Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. Website URL:

GÂND CURAT ŞI RECUNOŞTINŢĂ ÎN CEAS ANIVERSAR, DOAMNEI PROF. IULIANA SPINEAN

Frumos este să-i mulţumim lui Dumnezeu, pentru tot ce suntem, dar mai ales pentru că ne-a dat, părinţi care s-au străduit să ne crească bine, dascăli dăruiţi şi cu suflet mare, partener de viaţă pe care chiar îl vezi că-i pasă de tine, îi simţi iubirea şi acum când tinereţea a trecut .

Vreau să vorbesc astăzi ceva mai mult despre marea şansă de a fi avut dascăli de excepţie în toată evoluţia mea. Începând cu învăţătoarele mele, d-na Aurelia Sîrbu şi Maria Rusu şi continuând cu mai toţi profesorii mei din şcoala gimnazială (mai vechea şi actuala şcoală nr. 3 "Avram Iancu"), mă gândesc în mod special la d-na dirigintă Maria Iancu, d-na Iuliana Spinean, la limba şi literatura română, mult iubita mea profesoară căreia îi citeşti pe chip demnitatea, puritatea şi măreţia. Este omul de la care am învăţat să-mi inventez mereu resurse pentru a depăşi orice obstacol. Este atât de tonică şi la cei 90 de ani, un permanent exemplu, un model viu. Păstrez cu recunoştinţă multe momente, în care orele predate cu pasiune şi deosebită competenţă profesională, erau dublate de atitudinea dumneaei în diverse împrejurări. Da, ne învaţa cum să ne bucurăm de o clipă a vieţii, de o carte bună şi de toate cele care le putem învăţa din ea; creea adevarate lecţii de viaţă din orele în care făceam aşa-numitele caracterizări de personaje ale operelor literare studiate. Nu era nimic forţat, nu era nimic impus, curgea totul într-un firesc. Paralela cu realitatea înconjurătoare era instructivă şi memorabilă. Ne-a deschis gândirea spre analiză şi selecţie, ne-a împins pe nesimţite spre judecăţi corecte, pregătindu-ne pentru lupta vâltoarea vieţii.

Nu conta că era bolnavă, era mereu la fel de zeloasă şi daruită. Doamne ce OM!

La vremea aceea, a anilor '60-'70, nu avea voie să fie religioasă în faţa clasei, dar îi simţeam esenţa divinului în toate. Un asemenea om nu putea fi decât cel pătruns în adâncuri de boarea lină a credinţei în Dumnezeu; şi cred că "bogaţia" ce i-a dăîruit-o Cel de Sus, un soţ cu chip şi suflet frumos, devotat familiei, un copil ca un înger de frumos şi cuminte, care a devenit un adult remarcabil, o noră specială şi un nepot minunat, este la urma-urmei răsplata cea mai de preţ în această viaţă.

Dumnezeu a înzestrat-o şi cu harul scrisului şi nu-l ţine în sertar; am bucuria de a vă spune că a fost şi ne este de mare ajutor o culegere amplă de "Exerciţii lexicale", concepută în finalul carierei didactice şi pe care o recomand cu căldură elevilor, profesorilor şi nu numai.

A colaborat mulţi ani cu prof. Iliescu, realizatorul emisiunii "Ghid radiofonic de exprimare corectă"(Radio-România -Bucureşti), furnizându-i mereu materiale pentru emisiune. Acum e gata să fie tipărit un roman autobiografic, uşor romanţat, intitulat "În memoria sufletului", în care ne întoarce în timp cu aproape 200 de ani, venind într-o poveste fascinantă până în zilele noastre .

Aşadar, cum să nu porţi mereu recunoştinţă şi admiraţie unui asemenea OM?

