar trebui sa avem toata energia pentru relansarea economica.  De cand Traian Basescu a intrat el insusi in campanie alaturi de cei pe care ii sustine, coabitarea a incetat. Ce a facut premierul Ponta, raspunzand atacurilor, confirma ca perioadda de pace s-a incheiat. Suntem in prima campanie in Romania si Ungaria, atmosfera nu e propice pentru calm si constructie", a spus Geoana.

Sursa corectnews.com

 

 

 

Suspecţi de furt identificaţi de poliţiştii din Alba Iulia

În data de 13.08.2013, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, i-au identificat pe principalii suspecţi de comiterea unui furt dintr-o cabană situată în locul numit Seşuri de pe raza municipiului Alba Iulia, faptă în legătură cu care poliţia a fost sesizată la data de 11.06.2013.

 Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că în noaptea de 09/10.06.2013, C.G., de 17 ani, împreună cu B.B., de 18 ani, T.F., de 18 ani şi alţi 3 minori de 15, 16 şi 17 ani, toţi din municipiul Alba Iulia, au pătruns prin efracţie în cabană, de unde au sustras mai multe bunuri (un generator electric, o butelie, o canapea, un dulăpior, o pompă de apă manuală, mai multe obiecte de bucătărie şi vestimentaţie), bunuri în valoare totală de 6.000 de lei.

Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au reușit recuperarea prejudiciului, în proporţie de 90 % iar faţă de  C.G. ( care este cercetat şi alte dosare penale, fiind suspect de comiterea a peste 15 alte infracţiuni de furt) şi B.B. a fost luată măsura reţinerii, urmând ca în cursul zilei de azi, 14.08.2013, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate faţă de toţi suspecţii sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat precum şi pentru stabilirea întregii lor activităţi infracționale şi recuperarea integrală a prejudiciului.

Programul de circulație al STP SA pentru perioada 15.08.2013-16.08.2013 în Zona Metropolitană Alba Iulia

Societatea de Transport Public SA Alba Iulia își adaptează programul de transport cu prilejul Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. În data de 15.08.2013 vor fi acoperite toate traseele, iar frecvența curselor va fi similară celei din zilele de duminică. 

Vă prezentăm programul de circulație al Societății de Transport Public S.A. Alba Iulia, pentru perioada15.08.2013-16.08.2013, în Zonele Metropolitane 1-7:

    • în ziua de 15.08.2013 - program de duminică
    • în ziua de 16.08.2013- program normal              

Foarte important: autobuzele programate să transporte angajații societăților comerciale vor circula normal, în funcție de programul de lucru stabilit anterior!

Informațiile referitoare la  programul de circulație în zona tarifară 1 se pot obține de la dispeceratul STP, la numărul de telefon 0258/812826. Pentru informații legate de programul de circulație în zonele tarifare 2-7, călătorii pot apela Autogara STP, la numărul de telefon 0258/812967. De asemenea, informațiile sunt disponibile și pe site-ul www.stpalba.ro

SĂRBĂTOAREA ADORMIRII MAICII DOMNULUI, ÎN SIGURANŢĂ

Peste 250 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, vor fi la datorie, în timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Marie), pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.  Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.

   În intervalul 15- 18.08.2013, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a luat o serie de măsuri pentruintensificare acţiunilor, suplimentarea efectivelor de siguranţă publică şi prezenţa echipajelor de poliţie rutieră în locurile aglomerate şi a lăcaşurilor de cult din judeţul nostru dar şi în zonele de agrement, în vederea prevenirii evenimentelor negative.

    În acest sens, pe lângă dispozitivul curent, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va acţiona zilnic, cu peste 80 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi alte formaţiuni, care vor folosi peste 50 de mijloace auto, în dispozitive de ordine publică şi rutieră.

   Cele 16 aparate radar din dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, vor fi folosite zilnic pentru combaterea excesului de viteză şi prevenirea accidentelor rutiere.

