DNA cere trei ani de închisoare cu executare pentru Tăriceanu

RTV.net RTV.net

Procurorul DNA a cerut, marţi, la ultimul termen al dosarului în care Călin Popescu Tăriceanu e acuzat de mărturie mincinoasă, o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare pentru acesta, scrie România Liberă.

"Apreciem că dincolo de orice dubii rezultă săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă pentru care solicităm condamnarea la pedeapsa cu trei ani cu executare. Pedeapsa de trei ani e cea mai potrivită pentru a satisface scopul", a declarat, în instanţă, procurorul DNA.

La ora transmiterii ştirii, procesul este în desfăşurare, avocatul preşedintelui Senatului solicitând excluderea probelor privind procesele legale privind interceptările efectuate pe baza mandatului de siguranţă naţională în perioada 2008-2014.

"Evoluţia realităţii juridice mă obligă să fac aceste solicitări. Acestea se completează cu recentul interviu al lui Tarcea care a recunoscut că în 2008-2014 nu a existat cadrul legal ca interceptările să nu fie în cadru legal. Ideea de bază e ca nu a fost cadru legal. Un protocol nu poate înlocui o lege ca act normativ", a spus apărătorul.

Șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut schimbarea încadrării juridice, din mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, în mărturie mincinoasă, informează Antena3. Judecătorii ÎCCJ discută marţi un nou termen în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată, mai notează România Liberă.

 

 

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top