Şi pentru că în această lună are bucuria de a împlini 90 de ani, îi spun d-nei prof. IULIANA SPINEAN,

LA  MULŢI ANI CU SĂNĂTATE!

 prof. Laurenţia Stoia

 

 

 

Nicolae Ceaușescu apare în ultimul videoclip al formaţiei Pet Shop Boys

Nicolae Ceauşescu apare în ultimul videoclip al formaţiei Pet Shop Boys. Formaţia britanică a lansat săptămâna trecută clipul şi el redă imagini dintr-o vizită făcută de fostul dictator român în Coreea de Nord, potrivit observator.tv, relatează Știripesurse.ro.

Legendara formație Pet Shop Boys a lansat săptămâna trecută o nouă melodie, o satiră în special la adresa lui Donald Trump și a susținătorilor Brexitului. "Give Stupidity A Chance" ("Dați prostiei o șansă") a fost publicat pe canalul oficial de Youtube al trupei şi e ilustrat cu filmări din timpul unei vizite pe care Nicolae Ceaușescu a făcut-o în anii '70 în Coreea de Nord.

"Give Stupidity A Chance" se regăsește pe noul EP al trupei Pet Shop Boys,  intitulat "Agenda".  Este o melodie ale cărei versuri sunt de o ironie aproape de sarcasm: "Oamenii inteligenți au spus ce au avut de spus / Acum e timpul ca și prostimea să arate calea... Ne-am săturat de experți și înțelegerile lor / De ce să te bazezi pe fapte când pur și simplu poți să te lași purtat de sentimente?"

Donald Trump este satirizat pentru controversata declarație despre cum se comportă el cu femeile: "Să vorbim ca de la bărbat la bărbat/ Puicuțele sunt totdeauna pregătite/ Trebuie să le înșfaci de câte ori poți."

Neil Tennant, unul dintre membrii grupului, a declarat că melodia este "o satiră la adresa conducătorilor politici de proastă calitate din lumea modernă."

Pet Shop Boys au ales pentru Give Stupidity A Chance imaginile cu Ceaușescu în Coreea de Nord, imagini care vorbesc de la sine despre grandomanie și cultul personalității.

În iunie 1971, Nicolae Ceauşescu, Elena Ceaușescu şi alţi înalţi demnitari comunişti, printre care și Ion Iliescu, pe atunci ministru al tineretului şi secretar al CC al PCR, au descoperit spectacolele de propagandă din China şi din Coreea de Nord.

După ce a vizitat China, Coreea de Nord, Mongolia şi Vietnamul de Nord ( 1-24 iunie 1971), Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu prim-secretarii de partid ai judeţelor şi le expune o nouă linie culturală şi ideologică a Partidului, revoluţia culturală în stil maoist. Revoluţia culturală coincide cu debutul cultului personalităţii în România.

Vezi video pe Știripesurse.ro

 

 

 

 

Tot mai multe firme angajează deținuți. Patronii, mulțumiți

Penitenciarele au devenit adevărate pepiniere pentru forța de muncă. Companiile își suplinesc deficitul de personal, deținuții câștigă bani și zile de libertate, iar penitenciarele își rotunjesc veniturile, scrie HotNews.ro.

În Timişoara, 500 de deţinuţi de la penitenciarul din localitate, lucrează la firmele din oraş. Zece dintre ei - de pildă - au fost trimişi sâmbătă să asambleze panouri pentru diminuarea zgomotului pe autostrăzile din străinătate.

Citește mai mult pe Știrile ProTV.

 

 

 

 

Serviciile online ale ANAF nu vor funcționa sâmbătă

Serviciile informatice disponibile prin portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor fi indisponibile din cauza unor lucrări de mentenantă sâmbătă, 9 februarie, între orele 9:00 – 21:00, scrie HotNews.ro.

Miercuri site-ul ANAF nu a funcționat până la ora 16:00. Totuși, în mare parte din zi seviciile privind depunerea formularelor au fost operaționale.

Ce a afișat pagina ANAF aproape toată ziua de miercuri:

"In prezent, portalul ANAF generează erori de accesare, deoarece resursele TIC disponibile sunt suprasolicitate. Se identifică soluţii de utilizare optimă a tuturor resurselor. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente! Vă mulţumim pentru înţelegere!".

