Error
  • JUser: :_load: Unable to load user with ID: 633

Slovacia sprijina aderarea Romaniei la spatiul Schengen

Slovacia sprijina aderarea Romaniei la spatiul Schengen

  Slovacia sprijina aderarea Romaniei la spatiul Schengen, a asigurat marti ministrul slovac de externe, Miroslav Lajcak, intr-o conferinta de presa comuna tinuta la Bratislava impreuna cu omologul sau roman, Titus Corlatean, informeaza Agerpres, citand TASR.
  'Ne mentinem pozitia potrivit careia Romania a intrunit toate conditiile necesare, iar acum UE ar trebui sa isi respecte angajamentele', a afirmat oficialul slovac.
  Cu aceeasi ocazie, ministrul Corlatean a subliniat cooperarea economica de succes la nivel bilateral dintre cele doua tari. 'In pofida crizei economice, relatiile de comert bilateral s-au dezvoltat de la an la an. Si, cu toate ca avem un potential enorm, nu doar comertul bilateral, dar si investitiile sunt importante', a remarcat el.
  Cei doi diplomati au apreciat importanta Uniunii Europene ca actor global ce stabileste standarde politice, morale si economice pentru alte state. 'Cu toate acestea, trebuie sa avem grija ca standardele noastre sa nu afecteze competitivitatea companiilor si antreprenorilor nostri', a precizat Lajcak.
  O alta tema abordata a fost apropiatul scrutin pentru Parlamentul European, care va avea loc in luna mai.
  Cu ratele sale modeste de participare la votul pentru alegerile europarlamentare, Slovacia isi submineaza intr-o oarecare masura reputatia de tara proeuropeana, a declarat marti ministrul slovac de externe, Miroslav Lajcak. 'Aceasta situatie nu corespunde cu imaginea Slovaciei de tara proeuropeana. Ne-am bucura sa vedem mai multa lume care sprijina valorile europene traditionale ca se prezinta la alegeri', a explicat Lajcak. In 2004 si 2009, Slovacia s-a clasat la sfarsitul clasamentului in ceea ce priveste prezenta la urne. Prezenta a fost de 19,64% in urma cu cinci ani. La acelasi scrutin, Romania a inregistrat o prezenta de 29,47%.

Sursa: corectnews.com

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top