Valeriu Gheorghiţă: De când începe vaccinarea copiilor sub 15 ani

magnanews.ro magnanews.ro

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că tinerii din România, cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, s-ar putea vaccina împotriva COVID-19 în cel de-al treilea trimestru al acestui an, cel mai probabil.

”Estimăm ca într-o perioadă medie de două luni vom avea autorizarea oficială, atât de la Agenţia Americană pentru Medicamente, cât şi de la Agenţia Europeană, aşa încât vom putea şi noi din trimestrul trei, probabil, să dăm posibilitatea şi celor care doresc cu vârsta sub 15 ani, să se vaccineze, între 12 şi 15 ani”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a mai declarat că scăpăm de pandemie dacă ne vaccinăm şi dacă mai răbdăm o vreme şi respectăm regulile.

”Cred că datele comunicate de Centrul American de Control al Bolilor şi anume că prin vaccinare, după cele două doze, se reduce cu cel puţin 90 la sută transmiterea este un beneficiu cât se poate de important astfel încât ne aduce o perspectivă clară, certă indibitabilă, de a pune capăt acestei pandemii.

Avem două condiţii de îndeplinit: să mai răbdăm o vreme şi să respectăm cu stricteţe aceste măsuri de prevenţie şi să ne vaccinăm într-un timp cât mai scurt, cât mai mulţi dintre noi şi în felul acesta, cu siguranţă, vom reuşi să stăpânim şi să controlăm mai bine această pandemie şi să ne întoarcem la normalitatea noastră”, a declarat Gheorghiţă.

Potrivit lui Valeriu Gheorghiţă, până în prezent, în România, câteva mii de persoane, majoritatea cu unele boli cronice, cu vârste de 16-18 ani s-au vaccinat deja împotriva COVID-19.

Anca Apostol 

magnanews.ro

 

 

 

Last modified onFriday, 02 April 2021 10:09

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686