    Se va acţiona pentru depistarea şi sancţionarea cu fermitate a conducătorilor auto care urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice şi va fi asigurată prezenţa activă a poliţiştilor rutieri pentru prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere precum şi pentru fluidizarea şi controlul traficului rutier.

   Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin efectivele de care dispune, este pregătit să răspundă prompt la orice sesizare sau reclamaţie a cetăţenilor, pentru asigurarea unui climat de siguranţă corespunzător, pe perioada acestei sărbători.

     Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, recomandăm cetăţenilor să urmeze câteva dintre sfaturile noastre:

- În zonele aglomerate, fiţi atenţi la genţi, poşete şi buzunare! 

-   Când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi închideţi ferestrele!

-   Evitaţi consumul excesiv de alcool şi stările conflictuale!

-    Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

-   Respectaţi regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

- Adaptaţi permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană.

- Respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea

 rutieră!

În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apel Unic de Urgenţă

Săteni din Alba calificați gratuit în ocupația de „Lucrător în comerț“

Un număr de 21 de persoane din comuna Meteș, județul Alba, s-au calificat gratuit în ocupația de „Lucrător în comerț“. Cursurile teoretice și practice au fost organizate de SC Tobimar Construct SRL Alba Iulia, prin proiectul „Mediul rural-oportunitate de dezvoltare a resurselor umane”. Demersul co-finanțat prin programul POSDRU este derulatîn parteneriat cu Asociaţia Centrul de Resurse pentru Servicii Sociale CERESS Alba, Asociaţia „Ţara Secaşelor Alba- Sibiu“.

Programul de calificare a fost urmat în regim de gratuitate de şomeri de lungă durată, persoane în căutarea unui loc de muncă, cei care muncesc în propria gospodărie, dar şi de  persoane inactive.

Certificat de calificare recunoscut în țară și străinătate

Orele de teorie și practică s-au  desfășurat în comuna Meteș.  Cursanții au învățat de la specialiștii proiectului ce presupune munca în echipă, cum se face prezentarea produselor și serviciilor aferente vânzării, cum să promoveze un stand. Au fost instruiți cum să comunice cu clienții, cum să mențină stocurile de rezervă, să verifice stocurile cu vânzările, să încaseze contravaloarea mărfurilor vândute.

Examenul de absolvire, ce a constat într-o probă teoretică și una practică, a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, pentru 21de absolvenți. Indicele de promovabiltiate a fost de 100%. Efortul are cel puțin două finalități importante. Absolvenții și-au dezvoltat calificarea. Proiectul prin care s-a organizat programul contribuie la îndeplinirea indicatorilor asumați de România în domeniul formării profesionale. Mai exact 15 % dintre adulți, cu vârsta între 25-64 de ani,  trebuie să participe la programe de învățare pe tot parcursul vieții.  Absolvenții vor primi un certificat de calificare recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei şi  Protecţiei Sociale şi de Ministerul Educaţiei,  Cercetării şi Inovării, iar printr-o procedură simplă și în statele Uniunii Europene.

Calificare de „Zugrav, ipsosar, tapetar, vopsitor“, în derulare 

În derulare este un alt program de calificare, în ocupația de „Zugrav, ipsosar, tapetar, vopsitor“, urmat de 27 de persoane, la Daia Română.

Tot prin proiect va  mai fi organizat câte un program de calificare în ocupația de „Lucrător în comerț“ în comunele Șpring(Alba), Saschiz(Mureș) și Loamneș(Sibiu). Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0258813800, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00,  persoană de contact Maria Savu, asistent manager.

Beneficiari: peste 300 de săteni din Alba, Mureș și Sibiu

În total, prin proiect peste 300 de săteni din comunele Berghin, Ciugud, Daia Română, Loamneş, Ludoș, Meteş, Păuca, Roşia Montană, Saschiz, Şpring,  primesc gratuit servicii integrate care le cresc șansele de reușită  pe piața muncii.

 Proiectul  este co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013„Investeşte în oameni!”,Axa prioritară: 5„Promovarea măsurilor active de ocupare“, Domeniul major de intervenţie: 5.2 „Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă".

Subscribe to this RSS feed