Items filtered by date: Wednesday, 27 September 2017 - Like - stiri Alba Iulia

România a câștigat primele medalii la Jocurile Invictus

  • Published in Sport

Ministerul Apărării Naționale anunță că delegația României la Jocurile Paralimpice Invictus de la Toronto a obținut primele medalii, maiorul Laurențiu Șerban câștigând medalia de bronz la proba de alergare de 1500 de metri, iar locotenentul Ciprian Iriciuc a obținut bronz la proba de canotaj în sală în cadrul Jocurilor Paralimpice Invictus - Toronto 2017.

”Maiorul Laurențiu Șerban a obținut medalia de bronz la proba de 1500 de metri, în cadrul Jocurilor Paralimpice Invictus - Toronto 2017. Astăzi, în cadrul probelor de atletism, am fost reprezentați de maiorul Laurențiu Șerban, plutonierul Doru Hamza și de sergentul major Bogdan Dragomir. Bravo, băieți! Ne mândrim cu voi!”,, a fost postat pe pagina de Facebook a MApN.
Laurențiu Șerban a fost rănit în anul 2006, pe timpul unei misiuni din teatrul de operații din Afganistan, când și-a pierdut un picior încercând să-și salveze camarazii atacați în timp ce executau o misiune de patrulare. Șerban este căpitanul echipei României. Locotenentul Ciprian Iriciuc a fost rănit în anul 2015, în Afganistan, iar în urma incidentului a rămas cu o schijă în plămâni. Tot la proba de canotaj în sală, plutonierul major Dumitru Paraschiva a terminat pe locul 5.
România este reprezentată la Toronto de 15 militari răniţi sportivi, care vor participa la șase discipline sportive individuale - tir cu arcul, atletism, canotaj în sală la simulator, haltere, ciclism şi înot. La acestea se adaugă, ca sport de echipă, volei din poziţia şezând.
Alături de ei se vor afla antrenorii acestora din cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, membri ai familiilor, prieteni și suporteri români din Canada.

Înainte de plecarea la Toronto, președintele Klaus Iohannis a primit, pe 14 septembrie, la Palatul Cotroceni, delegația militarilor români și le-a înmânat acestora drapelul României.
Invictus Games este o competiție sportivă care a avut prima ediție în 2014 și reunește delegații naționale alcătuită din veterani și militari răniți pe teatrele de operațiuni sau cu diverse afecțiuni. În 2016, președintele Klaus Iohannis a participat la evenimentul ”Pedalăm pentru Invictus”, menit să adune fondurile necesare participării delegației României la ediția din 2017.

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686