Discursul lui Iohannis la Adunarea Generală a ONU de la New York

nato.mae.ro nato.mae.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în cadrul celei dea 72-a Adunări Generale a ONU, că România rămâne angajată, alături de Spania, în susţinerea înfiinţării unui Tribunal Internaţional împotriva Terorismului şi a prezentat candidatura ţării noastre la Consiliul de Securitate pentru 2020-2021, scrie Mediafax.

”Ţara mea salută reforma arhitecturii Naţiunilor Unite de combatere a terorismului şi demersurile ONU de a face din contraterorism un element cheie al agendei de prevenire. Cum nicio ţară nu poate combate singură acest flagel, suntem încrezători că nou înfiinţatul Oficiu ONU de Contraterorism va mări eficienţa combaterii terorismului sub toate formele şi manifestările. În această privinţă, România rămâne angajată în iniţiativa comună cu Spania pentru posibila înfiinţare a unei Curţi Internaţionale împotriva Terorismului”, a spus Klaus Iohannis în discursul susţinut la New York.

Preşedintele s-a referit şi la necesitatea creşterii eficienţei acţiunilor ONU. ”Avem nevoie de capabilităţi robuste de planificare a politicilor, capabile să proiectele viziuni pentru pacea globală şi bunăstare dincolo de crizele curente. România sprijină ideea secretarului general ONU de concentrare pe crearea unei structuri instituţionale integrate pentru sprijinirea unei abordări globale a managementului crizelor. De asemenea, pledăm cu putere pentru modernizarea şi creşterea eficienţei operaţiilor de menţinere a păcii. Îl sprijinim pe secretarul general (Antonio Guterres - n.red.) în eforturile sale de implementare a reformei pe trei direcţii: prevenirea conflictelor; dezvoltarea sustenabilă; reforma conducerii şi remodelarea Secretariatului pentru a face ONU mai eficientă”, a spus şeful statului.

Iohannis s-a referit şi la necesitatea unei colaborări mai strânse a Naţiunilor Unite cu organizaţiile regionale, preşedintele evocând o rezoluţie a ONU în acest sens, adoptată în 2005, la iniţiativa România, când ţara noastră era membru nepermanent al Consiliului de Securitate. Iohannis şi-a exprimat speranţa că această colaborare ar putea duce la soluţionarea unor crize internaţionale, precum conflictele îngheţate din jurul Mării Negre.

”Suntem în continuare îngrijoraţi cu evoluţiile de securitate în regiunea noastră. Centura de conflicte îngheţate din jurul Mării Negre rămâne o ameninţare serioase. Asistăm încă ca acţiuni întreprinse în detrimentul principiilor şi normelor legilor internaţionale. Proliferarea conflictelor îngheţate în vecinătatea noastră a împiedicat cooperarea regională şi a adus încrederea mutuală la minime istorice. Iată de ce comunitatea internaţională ar trebui să sprijine în mod activ şi să stimuleze cooperarea regională”, a apreciat Iohannis.

În încheiere, Klaus Iohannis a prezentat candidatura României pentru un nou mandat în Consiliul de Securitate, în 2020-2021. ”România ar fi mândră să contribuie, încă o dată, la activitatea Consiliului de Securitate. Candidatura noastră pentru un loc de membru nepermanent în mandatul 2020-2021 reprezintă angajamentul sincer al ţării noastre în sprijinirea eforturilor ONU pentru pace şi securitate (...) Dacă demersul nostru are succes, vom fi onoraţi să contribuim şi mai mult la avansul proiectelor comune şi a Organizaţiei ca întreg”, a conchis Iohannis.

corectnews.com

 

 

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top