Bani pentru informatizare în proiectul de buget

De serverele instituției se ocupă Centrul Național pentru Informații Financiare, structura informatică, înființată în 2017, ce are ca obiectiv unificarea tuturor bazelor de date legate de fiscalitate, cu susținerea STS. 
Zero lei au fost cheltuiți anul trecut pentru modernizarea sistemului informatic, potrivit proietului de buget. Anul acesta este alocată o sumă de 9,5 milioane lei, iar pentru anul viitor este prognozată cheltuirea a 3,6 milioane lei Pentru proiectul de modernizare a administrației fiscale este alocată o sumă de 31.000 lei.
Conform proiectului de buget, obiectivele Centrului pentru acest an sunt menținerea în stare de funcționare a platformelor hardware și software existente în centrele de date, cu resursele disponibile, ca suport pentru sistemele informatice la interfața cu cetățenii, mediul de afaceri și instituțiile publice: DeDoc, SPV, PatrimVen, ForExeBug, Trezor, SAIVEN, SIIV și retehnologizarea și extinderea platformelor hardware, software și de comunicații instalate în centrele de calcul.

 

 

 

 

Comisia Europeană estimează o încetinire a economiei României

Comisia Europeană estimează în prognoza de iarnă o creştere economică a României, în 2019, de 3,8%, departe de ţinta guvernului de creştere, de 5,5%, scrie Ziarul Financiar. Potrivit Comisiei Europeane, evoluţia investiţiilor în 2019 va depinde, în mare, de impactul politicilor introduse în luna decembrie 2019 în sectorul bancar, energie şi telecomunicaţii.

Institutul Naţional de Statistică va publica, la 14 februarie, primele estimări privind PIB-ul Ro­mâniei în 2018, a cărui creş­tere este estimată de guvern la 4,5%. În previziunile de iarnă pu­bli­cate ieri, Comisia Europeană anti­ci­pează o creştere economică pentru 2018 de 4% şi o ajustare la 3,8% în acest an.

„Boomul economic din 2017 s-a temperat în 2018. Creşterea reală a Produsului Intern Brut s-a redus de la 7% în 2017 la un nivel estimat la 4% în 2018. Ritmul mai lent de creştere este cauzat de consumul privat, pe măsură ce efectele reducerilor de taxe imple­mentate în 2017 s-au risipit, iar inflaţia a afectat mai mult veniturile disponibile“, arată documentul Comisiei.

Potrivit datelor INS şi ale Comisiei Naţionale de Prognoză, cererea internă a scăzut de la 7,6%, an/an, în 2017 la 5,9% estimat în 2018. Consumul final care a crescut pe volum în 2017 cu 8,6% s-a redus în 2018, la 4,8%. Prognoza vede o redresare a lui la 5,9% în acest an, dar nu şi Comisia Europeană.

 

 

 

 

Cărți cu subiect istoric lansate la Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba

Două cărți cu subiect istoric ale tinerilor cercetători din județul Alba, vor fi lansate joi 7 februarie 2019 la Alba Iulia. Din memorialistica primului Război Mondial. Însemnări despre eroina de la Jiu: Ecaterina Teodoriu este titlul primei cărți ce îi are ca autori pe Nicolae Dumbrăvescu, Maria Orza și Ioana Orza, carte ce va fi prezentată de drd Mădălina Mărginean. Cea de-a doua carte se numește Tinerii istorici și cercetările lor și este o culegere de lucrări ale tinerilor cercetători coordonată de Nicolae Dumbrăvescu și Gheorghe Dumbrăvescu. Carte va fi prezentată de drd. Mihai – Octavian Groza. Alături de autori sunt invitați să participle la eveniment toți cei interesați de acest domeniu și cei ce doresc să-și îmbogățească cunoștințele de istorie cu informații inedite.

Lansarea de carte se va încheia cu un dialog pe teme de istorie, între autori și public, și cu o sesiune de autografe pentru cei ce doresc să achiziționeze cele două volume.

Evenimentul va fi găzduit de Sala de lectură a Biblioteci Județene ,,Lucian Blaga” Alba, începând cu ora 17:00 și este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba.

