ALEGERI PREZIDENTIALE 2014

national.md national.md

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale se încheie sâmbătă, la ora 7,00, urmând ca duminică peste 18 milioane de alegători să fie așteptați la urne pentru a desemna viitorul președinte al țării.

Duminică secțiile de votare se vor deschide la ora 7,00 și se vor închide la ora 21,00.

Alegătorii vor vota la secţiile la care sunt arondaţi potrivit domiciliului. Persoanele care în ziua votării se vor afla în alte localităţi decât cele de domiciliu vor putea vota la orice secţie din ţară, însă numai după ce vor declara în scris, pe propria răspundere, că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acest tur de scrutin.

În cel de-al doilea tur de scrutin au drept de vot 18.305.826 persoane, potrivit ultimelor date furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă.

În urma votului de duminică, este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate, conform legii pentru alegerea președintelui României.

Legea 370/ 2004 pentru alegerea președintelui României stabilește că judecătorii Curții validează rezultatul fiecărui tur de scrutin, asigură publicarea rezultatului alegerilor în mass-media și în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Conform Constituției, CCR veghează la respectarea procedurii pentru alegerea președintelui și confirmă rezultatele sufragiului.

Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale va avea loc în 18.550 de secţii de votare din ţară, iar pentru acest scrutin au fost tipărite 20.945.068 de buletine de vot, acestea urmând să fie predate sâmbătă preşedinţilor Birourilor electorale ale secţiilor de votare.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top