Proiectul face parte din programul de activități al Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba pentru anul 2019 și are ca scop aducerea în atenția publică a autorilor contemporani și a noilor apariții editoriale.

Image result for Tinerii istorici și cercetările lor

 

 

 

Exponatul lunii februarie: VASUL-CAPAC CU REPREZENTARE ANTROPOMORFĂ DE LA TĂRTĂRIA-GURA LUNCII

Miercuri, 6 februarie 2019, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisat exponatul lunii februarie: VASUL-CAPAC CU REPREZENTARE ANTROPOMORFĂ DE LA TĂRTĂRIA-GURA LUNCII

Fragmentul de vas aflat în colecția de preistorie a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia provine din cercetarea arheologică preventivă efectuată în cursul anului 2014 la Tărtăria-Gura Luncii.

Pe fragmentul de vas este redată o față umană stilizată (ochii, nasul, orbitele oculare și sprâncenele) în manieră tipică culturii  Vinča, cultură arheologică ce a evoluat pe teritoriul României aproximativ acum 6000 de ani.

Prin analiza piesei și a contextului descoperirii putem presupune o serie de ideii legate de credințele religioase ale comunității vinciene de la Tărtăria.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

 

 

 

Cerc de scriere creative la Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba

Joi, 31 ianuarie 2019 începând cu ora 17:00, la sala de lectură a Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba va avea loc prima întâlnire din acest an a cercului de scriere creativă ,,Verbum”.

,,Verbum” este un proiect născut din necesitatea tinerilor creatori de a se întâlni într-un spațiu adecvat în care să practice arta scrisului, să discute scrierile create și să analizeze pertinent lucrările de creație prin dialoguri vii, abordate cu multă seriozitate. Proiectul a debutat în vara anului 2017 și s-a extins de-a lungul timpului prin alăturarea creatorilor din alte domenii ale artei și prin animarea cu momente muzicale sau dezbateri pe diverse teme de interes pentru participanți, teme din toate domeniile de activitate.

În acest context, tema lunii ianuarie pentru participanții la cercul de scriere creativă ,,Verbum” este ,,Începuturi” și va fi abordată în toate aspectele creației artistice. Prin urmare toți cei ce doresc să petreacă o după-amiază în mijlocul membrilor cercului de scriere creativă ,,Verbum” sunt așteptați la Sala de lectură a Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba, joi 31 ianuarie 2019 începând cu orele 17:00.

Proiectul face parte din programul 4.ANIMAȚIE CULTURALĂ/4.8 Verbum al Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba și are ca scop inițierea unui cerc de scriere creative destinat tinerilor și adulților care practică arta scrisului. Organizatorii sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba

 

 

 

100 de grupuri civile din Coreea de Sud protestează, solicitând “închiderea Consiliului Creștin al Coreei din cauza corupției și controverselor anti-sociale”

Pe data de 27 ianuarie, 30.000 de cetățeni și 100 de grupuri civile s-au adunat în Piața Gwangwhamun din Seul unde au loc evenimente politice și sociale, incluzând recenta Revoluție decmocratică Candlelight, pentru o manifestație împotriva unorii serii de perturbări sociale cauzate de grupul Coreean Creștin.

“Human Rights Coalition din întreaga lume cere închiderea Consiliului Creștin al Coreei (CCK)”, o nouă federație alcătuită din 100 de grupuri civile ale societății compusă din grupurile de femei, tineri și grupurile religioase au ținut “Conferința de Presa și Marșul pentru a Cere Închiderea Consiliului Creștin al Coreei (CCK), o organizație Anti-Națiune, Anti-Societate, Anti-Religie și Anti-Pace”

Potrivit Coaliției, acest eveniment a fost organizat pentru “a dezvălui realitatea CCK ca și grup reprezentativ majoritar creștin care a primit indulgență după comiterea crimelor anti-sociale.”

“CCK își are originea în Biserica Presbiterană și care s-a închinat la temple și la împărați în timpul coloniei japoneze. În ultimii 10 ani, s-a raportat faptul că 12.000 de pastori creștini au comis activități criminale incluzând omor, agresiuni sexuale și fraude” a spus domnul Shin Chang Kim, Secretarul General al Coaliției.

“Orientarea CCK a început de la fondarea sa cand a fost creat pentru a susține dictatura militară în anul 1960. Alianța dintre politicieni și creștinism a condus la libertatea pastorilor față de responsabilitățile etnice și civice. Am văzut foarte mulți dintre ei schimbându-și titlurile de pastori cu bani și făcând convertirea coercetivă pentru propriul profit și multe din aceste lucruri nu au fost dezvăluite presei din cauza puterii lor”, a adăugat domnul Kim.

În declarația oficială este menționat faptul că “În cazul denominațiilor care nu aparțin de CCK, sunt publicate știri false judecându-i ca fiind ”erezii“. De asemenea, femeile sunt ținte pentru a le forța sa se convertească în timp ce sunt închise. Decesele recente a două tinere în urma convertirii coercetive arată cum viețile cetățenilor și a drepturilor omului sunt în pericol în fața CCK.”

În numele organizațiilor participante, Coaliția a cerut “adoptarea unei legi speciale împotriva programelor de convertire coercetivă pentru a întări libertatea religiei ”Coaliția include  Comisia Drepturilor Omului al Grupului Internațional al Femeilor pentru Pace, Asociația Creștină pentru Mișcarea Națională Anti-Corupție, Comitetul Drepturilor Omului al Tinerilor IPYG și Summitul Mondial al Budiștilor.

 

 

 

Cultură și lectură la Clubul de lectură Lectur Alba

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba vă propune să luați parte la prima întâlnire din anul 2019 a Clubului de lectură LecturAlba. Ședința lunii ianuarie a clubului va avea loc miercuri, 30 ianuarie 2019, ora 17:00, la sala de lectură a bibliotecii din str. Trandafirilor, nr.22.

Inițiat de către Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba în anul 2017, Clubul de lectură LecturAlba propune tuturor îndrăgostiților de lectură o incursiune în lumea frumoasă și seducătoare a cărților ce pot fi împrumutate din colecțiile bibliotecii. Participarea la ședințele Clubului de lectură LecturAlba este un motiv în plus de a practica o lectură constantă și îndrumată de specialiști și de a regăsi în comunitatea iubitorilor de carte plăcerea unor discuții și dezbateri libere pe seama textelor citite.

Clubul de lectură LecturAlba se întâlnește lunar, în aceeași locație și la aceeași oră, în ultima miercuri din fiecare lună. Coordonatorul Clubului de lectură LecturAlba este bibliotecara Felicia Colda care vă propune  pentru luna ianuarie romanul Hoțul de cărți al autorului australian Markus Frank Zusak. Cartea a primit numeroase premii și a fost timp de 230 de săptămâni în topul New York Time Bestseller List.

Hoţul de cărţi este o poveste despre puterea cuvintelor, cuvintele care tămăduiesc, care rănesc sau te lasă indiferent, te fac să iubești, să mergi înainte, să fii tu… cuvintele care au puterea de a crea lumi. Cu o scriitură excelentă şi arzând de intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a dăruit una dintre cele mai durabile poveşti ale timpurilor noastre.

Pe lângă această propunere de lectură, cei prezenți la club vor putea veni cu noi sugestii de lectură pentru ședințele de la următoarele întâlniri. Fii prietenul cărților în Clubul de lectură LecturAlba de la Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba!

Proiectul face parte din Programul minimal 2019 al instituției -1. USERS/1.1 Clubul de lectură, și este un proiect destinat utilizatorilor serviciilor de bibliotecă. Obiectivele  proiectului sunt stimularea creativității și a dialogului între iubitorii de lectură, promovarea colecțiilor bibliotecii în comunitate și dezvoltarea de abilități de înțelegere și interpretare a unui text propus.

9786066096133-1854482.jpg

 

 

 

Subscribe to this RSS feed